O mare voce care a ajuns în casele românilor prin intermediul Radio România este Mircea Albulescu, cel care spunea: ‘’Radioul este locul...
Banatul de Munte a contribuit și contribuie la ’’corola de lumini a lumii’’ prin genialitatea multor artiști locali, iar astăzi îl...
„Mi-a rămas în minte teribil de bine unul dintre dialogurile lui Platon în care se spunea: «Nu mă interesează părerile filosofice ale...
În teatru avem şansa să vedem concret că un grup poate gândi, lucra, discuta, poate simţi şi acţiona împreună. Şi pentru asta avem nevoie...
Evenimentul a reunit pe terasa postului regional pensionari, oameni de cultură, artiști, profesori și elevi. Atmosfera a fost una de...
Scriu despre un om al unor timpuri în care un cântec, o poezie, o floare făceau parte din ritualul aristocrat al vieții și chiar al...
Întotdeauna Actorul este dispus să-şi răstignească menirea pe scândura arsă de paşii sentimentelor ce-şi caută izbăvirea prin cuvântul...
Sunt zile în calendar care au o semnificație aparte, zile care poartă veștminte nobile, zile cărora Cineva acolo Sus le-a pus nume pentru...
În fiecare zi îmbrăcăm aceeași rană, atunci când ne gândim la cei dragi care au trecut hotarul dintre cele două lumi... în fiecare zi, în...
O vedetă în adevăratul sens al cuvântului, o artistă franco-rusă Marina Vlady care a jucat în peste 80 de filme, a murit vârsta respectabilă...
Sunt oameni despre care se poate scrie o bibliotecă și nu este suficient, dar acel gen de oameni adorați de un mic eșantion și, din păcate,...
Motto: ''Gândul ! Ce vorbă mare ! Din ce constă oare măreția omului, dacă nu din gând ?” Aleksandr Pușkin Astăzi despre o voce a...
Urbea noastră își aniversează mentorii-Erwin Josef Țigla la 65 de ani! Editor, bibliotecar, membru al Uniunii Scriitorilor din România,...
Nu ne reamintim, pentru că cei care l-au apreciat îl păstrează în suflet, cei care vor să-l pomenească o fac permanent, nu doar astăzi la 7...
De Înălțarea Sfintei Cruci, pe 14 septembrie 2008, se înâlța și sufletul lui Ștefan Iordache trecând puntea celor două lumi de mână cu...
A plecat într-o zi de 13, înainte de-a atinge pragul unei jumătăți de secol. A plecat în plină glorie creatoare, învins ca om, ignorat și...
Data de 9 septembrie este una aniversară pentru Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Cel de-al IX-lea ierarh al Episcopiei...
A fost o stare a cărei fragilitate se întrevedea prin ochii aceia imenși și verzi ce purtau în lumina lor primăvara unei voci al cărui timbru...
Freddie Mercury (Farrokh Bulsara) nu s-a născut acum 80 de ani la 5 septembrie1946. Data exactă de naștere a lui Freddie nu se știe exact. Locul...
Catinca Ralea face parte din „perimetrul sacru” al Radio România alături de alte Mari Voci care au făcut diferența prin cultură! În...