Efectul de seră, El Ninio, El ninia, defrişările masive, toate au condus în ultimele decenii la schimbări climaterice fără precedent în întreaga lume în general şi în România în mod special. Veri toride, coduri portocalii de caniculă, roşii de inundaţii, ierni blânde sau dimpotrivă foarte geroase şi cu precipitaţii masive. Le-am trăit pe pielea noastră şi le vom mai trăi.
Ne-am aşteptam ca autorităţile să înveţe câte ceva din experienţa anilor precedenţi. Să se pregătească de ploi torenţiale, de puhoaie revărsate sau de zăpezi care acoperă totul în cale. Ei aş. Ca de fiecare dată, toate acestea ne iau prin surprindere. În prag de iarnă cad sistemele de termoficare în regim centralizat, mai ceva ca frunzele din pom după prima brumă. Se întâmplă în capitală, s-a întâmplat la Severin mai acum un an, s-a întâmplat la Reşiţa acum câteva ierni.
Vin zăpezile, mereu neanunţate, mereu pe nepregătite, mereu ne prind cu şlapii în picioare şi cu bermudele pe noi, uitându-ne miraţi la cer. Acuma ninge? Da, e vremea ei. Păi…noi nu suntem pregătiţi. Nu am fost nu suntem şi nici nu ştiu când vom fi. Poate atunci când în România va exista o oarecare normalitate. Adică mai încolo, mult mai încolo.
E drept că pentru mulţi zăpada reprezintă o adevărată binecuvântare. Adio gropi şi cratere în carosabil, adio mizerie, totul va arăta pur, anormal de alb şi curat. Atâta doar că va trece. Dar până trece ne va face viaţa un coşmar. Drumuri blocate, utilaje nepregătite, autorităţi luate prin surprindere, căderi de reţele de energie electrică, sistări de gaze naturale pentru neplată. Peste toate, ridicările neputincioase din umeri ale autorităţilor. Ba că nu sunt bani, ba că a venit prea devreme, ba că ne-a luat prin surprindere.
Cu gândul la bucuria copiilor la primii fulgi de nea, încerc să stau strâmb şi să judec drept. Mă frământă totuşi o întrebare. De ce nu-i iarna la fel ca vara?
Dan Agache
Sursă foto: Agora.md
