Cătălina Buzoianu împlinea 88 de ani!

Să creşti cu şansa marilor întâlniri, cu enorma bucurie de a nu te rătăci, cu portativul bunelor semnificaţii artistice ce îţi armonizeză muzica sufletului, să te odihneşti în singurătatea vieţii reinventând bucată cu bucată fiecare por al silabisirii frumosului, cred că este o binecuvântare ce nu se poate licita la nici o Bursă…Asta înseamnă pentru mine şi pentru câteva generaţii, Cătălina Buzoianu… O ŞANSĂ în vâltoarea mediocrităţii, o virtute artistică ce te devorează ca un blestem sau ca o binecuvântare.

Articol editat de Anca Bălălău, 13 aprilie 2026, 15:38

Cătălina Buzoianu s-a născut la 13 aprilie 1938, în Brăila, și a plecat să dezlege regizoral cheile Veșniciei pe 3 august 2019!

Pe lângă activitatea regizorală, Cătălina Buzoianu a fost și un eminent pedagog al școlii românești de teatru, drept pentru care i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa, în 2013, moment pe care nu-l voi uita niciodată…Păstrez undeva în adăpostul sufletului acea stare unică…

În 50 de ani de carieră în regia de teatru, a știut ca nimeni alta să cultive atât complexitatea actului artistic, cât și discreția umană, rafinamentul personal, eleganța.

Ceea ce mulți ignoră sau nu știu, este faptul că artista a pus în scenă pe timpul unui regim totalitar, Capodopere. Teatrul a fost și datorită dumneaei un refugiu, un buncăr adevărat în timpurile când și respirația îți putea fi raționalizată…

Puțini mai știu sau își mai amintesc astăzi faptul că, înainte să devină cel mai important nume feminin din regia de teatru de la noi, Cătălina Buzoianu a urmat o școală de comerț. Apoi, pentru aproape un deceniu, a fost actriță, la Baia Mare și la Timișoara. Foarte tânără, cu o constituție fizică firavă, obișnuia să joace roluri de ingenuă. Știa că odată ce vârsta nu avea s-o mai ajute, cariera sa actoricească se va termina. Așa că a urmat sfatul colegilor de-atunci.

Cătălina Buzoianu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1965 – 1970), la clasa de regie a profesorului Ion Olteanu. A participat, în paralel, la atelierele de creaţie ale profesorilor Radu Penciulescu şi David Esrig.

După absolvirea institutului a fost repartizată la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, unde a pus în scenă spectacolele „Pescăruşul” de A. P. Cehov (1970), „Bolnavul închipuit” de Moliere (1970), „Poveste de iarnă” de William Shakespeare (1973).

A fost regizor la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, până în 1973. Aici a montat spectacolul „Peer Gynt”, de Ibsen (1972), potrivit site-ului teatrul-azi.ro. Cătălina Buzoianu şi-a dedicat viața scenei și învățământului teatral, din 1975 fiind profesoară la catedra de regie teatru, iar din 1990 – decan al secției de teatru din cadrul UNATC București.

Cătălina Buzoianu a semnat certificatul Rezistenței prin Cultură al Teatrului Mic din București în perioada comunistă, o supapă pentru cei care visau libertatea.

Mărturisea despre Cehov:

‘’Cehov este cel mai contemporan autor pentru că ce-a scris el e foarte adevărat. A surprins toată busculada de la începutul secolului trecut şi cred că fiecare generaţie îşi găseşte în textele lui personaje puternice, conflicte violente sau o lume care trebuie distrusă.
Spectacolul meu de licenţă a fost „Pescăruşul”, la Iaşi. Era un spectacol atât de romantic! Toată lumea îmi spunea „Vai, cât de frumos e!” Dar eu cred că avea foarte multe clişee, deşi decorul era foarte bun, însă unul mult mai romantic decât cel din spectacolul de la Teatrul Mic, plus actori tineri foarte buni. E un spectacol pe care aproape l-am uitat. Nu mai ţin minte decât imagini.
„Pescăruşul” de la Teatrul Mic a fost un spectacol polemic în raport cu cel de licenţă. Era plin de viaţă, hămesit de viaţă, cu personaje crude, aproape asasine.
Iar „Trei surori” era şi mai radical, mult mai radical, chiar dacă avea toată partea romantică a lui Cehov. Femeile ca nişte zâne, ca nişte îngeri, dar care erau şi ele soldăţoi, de fapt… Apoi a fost ideea despre muncă, la care am ţinut foarte mult, pentru că am demonstrat – am vrut să demonstrez – ce-a văzut Cehov la începutul secolului şi ce va ajunge secolul: fie în lagărele de concentrare nazistă, fie în Gulag. Acolo lumea era obişnuită cu spectacolele mele „frumoase” (am avut mare succes şi cu „Şase personaje în căutarea unui autor”, pe care l-am făcut acolo înainte), iar eu am venit cu un spectacol radical, violent…
Se pare că fiecare generaţie îl trăieşte pe Cehov cu el însuşi. Îl ia ca martor, ca pe o rudă, ca pe un prieten.’’

