Poetul Luminii, Lucian Blaga, 131 de ani de la naștere

Un mare nedreptățit al literaturii și limbii române, Lucian Blaga, s-a născut acum 131 de ani, pe 9 mai 1895, în satul Lancrăm din județul Alba, sat ce poartă-n nume „sunetele lacrimei”. Copilăria sa a stat, după cum el însuși mărturisește, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, autodefinindu-se „mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani.

Articol editat de Anca Bălălău, 9 mai 2026, 13:27

Vocea sa ne-a rămas datorită redactorului Radiodifuziunii, Pop Simion, care în perioada în care era interzis, Lucian Blaga l-a înregistrat pe bandă, în primăvara anului 1954. Pentru îndrăzneala sa, reporterul a fost retrogradat pe șase luni și i s-a retras dreptul de semnătură pe trei luni. Cu toate acestea, banda s-a păstrat, Lucian Blaga putând fi ascultat și astăzi cum recită din traducerile sale de poezie universală.

Debutul

A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909. În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând cărți de filosofie, și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări.

Studii

A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917.
A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.
„La cursuri, îmi aduc aminte că uimea pe profesori cu originalitatea răspunsurilor pe care le va da. Şi în vreme ce clasa-şi îndrepta admirația spre mușchii atletici ai unor colegi, bănuiam în sclipirea ochilor un joc de flăcări deasupra unei comori” – își va aminti mai târziu un fost coleg de liceu al poetului, Horia Teculescu Amintiri despre Lucian Blaga, în Țara noastră, 1935.

„Începuse să-l pasioneze problemele de știință și filosofie” – atestă aceleași Amintiri. Ne vorbea despre planeta Marte, încerca să ne dovedească existența vieții acolo. Cu timpul era pasionat mai mult de problemele filozofice (Conta, Schopenhauer, Höffding, Bergson).

O lungă perioadă (1926-1939), va lucra în diplomație, fiind, succesiv, atașat de presă şi consilier la legațiile României din Varșovia, Praga, Berna și Viena, ministru plenipo-tențiar la Lisabona. Își continuă activitatea literară și științifică, publicând în tot acest timp volume de versuri, eseuri filosofice și piese de teatru.
În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu. Începând cu anul 1943 redactează revista Saeculum, care va apărea un an.

În anul 1948, ca urmare a refuzului său de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist, Blaga este îndepărtat de la catedră, împreună cu conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și cu profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu.

„Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele.După ce am descoperit că viața nu are nici un sens, nu ne rămâne altceva decât să-i găsim un sens.O singură rugăciune am: Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit de mine însumi” , mărturisea cel care a fost oropsit de regimul comunist, Lucian Blaga.

După ce a fost îndepărtat de la catedră, din 1948 a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române, ca bibliograf. A devenit cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie, apoi bibliotecar șef și director adjunct la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei.

În anul 1957, în care i-a apărut volumul de traduceri şi tălmăcirea sa a operei lui Goehte, „Faust”, Blaga fost intervievat la Radio despre acestea şi despre semnificaţia pe care o acordă cunoaşterii creaţiilor de frunte ale literaturii universale.

În primăvara anului 1960, Blaga a fost înregistrat de către familie recitând 116 poezii ale sale, cu puţin timp înainte de a se stinge. O parte dintre acestea au fost dăruite Fonotecii de Aur a Radiodifuziunii, altele au apărut pe un disc „Electrecord”.
În aprilie 1960, Blaga a realizat ultima sa înregistrare în studiourile Radioului, citindu-şi articolul „Probleme şi perspective literare”.

Nominalizarea la Premiul Nobel

Lucian Blaga a fost propus pentru Nobel, de un grup de români din străinătate și acest lucru ar fi constituit consacrarea definitivă a poetului, dar ar fi însemnat și o mare izbândă pentru literatura română aflată, în anii 1950, în nefericitul impas al realismului socialist. Cauzele „rătăcirii“ dosarului Blaga nu au fost încă pe deplin deslușite de către cercetători.

Cornelia Brediceanu Blaga, soția lui, nota legat de propunerea pentru Nobel: „Basil a plecat cu referatul la Stockholm, având certitudinea că toți cei din comisie vor vota pentru acordarea premiului lui Lucian”. Însuși Lucian Blaga avea cunoștință de faptul că fusese propus pentru Premiul Nobel. Mai mult, chiar citise Referatul înaintat înaltei comisii de la Stockholm. Fiica sa, Dorli, în lucrarea „Lucian Blaga, Corespondență de familie“, scrie: „în toamna 1956, Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel. Statul român nu și-a dat însă asentimentul”.
Din păcate, zicerea poetului: „Unora le place numai ce înţeleg, alţii pot înţelege numai ce le place”, reiterează un adevăr valabil parcă şi astăzi.

Dincolo de poezie, Blaga este preocupat și de teatru. Dramaturgia blagiană este singulară în literatura română. Când își pregătește piesele, gândește ca un filosof și scrie ca un poet, iar fiecare piesă este o dezbatere a unei idei și o demonstrație de stil. Dacă în „Meșterul Manole” este preocupat de dihotomia dintre artist și operă, dintre muritor și peren, în „Tulburarea apelor”, ca și în „Zamolxe”, dezbate esența religiei. Prima sa dramă, „Zamolxe”, apare în volum în 1921 și este premiată atât de Academia Română pentru debut, cât și de Universitatea din Cluj (pe care Blaga o va sluji ca strălucit profesor).

