Simona Miculescu, prima româncă la conducerea UNESCO: o carieră diplomatică de excepție, prea puțin cunoscută în România

Simona Miculescu este, în prezent, românca ce deține cea mai înaltă funcție în diplomația internațională – președinta Conferinței Generale a UNESCO. Deși numele ei nu este familiar pentru publicul larg, activitatea sa remarcabilă în cadrul Organizației Națiunilor Unite și implicarea în promovarea valorilor educației, culturii și libertății de exprimare plasează România în centrul deciziilor globale.

Articol editat de Valentina Adam, 9 iunie 2025, 21:16

Într-un interviu realizat de Răzvan Chiruță, în exclusivitate pentru Buletin de București, Simona Miculescu vorbește despre misiunea UNESCO, viitorul multilateralismului, locul României în cooperarea internațională și nevoia unei prezențe mai puternice a femeilor în viața publică. Un portret impresionant al unei diplomate vizionare, născută la Satu Mare și îndrăgostită de București, oraș pe care îl reprezintă în lume.

„UNESCO nu înseamnă doar patrimoniu. Este o arhitectură globală a păcii”

Interviu integral cu Simona Miculescu, presedinta Conferintei Generale a UNESCO

Buletin de Bucuresti: Ce putere mai are astazi UNESCO, intr-o lume care este tot mai putin dispusa sa se supuna regulilor internationale? In ultimul deceniu, sau chiar mai mult, multe obiective de patrimoniu universal au fost pierdute in conflicte armate.

Simona Miculescu: Voi incepe prin a clarifica un lucru, pentru ca in general perceptia asupra UNESCO se limiteaza exclusiv la patrimoniu. Acum 80 de ani, UNESCO a fost construita exact cum spune Constitutia sa inca din prima propozitie, cea mai cunoscuta, de fapt, din acest document: razboiul a pornit din mintile oamenilor si in mintile oamenilor trebuie sa sadim pacea. UNESCO sadeste pacea in mintile oamenilor prin cinci componente de mandat: educatie, cultura – iar patrimoniul este o sectiune din aceasta dimensiune –, stiinta, comunicare si informare. Pentru ca patrimoniul cultural si cel imaterial sunt niste vitrine in care toate statele se zbat sa-si expuna minunatiile si au, deci, cea mai mare vizibilitate, de foarte, foarte multe ori UNESCO se identifica cu acestea.

Imi puneti o intrebare de 100 de puncte. Ce rost mai are multilateralismul in ziua de azi? Pentru ca, de fapt, la asta se refera intrebarea dumneavoastra si foarte multa lume isi pune intrebarea aceasta, in conditiile in care diplomatia bilaterala pare a se impune chiar cu agresivitate. Eu continui sa cred ca UNESCO are si o sa aiba o foarte mare importanta in lume. Este adevarat ca, uitandu-te putin in jur si vazand cate conflicte sunt, nu s-a sadit suficient pacea in mintile oamenilor. Este clar. Dar mai intra si alte elemente in ecuatie, conjuncturi, personaje. Ceea ce va pot spune este ca eu cred ca multilateralismul va dainui. UNESCO va continua sa-si faca datoria, exact ca si sistemul ONU, care acum este intr-un proces de reflectie in privinta unei foarte necesare reforme. Asa si UNESCO, va trebui sa se reformeze, sa se ajusteze, sa se adapteze la nevoile timpului. Dar multilateralismul va dainui.

Din pacate, nu exista suficiente mijloace de comunicare care sa arate lumii cat de complexe, cat de diverse sunt programele UNESCO si cate milioane de minti au atins in toti acesti ani si continua sa atinga. Deci, eu sunt optimista. Ca diplomat de cariera, continui sa cred in diplomatia multilaterala, si va spun cu toata sinceritatea ca, dupa o cariera de 35 de ani, am ajuns la concluzia ca acest tip de diplomatie imi place enorm tocmai pentru diversitatea sa, pentru efervescenta intelectuala pe care o implica si pentru multitudinea de teme si de idei pe care trebuie sa le absorbi si sa te inspire, ca sa creezi si tu.

BdB: Ce înseamnă UNESCO pentru România?

Simona Miculescu: De multe ori, organizatia a fost privita de romani ca o salvare pentru patrimoniu. Ma gandesc, de exemplu, la batalia care a fost pentru Rosia Montana si cate sperante ne-am pus ca UNESCO va veni si va inchide in sfarsit aceasta chestiune, ceea ce s-a si intamplat. Nici in Romania, din nou, nu se rezuma la patrimoniu. La anul implinim 70 de ani de cand Romania este membra a UNESCO si va fi un moment de sarbatoare, dar si de reflectie.