Despre „Dimineaţa pierdută”, un spectacol-manifest, montat în toamna anului 1986, mărturisea că „A fost cel mai bun din viaţa mea”.

Distribuţia spectacolului „Dimineaţa pierdută” a cuprins nume mari ale teatrului românesc: Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc, Valentin Uritescu, Ion Besoiu, Rodica Tapalagă, Tora Vasilescu, Irina Petrescu, Mihai Constantin, Lucia Mora, Ina Apostol, Răzvan Ionescu, Eugenia Balaure.

Cătălina Buzoianu a scris trei cărţi: „Novele teatrale”, „Vaporul interior” şi „Mnemosina, bunica lui Orfeu”.
„Din păcate, m-am stricat foarte mult pentru proză, ca om de teatru. Nu mai pot să văd altceva decât teatru chiar şi în roman. Trebuie să ştiţi că eu nu fac dramatizări, dar nici nu le accept. Dau o formă, creez un material, după care umplu această formă şi fac roluri pentru fiecare actor – ca să nu fie unii mai nedreptăţiţi – construind astfel toate planurile spectacolului. Nu sunt nici dramaturg, nici prozator, deşi am scris trei cărţi”, mărturisea Distinsa Doamnă care a înobilat teatrul românesc vreme de peste 50 de ani, mult timp într-o perioadă cenușie în regimul totalitar, Cătălina Buzoianu.

Regretata Valeria Seciu a fost actorul fetiş al Cătălinei Buzoianu, distribuind-o în mai toate spectacolele ei de succes după Pirandello sau Bulgakov, iar în ultimii ani, în „Menajeria de sticlă”, în „Cum gândeşte Amy” sau în „Furtuna”.

Sub îndrumarea Cătălinei Buzoianu, actriţa a făcut roluri extraordinare, printre care Margareta, în „Maestrul şi Margareta”, Margueritte în „Dama cu camelii”, Arkadina, în „Pescăruşul”.

La începutul anilor 1990, Valeria Seciu a înființat și condus Teatrul “Levant”, una dintre primele instituții independente de profil din Bucureşti. De numele acestui teatru este legată colaborarea tot cu regizorul Cătălina Buzoianu, la spectacolul cu piesa “Pelicanul”, după August Strindberg, montat într-un spațiu neconvențional, un depozit al Sălii Dalles.

A fost căsătorită cu actorul Papil Panduru și a avut doi copii: pe Ștefănuț Iordănescu (dintr-o căsătorie anterioară) regizor de teatru și fost director de teatru (la Naționalul din Timișoara și la Teatrul Bulandra din București) și pe Velica Panduru, scenograf de carieră, nume, de asemenea recunoscut în comunitatea teatrală.

Radio România Reșița a promovat fenomenul Cătălina Buzoianu în Banatul de Munte alături de fiul regretatei artiste, Ștefan Iordănescu.

Regizor și prieten al nostru, Ștefan Iordănescu a realizat în Enclava Culturală Socolari Atelierele de Antropologie Teatrală ’’Cătălina Buzoianu’’, prima ediție fiind în anul 2023, eveniment de succes și susținut de postul reșițean.

Cătălina Buzoianu a fost decorată de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor. Decretul a fost în semn „de apreciere deosebită a prestigioasei cariere artistice în care, timp de peste 50 de ani, prin talent şi abnegaţie, a regizat spectacole marcante atât în ţară, cât şi în străinătate, pregătind cu exigenţă şi, în acelaşi timp, cu multă căldură umană generaţii de regizori”.

Doamna Buzoianu a avut peste o sută de piese montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii românești și internaționale.

Destinul său s-a contopit cu destinul teatrului…

Urmărește-ne și pe Google News