La mulți ani, Nora Iuga #95

Poetă, romancieră şi traducătoare din limbile germană şi suedeză,Nora Iuga s-a născut pe 4 ianuarie 1931, în capitala României,București. Este soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino.

Articol editat de Anca Bălălău, 4 ianuarie 2026, 12:21 / actualizat: 6 ianuarie 2026, 12:25

Avangardistă, la 79 de ani, Nora Iuga devenea cel mai vârstnic blogger literar, în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din „Girafa albastră”, o revistă audio-video cu și despre autoare, pe care intenționează să o publice trimestrial.

A vrut să devină actriță, dar soarta a dus-o pe alt drum.Iubește Reșița și îl admiră pe Erwin Josef Țigla, se atașează de stări și supradimensionează armistițiul cu propria inimă prin Cuvântul care zidește!

Este unică și irepetabilă, este Nora Iuga!
Este licenţiată a Facultăţii de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din Bucureşti. I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu şi George Călinescu. Profesor de limba germană între 1954 şi 1955, apoi bibliograf la Biblioteca Centrală de stat, în perioada 1955-1969.

Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană „Neuer Weg” şi „Volk und Kultur“, din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Din anul 2000 deţine funcţii de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secţiei de Poezie și iniţiatoare a Cenaclului Uniunii Scriitorilor „Gellu Naum”. Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate şi primeşte numeroase burse.

A început să scrie versuri în clasa a doua la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simţit o vibraţie puternică şi muzică a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspiraţiei. Din această cauză, Nora Iuga nu suportă calificativul de profesionist în poezie şi nu şi-a făcut niciodată o meserie din scris.

A fost studenta lui Vianu și Călinescu, despre care spune Nora Iuga:
Alfa și omega… nu am văzut doi indivizi mai opuși decât cei doi. Evident că eu m-am simțit în totdeauna mult mai atrasă de Călinescu, dar eu nu pot să-i neg meritele de pedagog, ultra, genial, pe care le-a avut Vianu. Călinescu nu avea metodă, adică aproape cred că era un dușman al metodei și totul mergea la inspirație de moment, adică el reacționa numai la impulsul interior care era temperamental…

Despre Tudor Vianu:
Era, cum să zic, în mijlocul normelor exacte, gândirea precisă, logica impecabilă, pedagogul desăvârșit, adică neamțul 100% și într-adevăr, trebuie să recunosc, că de la Vianu am reținut mai mult în ceea ce privește știința cunoașterii lucrurilor existente. Călinescu ne învăța să gândim iar Vianu ne învăța cultură, materialul deja gata făcut.

Despre George Călinescu povestește o amintire care a marcat-o:
El dacă, mă rog, a scris și poezii dar nu pot să-l numesc poet, dar dacă el ar fi fost un mare poet, eu cred că el într-adevăr, după cum ați remarcat, cred că s-ar fi potrivit să fie în avangardă. Pentru că era teribil de spontan, el nu urmărea niciodată o idee, pot să vă dau niște exemple splendide, dar el ne spunea povești de multe ori, întâmplări care i se petreceau în mod total, cum să zic, accidental când mergea pe stradă. Odată știu că ne-a spus o poveste cum s-a întâlnit cu un tânăr în fața Universității, un tânăr care era puțin cam murdărel așa, cam jigărit, cu haine cam roase și mânca dintr-un codru de pâine uscată, și băiatul ăsta s-a oprit în fața lui și i-a spus:
„Domnule profesor, vă rog foarte mult, vă ofer să gustați din pâinea mea“.
Și lui i-a fost jenă să-l jignească, să-l refuze, și a luat o bucățică din acea pâine. A rămas consternat, adică nu știa ce să creadă, nu-i în toate mințile sau ce e cu el? Să-l oprească în drum și să îndrăznească să-i propună așa ceva…s-a simțit tentat să-l probeze să vadă în ce categorie intră. Atunci a zis:
„Mulțumesc pentru pâine dar nu știu, practic, vrei să-mi ceri ceva?“ Tânărul a răspuns:
„Da, aș fi vrut să avem un schimb de idei.“. Atunci tânărul l-a întrebat pe Călinescu unde cresc crinii. Călinescu s-a uita la el și a spus absolut spontan: „în Empireu 11:55“ și l-a întrebat:
„Dar acum îmi ești tu dator cu un răspuns. Răspunde-mi la următoarea întrebare: unde zboară corbii?“ Băiatul, absolut spontan, răspunde: „în epopei unde sunt leșuri de eroi“.
Atunci,Călinescu a rămas încremenit, pe gânduri.

Nora Iuga este o poveste de om, la ea poesiile fac dragoste cu sentimentele și se dăruiesc ca un suflet pereche cititorului.
Se joacă! Cu anii, cu gândurile, cu sentimentele, cu versurile. O face frumos, firesc fără strop de teatralitate. Ochii îi sunt principala emisie de emoție. Îi deschide larg printr-un zâmbet nonșalant de învingător care a parcurs surghiunul lui Moise cu coroana de măslini pe cap. Nora Iuga este un vers din poezia lumii. Și poezia nu are vârstă, este nemuritoare!

Astăzi, Nora Iuga împlinește 95 de ani! Parte enormă din acești ani înseamnă literatură, înseamnă creație, înseamnă cultură…

La mulţi ani, Nora Iuga!