FRF a informat UEFA despre disponibilitatea organizării la Bucureşti a mai multor meciuri din cadrul EURO2020

Federaţia Română de Fotbal a anunţat UEFA despre disponibilitatea autorităţilor române de a găzdui la Bucureşti mai mult de patru meciuri în cadrul Campionatului European de fotbal EURO 2020, informează, miercuri, 15 aprilie site-ul oficial al FRF.

‘Federaţia Română de Fotbal salută declaraţia de intenţie a ministrului sportului, domnul Ionuţ Stroe, de a formaliza la nivel guvernamental oferta Bucureştiului de găzduire a mai multor meciuri ale EURO 2020 decât cele alocate până acum, dacă se va pune problema unei redistribuiri. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a avut consultări cu partenerii reprezentativi din proiectul organizării EURO 2020 la Bucureşti încă de la momentul amânării competiţiei şi a informat UEFA despre această disponibilitate’, se arată pe site-ul citat.

În acelaşi timp, Federaţia Română de Fotbal a transmis federaţiilor partenere în proiectul UEFA EURO 2020 un mesaj de solidaritate în aceste vremuri de grele încercări şi le asigură că va acţiona în continuare în spiritul întrajutorării pentru protejarea familiei fotbalului european. ‘Colegilor olandezi le rezervăm o atenţie în plus întrucât Amsterdam este oraşul-pereche cu Bucureşti pentru găzduirea meciurilor din grupa C’, se precizează pe site.

Federaţia Română de Fotbal îşi doreşte ca toate celelalte 11 oraşe-gazdă care au format proiectul iniţial al EURO 2020 să poată să-şi desăvârşească organizarea turneului şi să ofere propriilor suporteri satisfacţia unor meciuri de mare interes. Va fi o sărbătoare cu atât mai mare după ce omenirea va fi trecut prin încercarea acestei pandemii. Doar în conceptul iniţial, acela de a crea o Europă unită prin fotbal, prin punţile construite de suporteri, s-ar ajunge la marea bucurie a celebrării a 60 de ani de la primul Campionat European.

FRF susţine că nu este nicio competiţie între oraşele gazdă, ba dimpotrivă, în toţi aceşti ani de pregătire s-a conlucrat strâns pentru a oferi fanilor aceeaşi experienţă fantastică şi la Londra sau Baku, şi la St. Petersburg sau Roma. ‘Oferta Bucureştiului de a prelua meciuri care ar putea intra sub incidenţa forţei majore este una de ajutor şi solidaritate cu celelalte oraşe-gazdă. Spiritul sub care a fost concepută ediţia specială a acestui Campionat European trebuie să rămână nealterat’, subliniază FRF.

Turneul final al Campionatului European de fotbal, programat iniţial în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020, a fost amânat de UEFA pentru 11 iunie – 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, decizia fiind luată în urma unei teleconferinţe organizate, la 17 martie, de forul continental cu toate cele 55 de federaţii naţionale. UEFA a decis ca denumirea competiţiei să rămână EURO 2020 chiar dacă aceasta va avea loc în anul 2021.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European pe Arena Naţională din Capitală. Ediţia aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European se va desfăşura în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia) şi Bilbao (Spania). După decizia amânării turneului final, autorităţile din unele dintre cele 12 ţări organizatoare s-au arătat rezervate în ceea ce priveşte organizarea unor meciuri ale CE.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Echipa naţională de fotbal a României va întâlni, la Reykjavik, selecţionata Islandei, într-o partidă contând pentru semifinalele play-off-ului de calificare la Campionatul European. O victorie în această partidă ar pune România în postura de a juca ulterior, la Sofia sau Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea la turneul final, în faţa Bulgariei sau Ungariei.