Arta plastică şi cea textilă, diferite ca fond şi natură, au la Reşiţa un numitor comun. Este vorba de surorile Frunză, mai exact artistul plastic Livia Frunză şi artistul decorativ Aurora David, născută Frunză, prezente pe simezele reşiţene cu o nouă expoziţie comună.

surorile Frunză: Livia Frunză şi Aurora David

… sora mea (n.r. Livia Frunză) a văzut şi mi-a zis că aici e lucru serios şi ce ar fi dacă am expune împreună pentru că eu în curând voi avea o expoziţie. Eu iniţial nu prea am avut încredere în ce am realizat, dar am acceptat până la urmă şi în 4 august am avut prima expoziţie comună. Am văzut că a avut succes şi m-a încurajat; plus că domnul Erwin Ţigla m-a felicitat, a fost aşa o încântare pentru mine şi mi-a propus să particip şi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, alături de sora mea cu piese din tematica specifică. Pe simeze am adus moşi Crăciuni, crăciuniţe, elfi ajutoarele moşului şi câteva ornamente pentru pom: clopoţei, steluţe şi chip de Moş Crăciun.

Totul a început dintr-o joacă, care pe urmă a început să-mi placă şi-atunci dacă nu aş fi avut şi alte obligaţii casnice aş fi stat de dimineaţa până seara cu croşeta în mână pentru că în momentul când vedeam lucrul finit aveam o satisfacţie deosebită care mi-a dat un imbold să continui.

Cam greu să faci numai peisaje de iarnă”, mărturiseşte artistul plastic Livia Frunză „pentru că la un moment dat apare monotonia culorii şi asta nu îmi prea place. Eu iubesc toate culorile şi vreau să le văd diversificate în lucrările mele şi am combinat şi cu peisaje de toamnă şi am intercalat şi flori, amplificând astfel gama coloristică şi a ieşit această expoziţie.

Cele două arte (n.r. plastică şi textilă) se întregesc şi se completează reciproc şi în plus ne leagă şi calitatea de rude directe fiind surori. Ne găsim împreună şi este un mijloc de a ne fi alături mai ales în aceste vremuri. Chiar comunicăm mai mult la modul Ce ai mai făcut, Ce noutăţi mai ai, Uite, mie îmi iasă aşa şi nu aşa, depinde de situaţie, de zi de stare la fiecare în parte.

Publicul reşiţean, din câte am putut eu surprinde din discuţiile care au avut loc în jurul meu, a rămas plăcut surprins de această combinaţie. Chiar am şi deschis un caiet în care fiecare vizitator să îşi exprime părerea, impresia, gândul având în vedere că nu ne putem aduna în număr mare, conform regulamentelor şi astfel cei care au venit să vadă mi-au lăsat câteva idei despre ce ar fi exprimat dacă ne-am fi putut aduna într-un grup mai mare ca la un adevărat vernisaj. După ce am terminat de panotat expoziţia nu ne venea să plecăm acasă; am fi stat aici atât eram de încântate de atâta culoare şi lumină, defapt asta şi caut în lucrările mele.

Sora mea expune de atât de mult timp şi este atât de apreciată că este o onoare şi o mândrie pentru mine să expun alături de ea modestele mele exponate.

În ceea ce priveşte pictura nu am niciun pic de talent, nicimăcar să scriu frumos nu pot. Părinţii noştri au înzestrat cu talent pe fiica cea mai mare (n.r. Livia Frunză). Eu, în schimb am mai multă răbdare, moştenită de la mama mea care şi ea ţesea şi croşeta. Mijloace de inspiraţie sunt pe toate gardurile, problema este să vrei şi să îţi placă ceea ce faci. Sora mea are o vorbă: „să nu ruginească mintea”.

Lucrările mele sunt de vânzare şi am rămas plăcut impresionată când am aflat ce impact au avut asupra copiilor. Spre surprinderea mea, mi s-a spus că fetiţele dorm cu păpuşile lângă ele pentru că sunt plăcute la atingere, se lipesc de sufletul lor şi nu sunt periculoase pentru că folosesc materiale ecologice. Cei interesaţi mă pot găsi fie aici la galerie, fie în privat.

Expoziţia am hotărât să rămână deschisă mai multă vreme ca să poată fi văzură de cât mai multă lume, pentru că acum fiind sărbătorile şi oamenii se află în verva curăţeniei şi a coptului prăjiturilor nu vor avea timp să vină în galerie, dar după Anul Nou în colo se vor degaja şi vor reuşi să vină să vadă noile creaţii pe care, mărturisesc le-am realizat cu o mai mare greutate. Asta poate şi din cauza evenimentelor din societate, a pandemiei. Am observat că dacă nu este entuziasm la ceea ce faci, nimic nu îţi iasă. Îţi trebuie dorinţă de a face ceva şi dacă ţie nu îţi place nu poate să placă nici celor din jur cu toate că nu e bine să judeci dacă este corect sau incorect. În pictură este fără limită, mergi unde vrei. Stând în faţa pânzei ţi se desfăşoară ceea ce vrei tu să lucrezi, dar sunt momente când stai în faţa pânzei şi nu iasă nimic. Trebuie tot timpul mintea să o ai activă şi să ai aceea dorinţă pentru că am văzut că acum se pictează şi întunericul, ororile, durerea, eu însă merg pe linia mea: culoare şi lumină, pentru că e atâta întuneric în jur în mintea multora dintre noi, încât trebuie să vin să luminez cu ceva. Omul când se uită la lucrarea mea să simtă că i se luminează sufletul şi automat devine şi mai bun, mai ales în această perioadă.

De sărbători îmi aştept pe cei doi fii şi pe cei 3 nepoţi acasă, dacă vor dori să vină pentru că pe fondul pandemic le este frică să vină pentru că şi noi suntem deja mai în vârstă şi mai vulnerabili şi pentru noi le este frică, dar dacă vin vom avea cele mai frumoase sărbători în familie. O invit şi pe sora mea (n.r. Livia Frunză) la noi pentru că ea este singură şi Crăciunul este sărbătoarea familiei.

Eu (n.r. Livia Frunză) voi da telefoane, voi comunica online, voi reflecta la anul care a trecut. Zilele acestea m-a sunat o prietenă din Grecia care este foarte pregătită în domeniul profundului, sufletului şi îmi spunea printre altele ca întâi să facem curăţenie în noi şi pe urmă să mergem mai departe ca acea lumină să poată să fie reflectată şi la cei din jur. Dacă tu nu ai pacea cu tine şi nu ai lumină şi nu ai curat în sufletul tău nu poţi să vezi decât în jurul tău urâtul şi întunericul.

De sărbători de doresc reşiţenilor să fie sănătoşi, să aibă grijă mai mare fiecare în parte şi pentru celălalt că dacă ne păzim pe noi îi păzim şi pe cei din jurul nostru şi Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi. Mie dor de întâlnirile cu prietenele pentru că ne-am însingurat, izolat, înstrăinat chiar şi în familie; ne vedem când şi când, lumea s-a schimbat şi aş vrea să revenim la normalitate şi numai Dumnezeu ne poate ajuta. Lumina din noi o putem trimite şi celorlalţi. Nu există întuneric, doar lipsă de lumină şi-atunci se creează întunericul, dar dacă noi fiecare luminăm acesta va dispărea.

La mulţi ani pentru toţi reşiţenii, pentru familiile noastre şi ale dumneavoastră şi sănătate. Dacă este sănătate toate trec.”