Nu știu prin ce artere ale timpului se scurg anii, dar sunt oameni care locuiesc în cele două lumi, oameni de care memoria nu se îndură să-i lase pradă umbrelor sale, oameni peste sufletul cărora culorile vieții și ale morții au un singur anotimp căruia nu i-am găsit încă un nume, poate s-ar potrivi DOR…
Bebe Cojocariu, pe numele său adevărat Iulian Vitalis Cojocariu, unul dintre cei mai valoroși pictori bănățeni contemporani, a plecat dintre noi pe 30 august 2013, la varsta de 74 de ani.
Artistul s-a născut pe data de 10 ianuarie 1939, în satul Vârciorova, fiind autorul a mii de lucrări și sute de expoziții în țară și străinătate.
Iulian Vitalis Cojocariu a studiat la Facultatea de Arte Plastice din Timişoara și a fost, din anul 1972, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. De remarcat este că, după ce zeci de ani, Bebe Cojocariu a fost recunoscut drept un maestru al griurilor, în ultimii ani, de când o pareză l-a obligat să folosească o singură mână, paleta i s-a înviorat brusc, artistul folosind cu multă forţă şi curaj culori saturate.
În anul 2007, viceprimarul urbei de atunci Dorinel Hotnogu a reușit să îi expună lucrările realizate după ce maestrul s-a îmbolnăvit la Reșița, Timișoara și în București la Galeria Apollo de la Teatrul Național, un demers deosebit care nu doar că l-a bucurat pe artist, dar a și arătat potențialul artistic al Banatului de Munte.
Ultima expoziţie de artă vizuală, a maestrului a avut loc pe 24 iulie 2013 la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, şi a fost realizată alături de fiica sa, Ioana Cojocariu, rezidentă în Suedia.
Anul acesta, fiica Ioana Cjocariu își va omagia părinții în cadrul Festivalului Internațional ’’Sabin Păutza’’, eveniment despre care ne-a mărturisit:
‘’În 25 octombrie va fi vernisajul expoziției ‘’Simultan. 10/ cheia este sub preșul de la ușă,’’ cu lucrări Bebe Cojocariu, Bogdan Alexandrov, Ioana Cojocariu si lansarea volumul de poezie denumit ‘’Pielea Tăcerii’’al Georgetei Cojocaru,regretata mea mamă. ‘’
De ce, vă întrebați, i se spunea și „Paznicul cerului” maestrului Bebe Cojocariu?
Povestea începe cu un tablou pictat de Bebe Cojocariu, în care este înfăţişat un bătrân, îmbrăcat în uniformă militară, cu multe medalii în piept, ba chiar şi pe chipiu. Pe acest bătrân, artistul l-a întâlnit în mai multe rânduri în acelaşi loc, undeva în câmp. Când l-a întrebat ce păzeşte acolo, bătrânul i-a spus că păzeşte cerul:
„Pentru că dacă nu-l păzesc, îmi confiscă cerul, cum mi-au confiscat pământul”.
Impresionat de personaj, artistul l-a pictat. Impresionat de poveste, Vasile Bogdan a dat cărţii sale despre Bebe Cojocariu titlul „Paznicul cerului”. Şi aşa, titlul de „Paznic al cerului” s-a transferat asupra lui Bebe Cojocariu, mai ales că, de-a lungul vieţii sale tumultuoase, artistul a dovedit că nu este numai un pictor al pământurilor, apelor şi cerurilor, ci şi un gânditor, preocupat de lucrurile imateriale, de idei, concepte, de duh şi văzduh.
Din păcate, Iulian Vitalis Cojocariu și distina sa soție, dascăl de limba și literatură română, Geta Cojocariu au plecat dintre noi. O familie care dădea farmecul boem orașului de pe malul Bârzavei. Cei care i-au iubit și admirat îi poartă în suflet, în lacrimă, în dor…
Ştiu că Dorul este un mers pe sârmă. Unii ajung bine la capătul celălalt al ei, alţii cad şi, data viitoare când vor mai iubi, îşi vor pune plasă de siguranţă, să nu mai doară aşa tare când se prăbuşesc… Şi, de obicei, plasa aceasta de siguranţă devine, mai degrabă, un scut care nu lasă nici să intre şi nici să mai iasă emoţii. Şi atunci o să spui foarte greu şi foarte rar „mi-e dor”.
Dar nepronunţat, nespus, neîmpărtăşit, Dorul va rugini acel scut cu lacrimile care-ţi vor plânge pe dinăuntru şi vei scârţâi din toate încheieturile sufletului tău.
Dor, de voi, Bebe și Geta Cojocariu…
Nota redacției:
Iulian Vitalis Cojocariu a studiat la Facultatea de Arte Plastice Timişoara și a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
A expus la Salonul Județean din Reşiţa în anul 1974; Saloanele interjudeţene în Timişoara: între 1979-1994; Saloanele Naţionale în Bucureşti: între 1979-1988.
De asemenea a avut expoziţii de grup la Reşiţa, Timişoara, Băile Herculane, Drobeta Turnu-Severin, Bucureşti, Pancevo (Iugoslavia), Szeged (Ungaria), Chişinău (Republica Moldova), Bielefeld (Germania).
Expoziţii personale la: Reşiţa, Caransebeş, Drobeta Turnu-Severin şi Duisburg (Germania). Între anii 1977 şi 1994 organizator şi animator al Taberelor de Pictură ale U.A.P. Caraş-Severin. Participă la taberele din: Mraconia, Deliblata (Iugoslavia), Ciclova Română, Nădlac.
Lucrări de artă decorativă murală la Reşiţa şi Mehadia.
Distins cu Premiul I pentru peisaj la Salonul Naţional Profesionist din Constanţa 1988.
Sursa foto-Ioana Cojocariu
