Nicu Covaci, legenda muzicii rock-doi ani de tăcere!
Nicu Covaci, un Don Quijote care a călătorit cu fiecare dintre noi în povestea muzicii rock din România, împlinea astăzi 79 de ani.
Articol editat de Anca Bălălău, 19 aprilie 2026, 13:03
A pus bazele rock-ului românesc, tulburător, magic și hâtru este o legendă vie. Nicu Covaci, timişorean prin naștere, a venit pe lume într-o zi de 19 aprilie a anului 1947.
“Fie sa renască numai cel ce har are de-a renaște curățit prin jar. Din cenușa proprie și din propriul scrum, astăzi ca și mâine, pururi și acum!’’
Destinul său este destinul rockului românesc, povestea lui este povestea poporului acesta pe care l-a iubit, l-a iertat și iar l-a iubit. Oare, a primit aceeași dragoste? Dureros de retorică această întrebare.
Nicu Covaci nu a refuzat niciodată un interviu la Radio Reșița, nu a evitat să fie dureros de sincer, argumentat și altruist. A întâmpinat orice emoție cu și mai multă emoție, a râs, a povestit, a iubit , după cum spunea, radioul românesc care i-a pus un nume.
77 de ani de viață și 62 de ani de muzică, asta înseamnă Nicu Covaci.
Un om care, prin harul său a rămas în sufletul multor generaţii, un simbol al libertăţii şi al demnităţii, incomod pentru ipocriţi, un stindard pentru cei care vor să lase urme în această lume…
‘’Pe vremea mea ţara era împărţită doar în două: noi şi ei… astăzi, fiecare este duşmanul fiecăruia. Stau la vârsta asta şi plâng în fiecare zi… Mi-aş dori să se schimbe lucrurile, dar de la sine nu se schimbă şi dacă nu punem mâna să le schimbăm o să ne pară rău la toţi.Când ai trăit jumătate de viaţă în comunism şi jumătate în capitalism şi să ai o viziune de ansamblu cum o am eu, atunci nu poţi să fi decât trist.Eu nu pot să mă exprim altcumva.Nu pot să spun altceva… Găsiţi-vă șira spinării și învăţaţi să spuneţi NU. Vă mulţumesc mult”,mărturisea la microfonul Radio România Reșița,Nicu Covaci.
Povestea sa
Povestea singurului copil al Tamarei originară din Basarabia și al unui tată bănățean de lângă granița cu Serbia, avea să fie marcată de absenţa tatălui până la vârsta de vreo 11 ani, deoarece acesta a fost deținut politic la primul Canal Dunăre-Marea Neagră timp de aproximativ 10 ani.
Mama sa a îndeplinit in acea perioadă atât rolul matern cât şi pe cel patern, dar a investit prin dragostea sa principiile şi dorinţa de a-i asigura o educaţie aleasă, aşa că de mic copil a început să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de chitară.
A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.
Compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, fondator și lider al formației Phoenix, Nicu Covaci a reuşit să se impună în breasla sa, continuînd să fie un artist care a devenit mentorul multor generaţii de români, incomod pentru unii, respectat de cei mai mulţi, dar mai ales o voce ce merită ascultată.
Cariera și prietenia cu Florian Pittiș
Nicu Covaci a părăsit România în 26 octombrie 1976, stabilindu-se mai întâi în Olanda, apoi în Germania și în final în Spania, dar a rămas un român indiferent locul unde s-a aflat.
Peste timp, reîntoarcerea în România a avut loc în anul 1990, luna ianuarie când Florian Pittiș a fost cel care a anunțat public reîntoarcerea lui Nicu Covaci în România. Pentru Pittiș, acest moment nu era doar o știre muzicală, ci un act de recuperare culturală a unui simbol al libertății care fusese interzis ani de zile.
Tot sub coordonarea lui Florian Pittiș, în 1990, s-a înființat la București primul Fan-Club Oficial Phoenix din perioada post-decembristă. El a transformat admirația pentru trupă într-o mișcare organizată, menită să susțină viitoarele lor proiecte în noua democrație.
Începând cu martie 1990, Pittiș a lansat emisiunea de mare succes la Radio România Tineret, unde a dedicat spații largi istoriei Phoenix, explicând noilor generații importanța trupei și contextul în care aceasta a activat înainte de fuga din 1977.
Pentru „Moțu”, revenirea lui Covaci reprezenta victoria spiritului liber asupra cenzurii. El a descris momentul ca pe o „reînviere” necesară pentru identitatea culturală a tinerilor români care aveau nevoie de repere autentice de nonconformism.
Deși fanii se așteptau ca prima apariție să aibă loc în Timișoara, orașul Revoluției, prima întâlnire simbolică a lui Nicu Covaci cu publicul român a avut loc în mai 1990, la Palatul Copiilor din București.
Regretatul Nicu Covaci a urcat pe scenă alături de Mircea Baniciu și Mani Neumann.
Florian Pittiș nu doar că a prezentat evenimentul, dar a reușit să creeze o atmosferă electrizantă prin discursul său despre libertate. Pittiș a urcat adesea pe scenă alături de ei pentru a recita textele de pe Cantafabule. Prezența lui transforma concertele rock în adevărate spectacole de teatru ritualic, lucru care lipsea în concertele din exilul german al trupei.
El a fost cel care a susținut ideea că Phoenix este o stare de spirit, nu doar o trupă, consolidând ideea că „Pasărea” a renăscut oficial din propria cenușă.
