In memoriam, Nina Cassian, poeta de care literatura română nu se poate despărți!

’’Cea mai frumoasă femeie urâtă’’, Nina Cassian a marcat viețile multor bărbați, dar și două ideologii politice, devenind nu doar inventatorul unei noi limbi, limba spargă, dar și un etalon de gândire al literaturii feminine românești.

Articol editat de Anca Bălălău, 15 aprilie 2026, 17:32

Poeta, pe numele său real, Renée Annie Cassian, s-a născut pe 27 noiembrie 1924, Galați şi a plecat acum 6 ani pe 15 aprilie 2014, New York.

Ocupă un loc aparte în literature română prin provocările şi asumările cărora le-a fost şi erou şi victimă din calitatea sa de poetă, eseistă și traducătoare și compozitoare, provenind dintr-o familie de origine evreiască, tatăl, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut; avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Ileana, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian.

Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.”

În paralel, primele ei încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă.

Nina Cassian are 22 de ani când îl cunoaște pe Ion Barbu. Ea era evreică și comunistă, el era antisemit și scrisese panegi-rice despre Hitler și Corneliu Zelea-Codreanu. Dar bătrânul po-et (un erotoman) se îndrăgostește și de femeie, și de poetă. Îi dedică două poezii, face declarații exaltate despre volumul ei de debut, îi suportă toate capriciile. De pildă, Nina își face apariția la o serată literară la care o invitase Barbu – și unde erau de față personaje ca monseniorul Vladimir Ghika, care nu puteau fi suspectate de mari simpatii comuniste – îmbrăcată complet în roșu (culoarea Partidului) și recită niște versuri în metru folcloric despre un șantier de construcții.

Iată cum va descrie Nina Cassian povestea:
„Relația noastră literar-erotică-hipnotică a continuat câțiva ani (…), o relație cu «ups and downs», eu purtându-mă cu o inad-misibilă dezinvoltură, cu inconștiența și chiar cruzimea tinere-ții, în ciuda venerației pe care o aveam pentru el (nu-i puteam spune «Dane», cum îmi cerea) sau poate tocmai datorită aces-tei venerații care mă copleșea…”

Ulterior va manifesta câteva regrete voalate și într-o poezie dedicată lui Barbu:
„El, Marele El, m-a iubit – n-am știut, nu m-am priceput,îi priveam chelia (era chel Marele El) și sprâncenele răzvrătite și ochii în patru culori încrustați în orbite
și nu știam, nu mă pricepeam.”

În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949 a fost redactor la revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

Opera

În februarie 1944, Renée Annie a debutat, în ziarul „Ecoul”, sub pseudonimul Maria Veniamin, cu traduceri din Georges Rodenbach și din Christian Morgenstern.

Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste „La scara 1/1” În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă.

„După un ocol de aproximativ opt ani”, cum singură avea să mărtur-isească,plin de avânturi naive și compromisuri, începând din 1956 se întoarce la poezia autentică. Începe să scrie în paralel și litera-tură pentru copii, atrasă de posibilitățile estetice ale evadării în fan-tezie și candoare, precum și două volume de „proză subiectivă”, la persoana întâi.

Realizează traduceri remarcabile din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. Publică peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză, și inventează o nouă limbă poetică, limba spargă. I se decernează în 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Exilul

În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invi-tat, cu o bursă Soros, pentru a susține un curs la New York Univer-sity. După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați, în al cărui jurnal confis-cat de Securitate era menționată „cu părerile mele politice, evident anticeaușiste”, ia hotărârea de a nu reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu.

În Anglia îi apare volumul de versuri Call Yourself Alive și, în Statele Unite, Life Sentence, traduceri ale volumelor din țară, precum și volumele inedite Take My Word for It!, Blue Apple și Lady of Mira-cles, care se bucură de succes. Susține recitaluri de poezie și pub-lică în reviste americane.

În ultimii 30 de ani ai vieții, poeta Nina Cassian a trăit la New York, iar „proiectul major al vârstei și vieții” sale a fost scrierea memoriilor, oglindă a „anilor furați și dăruiți”, proiect ale cărui prime două volume, Memoria ca zestre, s-au bucurat de un ecou im-portant în țară și de numeroase cronici.

În anul 1994 i se decernează „Leul literar” de către New York Li-brary. În 2005 lansează la Institutul Cultural Român din New York al treilea volum memorialistic, Memoria ca zestre. Cartea a III-a.
Editura americană Norton îi propune editarea poemelor sale scrise în limba engleză în cadrul seriei Selected Works, o per-formanță pentru o poetă sosită din Estul Europei.

Poemele sale au apărut în revistele americane The New York-er, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review.

„Memoria ca zestre » este jurnalul în trei volume al Ninei Cas-sian publicat între 2003 și 2005. Cea mai interesantă parte este cea privitoare la anii 40-50.

Nina Cassian a inventat « Limba spargă »

Poemele scrise în limbi inventate erau una dintre pasiunile avangardiștilor. Virgil Teodorescu inventase limba leopardă, iar Nina Cassian a scris în anii 40 texte în limba spargă. Cum Ion Barbu îi interzisese să le publice, aveau să fie tipărite în volum abia prin anii 70.
Nina Cassian a fost și compozitoare și pictoriță, de altfel. Studiase pianul și compoziția muzicală cu Mihail Jora, Con-stantin Silvestri ș.a.

Ultimul ei soț, Maurice Edward, a fost muzician.

A plecat în Veşnicie acum 12 ani, pe 15 aprilie 2014. La dorința Ninei Cassian, urna cu cenușa sa a fost depusă la crematoriul Cenușa din București, unde se află și rămășițele părinților săi și ale fostul său soț Al. I. Ștefănescu.

Nina Cassian a fost unică, un Brâncuşi al cuvântului făcându-l să sufere şi să se răstignească pe lespedea împotrivirii de a rămâne încuiat în uitare, l-a eliberat şi l-a slujit împotrivindu-se propriei disperări sau risipiri, devenind poeta de care litera-tura română nu se poate despărți.

Sursa: Scena9 ; wikipedia

Urmărește-ne și pe Google News