In memoriam, Aleksandr Soljeniţîn:’’ Cu ajutorul artei primim uneori, prin ceaţă, pentru un timp scurt, revelaţii care nu pot fi date de raţiune’’

’’Maica Rusie a început să nască fii ticăloşi’’, spunea scriitorul rus câștigător al Premiului Nobel, victimă a regimului opresiv KGB-ist, Alexandr Soljeniţîn, autorul celebrului roman Arhipelagul Gulag, născut la 11 decembrie 1918, la Kislovodsk, în Caucazul de Nord, chiar în perioada războiului civil.

Articol editat de Anca Bălălău, 11 decembrie 2022, 14:32

La 9 februarie 1945, serviciul de securitate KGB îi interceptează o scrisoare adresată unui prieten în care critica virulent politica lui Stalin. În scrisoarea pe care o adresa, Soljeniţîn critica politica lui Stalin de decapitare a Armatei Roşii în timpul Marii Terori, încheierea alianţei cu Hitler din august 1939 precum şi coducerea „iresponsabilă” a operaţiunilor militare, fără să aibă în vedere suferinţele şi uriaşul preţ în sânge plătit de Armata Roşie.

Soljeniţîn este arestat, şi mai apoi anchetat la Lubianka și Butîrki. Este condamnat la opt ani de lagăr de muncă, însă pentru moment este deţinut lângă Moscova într-o închisoare specială în care intelectualii – deţinuţi erau puși să facă cercetare în folos sovietic
În noiembrie 1962, publică, cu aprobarea specială a lui Nikita Hruşciov, în revista “Novii Mir” condusă de Aleksandr Tvardovski, nuvela de debut „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, care îi aduce o notorietate importantă, apoi este primit în Uniunea Scriitorilor Sovitici şi chiar este nominalizat la Premiul Lenin.

După ce o parte din scrierile sale ajung în Occident, începe să redevină incomod pentru autorităţile sovietice, urmare a modului dur şi realist în care scrie, iar în anul 1965 i se confiscă toate manuscrisele, un an mai târziu fiindu-i interzis chiar să mai publice.
În anul 1967, Soljeniţîn trimite către Congresul al IV-lea al Scriitorilor din U.R.S.S. o scrisoare deschisă prin care denunţa dictatura ideologică responsabilă pentru confiscarea manuscriselor sale şi cerea dreptul la libertatea cuvântului. Cuvintele sale au avut un ecou imediat la Praga unde scriitorii cehoslovaci (Vaclav Havel, Ludvik Vaculik, Pavel Kohout) şi-au exprimat solidaritatea cu marele romancier rus.
În anul 1968 îi sunt traduse şi publicate în Occident volumele „Primul cerc” și „Pavilionul Canceroșilor”, unde ajunge și microfilmul cu „Arhipelagul Gulag” (scris începând cu anul 1958), un volum bazat pe experienţa sa în lagărele de muncă dar şi pe scrisorile primite de la alţi deţinuţi care au împărtăşit soarta sa.

În anul 1970 primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, pentru volumul „Pavilionul canceroșilor”, însă nu se duce să îl ridice personal premiul, de frica imposibilităţii de a reveni în ţară.
În anul 1973 publică în Franţa „Arhipelagul Gulag”, care tratează subiectul sistemului de lagăre de concentrare și muncă silnică sovietic, o narațiune complexă bazată, aşa cum spuneam, pe mărturiile martorilor oculari și pe surse primare de documentare, precum și pe propriile experiențe ale autorului ca prizonier într-un lagăr de muncă din Gulag. Cele trei volume ale lucrării, în fapt o istorisire despre viață și moarte, consternează intelectualitatea occidentală, și „demolează” pur şi simplu imaginea orbitoare a paradisului bolșevic, construit cu trudă de agenții de influență ai Moscovei.

Desigur apariţia lucrării a fost grăbită de sinuciderea dactilografei textului, Elizabeta Voronianskaia, care a fost anchetată şi în urma presiunilor a divulgat KGB-ului ascunzătoarea unui exemplar al volumului.
În februarie 1974 este arestat din nou, fiind acuzat de trădare, i se retrage cetăţenia şi este deportat în Germania, iar în decembrie, acelaşi an, intră în posesia Premiului Nobel cu care a fost onorat în urmă cu patru ani.
’’Piatra de moară a KGB-ului nu înceta să mă zdrobească – dar mă obişnuisem; acum i s-a alăturat (şi nu pentru prima oară) piatra de moară a Occidentului şi amândouă mă macină! Cum să trăiesc aici? În toate problemele de afaceri, de finanţe şi de organizare ajung în impas, înregistrez pierderi, apar complicaţii de nerezolvat, astfel că, în unele momente, mă cuprinde disperarea: parcă mi-am pierdut raţiunea, m-am dezobişnuit să acţionez, fac numai greşeli. Cât de lucid eram în Est şi cât de orb sunt aici. Cum să mă descurc în acest păienjeniş de reguli şi legi?’’ spunea marele scriitor, Aleksandr Soljeniţîn, în Ca bobul între pietrele de moară.

A locuit timp de doi ani la Zürich, apoi se mută în Statele Unite, în Vermont, unde îşi continuă proiectele „Arhipelagul Gulag” şi „Roata roşie”. Continuă atitudinea critică la adresa sistemului opresiv, dar în egală măsură, conferințele și intervențiile sale publice irită uneori şi Occidentul prin accentele uneori deosebit de critice.
În anul 1994, Soljeniţîn reprimeşte cetăţenia rusă şi revine în ţară, după douăzeci de ani de exil.

Pentru a relua contactul cu realitatea şi a ajunge astfel la esenţa neamului său, Soljeniţîn face o călătorie de 55 de zile, în care străbate ţara de la un capăt la altul, adunând crâmpeie din „sufletul rus” pe care îl credea distrus.

Soljeniţîn trece la cele veşnice la 3 august 2008, la Moscova, iar la serviciul funerar care s-a ținut la mănăstirea Donskoy din capitala rusă, la 6 august 2008, lideri politici ai Rusiei și ai lumii i-au adus un ultim omagiu, în semn de respect perntru dispariţia unei mari personalităţi a lumii.

’’Toţi scriitorii care au vorbit despre închisoare fără să fi trecut prin ea s-au simţit obligaţi să-şi arate simpatia faţă de deţinuţi şi să blesteme închisoarea. Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am făurit sufletul şi pot spune fără ocol: Binecuvântată fii, închisoare…, binecuvântat fie rolul pe care l-ai jucat în existenţa mea!’’, spunea Aleksandr Soljeniţîn

Întreaga existenţă şi creaţie a lui Soljeniţîn a fost construită ca a unui martor al acuzării, pentru demascarea despotismului totalitar sovietic. Tocmai fiindcă toate încercările de reprimare a sa au eşuat, fiindcă nu a cedat, fiindcă a crezut în importanţa spiritului, şi fiindcă datorită lui omenirea a aflat ce a însemnat supravieţuirea în lagărele staliniste, Soljeniţîn este învingătorul un întreg sistem care s-a visat infailibil, etern.

’’Treptat mi s-a descoperit că linia care desparte binele de rău nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecarui om – şi apoi prin toate inimile omeneşti… Şi chiar şi înlăuntrul inimilor copleşite de rău, se păstrează un mic cap de pod al binelui. Şi chiar şi în cea mai bună dintre toate inimile, rămâne nedezrădăcinat… un colţişor de rău’’ , constata marele scriitor,. Aleksandr Soljeniţîn.