Spectatorii din toate generațile au cântat împreună cu artiștii, ceea ce l-a emoționat foarte mult pe Nicu Covaci.
Este de notorietate relația dintre Florian Pittiș și albumul „Cantafabule” (1975) fiind una legendară, acest disc este considerat apogeul colaborării dintre viziunea teatrală a lui Pittiș și geniul muzical al lui Nicu Covaci.
Florian Pittiș este cel care rostește celebrul intro de pe prima piesă a albumului, „Invocarea”. Vocea sa gravă și hipnotică oferă acea atmosferă de ritual antic, pregătind ascultătorul pentru universul bestiarului medieval explorat de Phoenix.
De asemenea, Pittiș nu a fost doar un simplu invitat, ci un consilier intelectual. El i-a încurajat pe membrii trupei să exploreze latura mitologică și ezoterică, albumul fiind bazat pe textele poeților Șerban Foarță și Andrei Ujică.
Regretatul Florian Pittiș a susținut mereu că albumul Cantafabule este cel mai importantă compilație rock românesc din toate timpurile, o operă completă ce depășește barierele muzicii comerciale.
Această colaborare a definit „spiritul Phoenix” despre care vorbea Pittiș la Palatul Copiilor: o fuziune între poezie, mitologie și rock progresiv.
Istoria Phoenix
Trupa Phoenix, cunoscută în Occident ca Transsylvania Phoenix, este o formație românească de muzică rock, înființată în anul 1962 la Timișoara.
Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de a doua jumătăți a secolului XX. Membrii formației au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului.
Traseul stilistic al formației a pornit de la muzică beat, evoluând spre rock psihedelic și de aici către hard rock cu un număr de experimente de rock progresiv. În anii 1970, efectele schimbărilor politice din țară asupra vieții culturale au dus la destrămarea multor formații de gen.
Între cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neașteptate evoluții, dând naștere subgenului rock numit etno-rock, inspirat din folclorul românesc autentic.
Albumul „Cantafabule” (1975) este considerat o capodoperă a rock-ului progresiv românesc, fiind rezultatul unei colaborări unice între trupa Phoenix și poeții Șerban Foarță și Andrei Ujică.
Textele reprezintă un univers intelectual dens, inspirat de surse literare și mitologice profunde:
Bestiarele medievale: Conceptul central a fost inspirat de un bestiar din secolul al XIV-lea (precum Fiore di virtù) și de cărți populare românești ca Floarea Darurilor.
Structura simbolică: Albumul este construit ca un ritual de invocație. Începe cu chemarea duhurilor animalelor simbolice (Inorogul, Scarabeul), trece prin creaturi periculoase (Vasiliscul, Aspida) și se încheie cu „Zoomahia” (lupta animalelor) și imnul dedicat păsării Phoenix, simbolul renașterii eterne.
Referințe culturale: Versurile includ influențe din Istoria Ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir, oferind muzicii o dimensiune istorică și filosofică rară. Deși fanii au citit adesea mesaje politice, autorii au insistat că accentul a fost pus pe estetică și pe recuperarea simbolurilor arhaice.
Impactul cenzurii comuniste
Deși este cel mai apreciat album Phoenix, acesta a trebuit să treacă prin filtrul riguros al cenzurii vremii:
original gândit de autori a fost „Cantafabule” (cântece-fabule). Din cauza cenzurii sau a unei erori deliberate de tipar la Electrecord, albumul a apărut sub numele de „Cantofabule”. Această eroare a fost corectată oficial abia la reeditările pe CD din anii ’90.
Designul grafic original, creat de Elisabeth Ochsenfeld și Valeriu Sepi, a fost modificat. Imaginile fabuloase reprezentând creaturile din bestiar au fost considerate prea „stranii” sau „neconforme” cu estetica socialistă, ducând la o variantă simplificată pe ediția din 1975.
Folosirea unor texte inspirate din literatura veche sau universală a fost o strategie prin care artiștii au putut trece de cenzură, deoarece temele mitologice erau mai greu de interzis decât mesajele sociale directe.
După fuga membrilor Phoenix din țară în 1977, albumul a fost retras din magazine, devenind o piesă de colecție rară și scumpă pe piața neagră până în 1990.
Pasiunile lui Nicu Covaci
Nicu Covaci a fost și un iubitor al motocicletelor,dar și al sportului, practicând printre altele, atletismul, canotajul, karate, boxul, înotul și scufundatul sportiv.
Pe 23 noiembrie 2019 a fost lansată cartea Nicolae Covaci – Pictorul.
Aceasta prezintă în premieră peste 100 de fotografii cu lucrări de pictură și sculptură realizate de-a lungul timpului de liderul Phoenix. Albumul este structurat în zece secțiuni și are 116 pagini. Pe lângă comentariile scrise ale lui Covaci, cartea include și 12 coduri QR, care conectează paginile volumului tipărit cu mediul online, fiind astfel prima carte hibridă (smart-book) din domeniul artelor plastice, publicată în România și probabil, în lume.
Din păcate, Nicu Covaci a plecat la o întâlnire cu El, acolo unde părinții săi îl așteaptau ca pe un colind să le mântuie dorul…acum 2 ani, pe 2 august 2024.
Rock-On în veșnicie, Nicu Covaci!
Urmărește-ne și pe Google News