Va marturisesc ca de cand Uniunea Europeana si NATO au devenit prioritati absolute pentru politica externa romaneasca, dimensiunea globala a ONU si inclusiv agentiile sale specializate, pentru ca UNESCO asta este, a intrat putin in umbra preocuparilor prioritare ale autoritatilor romane. Ceea ce nu inseamna ca Romania nu a construit in acest domeniu. Si vreau sa va spun ca, pe langa chestiunile de patrimoniu, despre care spuneam ca sunt cele mai vizibile, au fost si exista zeci de programe si politici educationale, culturale, stiintifice, de comunicare care se aplica in Romania si cred ca UNESCO este absolut esential pentru toate aceste domenii vitale ale societatii.

A, ca nu avem resurse suficiente, ca nu se aloca resurse suficiente pentru cultura, de exemplu, cultura este Cenusareasa, nu-i asa?, asta este o alta poveste. Dar nu inseamna ca nu se fac lucruri. Si, pentru ca dumneavoastra aveti ca obiectiv prioritar reflectarea vietii si problematicii Capitalei si a institutiilor publice care tin de Capitala, va dau doar un exemplu de program al UNESCO care practic confera o dimensiune globala oraselor. Se numeste Reteaua oraselor creative UNESCO. Din pacate, Romania, pana am devenit eu ambasador, nu a facut parte din aceasta retea. Dar sunt foarte bucuroasa sa va anunt ca de trei ani incoace avem doua orase, Clujul si Iasiul, care au intrat in aceasta retea a oraselor creative. Titlul de oras creativ este oferit pe categorii: Muzica, Film, Media, Gastronomie si tot asa. Clujul este evident pe film, iar Iasiul pe literatura, pentru ca are un festival de literatura absolut extraordinar, care face furori in continuare. Astept cu drag sa fie si Bucurestiul un oras creativ. Pentru asta, se prezinta candidaturi. Oricum Bucurestiul sta foarte bine la toate domeniile pe care le implica programul si va dati seama ca fiind in aceasta retea ai niste posibilitati extraordinare de a te conecta, de a interactiona si de a colabora cu peste 350 de orase din aproape 90 de tari ale lumii.

BdB: Candidatura trebuie depusa de Primaria Capitalei?

Simona Miculescu: Da, exact, de primariile oraselor. De asta va spun ca sunt atatea lucruri pe care Romania le face impreuna cu UNESCO, incat eu continui sa fiu optimista ca isi va recastiga importanta pe care o merita in vizorul autoritatilor, pentru ca totusi trateaza domenii care raman esentiale pentru progresul unei societati. Sigur ca economia este importanta, securitatea este importanta, dar nu putem sa neglijam educatia, cultura, stiinta si comunitatea.

BdB: Sunteți prima femeie ambasador al României la UNESCO în cei 69 de ani de participare a țării noastre la această organizație. Cum putem să aducem femeile mai sus în viața publică?

Simona Miculescu: Eu cred că, în primul rând, ar trebui ca femeile să aibă mai mult curaj. Femeile încă sunt inhibate, după 35 de ani de la Revoluția Română, de sindromul Elena Ceaușescu. Trebuie să fie mai neînfricate.

Este absolut fabulos ce fac femeile în businessul românesc. Eurobarometrul spune că cele mai multe femei în UE care conduc businessuri sunt din România. Mi se pare absolut fabulos că româncele sunt înaintea țărilor occidentale la acest capitol.

În politică și în viața publică, din păcate, cred că mai dăinuie această inhibiție generată de sindromul Elena Ceaușescu. Și de asta spun că ar trebui să fie încurajate cât mai multe femei de către colegii lor, cât mai multe femei care reprezintă modele sănătoase și care concurează între ele sau cu ceilalți prin programe, nu prin costul poșetelor. Atunci situația ar fi mai bună.

Dar, în același timp, cred că s-ar impune ceea ce s-a făcut în foarte multe țări deja, respectiv cote de reprezentare, de 30% în conducerea fiecărei instituții publice. Totuși, aș reitera îndemnul ca femeile să fie mult mai neînfricate, pentru că sunt absolut excepționale și pot să vă spun cu mândrie că în Ministerul de Externe, de exemplu, am făcut foarte mari progrese.

Femeile nu puteau fi diplomați înainte de Revoluție, iar acum în Centrala MAE s-a ajuns la paritate la nivelul conducerii. Este foarte important.

BdB: Există, înainte de 1989, în Ministerul de Externe această regulă că femeile nu puteau fi diplomat?

Simona Miculescu: Nu era o regulă scrisă, dar nu era încurajată ascensiunea femeilor. A fost cred o singură femeie ambasador, care era secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist, deci nu era diplomat de carieră, pentru că nu erau diplomați de carieră decât foarte puțini.

Dar, revenind la prezent, repet, inhibițiile încă există în spațiul public și sunt perpetuate de către unii, pentru că este foarte convenabil. Femeile oriunde au intrat, inclusiv dacă vă uitați în sistemul ONU, când au fost implicate în negocieri pentru pace, au găsit soluții, sunt un atu extraordinar inclusiv în domeniul diplomației multilaterale.