Ca filosof, Blaga este considerat a fi primul care stabilește un sistem filosofic bazat, printre altele, pe conceptele de cunoaștere paradisiacă și cea luciferică. Chiar dacă a fost influențat de filosofia germană, el reușește să descopere particularități specifice spațiului românesc. Trilogiile sale dezbat mai multe direcții fundamentale ale filosofiei culturii.

La 30 noiembrie 1960, Lucian Blaga fiind bolnav, este internat la Clinica Medicală I din Cluj, iar în februarie 1961, îi este pus diagnosticul de neoplasm vertebral.
Pleacă în lumina veșnică la 6 mai 1961 şi este înmormântat în satul natal, Lancrăm, unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care vă dăinui veşnic prin operele sale, care dovedesc puterea geniului românesc.

„A nu trăi în zadar înseamnă a şti să dai vieţii pământeşti aspectul unei captivităţi cereşti”, perora Poetul Luminii,Lucian Blaga.

Pe uliţa Veche, în Lancrăm, la nr. 234, se află casa părintească a lui Lucian Blaga, devenită muzeu după anul 1995 când, cu ocazia centenarului naşterii poetului, statul român cumpără proprietatea pentru a o integra în circuitul turistic şi în patrimoniul naţional. Casa memorială “Lucian Blaga” este deschisă publicului începând cu anul 1998.

Blaga și-ar fi prefigurat propria înmormântare în „Luntrea lui Caron”, alegându-și locul și direcția de așezare a mormântului, cu vedere spre „Râpa Roșie”, monument al naturii.

În anul 1962, poeziile sale nepublicate în timpul vieţii văd lumina tiparului, fiind grupate în „Vârsta de fier”, „Corăbii cu cenuşă”, „Cântecul focului” şi „Ce aude unicornul”.

Numeroase instituţii din ţară, precum Biblioteca Centrală Universitară din Cluj sau Universitatea din Sibiu, îi poartă numele. În memoria sa, pe Aleea Clasicilor din Chișinău, a fost ridicat un bust din bronz care îl înfăţişează pe Lucian Blaga.

Numeoroase localităţi din ţara noastră au dat numele lui Blaga unor străzi, iar poșta din Republica Moldova a emis, în anul 1998, o marcă poștală cu portretul lui Lucian Blaga.

Festivalul internațional „Lucian Blaga” a luat naștere la inițiativa Societății Culturale Lucian Blaga, fondată în noiembrie 1990, la Cluj. Membrii fondatori ai societății, scriitori și oameni de cultură clujeni, au dorit să construiască un loc pe care să-l recunoască toată lumea drept cel mai potrivit pentru a găzdui și coordona exegeza blagiană națională și internațională. Organizarea Festivalului Internațional Lucian Blaga a venit ca un pas firesc. Prima ediție a Festivalului a avut loc un an mai târziu, respectiv în 1991.

La 12 mai 2003, regretata fiică a poetului, filosofului şi diplomatului Lucian Blaga, Dorli Blaga a devenit membră de onoare a Societăţii „Lucian Blaga”, cu ocazia deschiderii, la Cluj-Napoca, a celei de-a XIII-a ediţii a festivalului ce poartă numele părintelui său.

La 17 august 2017, Dorli Blaga, a devenit cetăţean de onoare al municipiului Sebeş, titlu conferit în deschiderea oficială a „Zilelor oraşului”.

Ana-Dorica Bugnariu, cunoscută ca Dorli Blaga, a fost împuternicită prin testament de către tatăl său să îi administreze opera. Este deţinătoarea drepturilor de autor asupra operei lui Lucian Blaga, ea implicându-se în special în perioada de după 1990 în munca de recuperare şi valorificare a operei poetului. Dorli Blaga şi-a dedicat întreaga viaţă administrării şi valorificării patrimoniului filosofic, literar şi teatral lăsat de tatăl său şi şi-a orientat eforturile în sensul editării şi publicării monumentalei opere a acestuia.

A desfăşurat o prodigioasă activitate ştiinţifică materializată în articolele publicate în revistele de specialitate şi este autoarea volumului de memorii intitulat „Tatăl meu, Lucian Blaga”, apărut în 2012 la Editura Humanitas. Volumul reprezintp un efort de recuperare a unui trecut şi a unei însemnate personalităţi a culturii române, iar detaliul biografic plin de farmec, evocarea copilăriei cosmopolite şi a călătoriilor făcute la maturitate, dezvăluirea delicat-discretă a unor adevăruri mai puţin cunoscute îndulcesc gravitatea şocului prin care a trecut Dorli Blaga cercetând cu tenacitate dosarele de la Securitate ale tatălui său.

Nu în ultimul rând, Teatrul Naţional Radiofonic a pus în undă spectacole adaptate după piesele de teatru scrise de Lucian Blaga, precum „Tulburarea apelor, înregistrare din anul 1991, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Constantin Dinischiotu, „Daria”, înregistrare din 24 iunie 1992, adaptarea de Eugen Comarnescu, regia artistică: Constantin Dinischiotu, sau „Zamolxe”, înregistrare din anul 2011, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Cezarina Udrescu.

„Cele mai minunate cuvinte, ce-au fost rostite cândva pe pământ, sunt: Împărăția Lui Dumnezeu nu vine ca înfățișare externă. Nici nu poți zice, că este aici sau dincolo, căci iată împărăția lui Dumnezeu este în voi înșivă. Orice reformă radicală religioasă trebuie să purceadă din cuvintele acestea. Să nu pornească oare și la noi-tot de-aici? Vieții nu i-am rămas dator nici un gând, dar i-am rămas dator viața toată”, mărturisea cel ce a împărtășit limba și literatura română cu „sunetele lacrimei”, Lucian Blaga.