Și de aceea asta mă face să fiu cu atât mai mândră de Ministerul de Externe, pentru că noi cred că suntem printre foarte puținele instituții publice, dacă nu singura, care am ajuns, după cum vă spuneam, la paritate, în Centrală, la capitolul management, și creștem ușor, ușor și numărul femeilor șefi de misiuni. Mă refer nu numai la ambasador, ci și la consuli generali. Suntem între 35 și 40% deja și la acest capitol, ceea ce este mare lucru.

Îmi aduc aminte de anul 1993, când am devenit primul purtător de cuvânt femeie al Ministerului de Externe din toată istoria sa, pentru că înainte de 1990 nu exista purtător de cuvânt, iar femeile puteau să fie cel mult secretare. Îmi amintesc cum a trebuit să înfrunt cel puțin noutatea, lipsa de obișnuință. Dragii mei colegi diplomați bărbați nu erau obișnuiți ca o femeie să fie purtător de cuvânt sau orice în afară de secretară. În 1993, am devenit purtător de cuvânt împreună cu Mircea Geoană, domnul ministru Teodor Meleșcanu ne-a numit pe amândoi în această funcție. Și îmi aduc aminte că Mircea nu avea problemele pe care le aveam eu să extragă informație de la colegi. Eram la doar trei ani de la Revoluție. Până în 1990, secretul și confidențialitatea erau cuvintele-cheie în Ministerul de Externe. Cum adică să vină o femeie să-mi ia informația și să o facă publică?

Dar cred că la ora actuală, din personalul Ministerului de Externe, femeile reprezintă cam 60%. Dar referindu-mă la funcțiile de conducere, este mare lucru că suntem la paritate. Instituția noastră este un model demn de urmat.

BdB: Dumneavoastră locuiți în București când nu sunteți la post, când nu sunteți în funcția pe care o îndepliniți la UNESCO?

Simona Miculescu: Din 2008 n-am mai trăit mai mult de două luni în București. Eu sunt sătmăreancă, dar mutată în 1984 în București.

BdB: Cum ați simțit evoluția Bucureștiului din 1984 până în prezent?

Simona Miculescu: Intru foarte mult în contact cu Bucureștiul, totuși, nu uitați că eu reprezint România și Bucureștiul la UNESCO. Deci sunt foarte mult la curent cu ceea ce se întâmplă acasă. Eu nici nu urmăresc mare lucru din știrile din Franța cât urmăresc știrile din România. Vin acasă cât pot de des, sigur, mă duc și la Satu Mare, acolo unde m-am născut.

Iubesc Bucureștiul, îi iubesc spiritul. Bucureștiul a înviat, l-am cunoscut și înainte de Revoluție, realmente a reînviat, are un vino-ncoace unic. Mă supără îngrozitor, însă, pentru că tot am vorbit de patrimoniu, faptul că întregul București este mâzgălit. Eu, care sunt iubitoare de street art, iubesc street art, nu pot să consider mâzgălelile de pe toate clădirile de patrimoniu din centrul Bucureștiului artă. Și nu pot să înțeleg de ce nu se face nimic.

Mă uit la București cu toată dragostea și trec prin filtrul dorului și poate că sunt mai tolerantă cu traficul, de exemplu, că doar vin din trafic de Paris, să nu credeți că traficul de Paris este mai simpatic decât cel din București. Dar, dincolo de faptul că atunci când mă duc acasă, mă bucur atât de mult să fiu acasă și privesc cu ochi mult mai toleranți tot ceea ce se întâmplă, pot să spun că Bucureștiul are un vibe care place foarte mult ochiului străin.

Mă uit și cu ochiul diplomatului, ce pot arăta eu străinului, ca să-l atragă la București și vă spun sincer că aceste mâzgăleli nu ajută deloc. Sunt atâtea clădiri absolut extraordinare în capitala noastră, care spun povești, care spun o istorie fabuloasă și să le dea Dumnezeu sănătate celor care au reușit să restaureze multe dintre ele, să le dea sănătate și resurse să continue. Nu-mi dau seama cum se poate face, cum poate fi controlat fenomenul. Trebuie să existe o soluție. Așa ceva nu vezi în Paris, unde clădirile sunt păstrate intacte. E păcat, pentru că există atâta frumusețe care este foarte afectată de aceste exerciții pseudoartistice. De fapt, sunt vandalisme. Nu, nu sunt nici măcar exerciții, este vandalism.

BdB: Care este locul dumneavoastră preferat din București?

Simona Miculescu: În afară de acasă, pentru mine Ateneul Român este un loc sfânt, pentru că eu sunt foarte mare amatoare de viață culturală și Bucureștiul, din fericire, are o viață culturală din plin. Pentru mine, în afară de acasă și de casele prietenilor, de care mi-e dor și când sunt cu ei, ca să nu mai spun de familie, instituțiile culturale sunt cele mai importante. Dar Ateneul Român… Eu am călătorit în peste 120 de țări și n-am văzut nicăieri o sală de concerte cu această personalitate artistică absolut fabuloasă. Este de o frumusețe rară, este locul meu preferat din București.