Ștefan Iordache, „Un actor al salturilor mortale”- 85 de ani de la naștere!
“Probabil că, atunci când voi fi pământ, voi simţi şi mai bine mângâierea apei şi mângâierea Soarelui.. să fiu înmormântat într-un loc înalt ca să-mi văd căsuța, sub un plop care să tină umbră vara și, toamna, să-și lase frunzele pe mormânt. Să nu-mi măturați frunzele…”, spunea Stefan Iordache.
Articol editat de Anca Bălălău, 3 februarie 2026, 20:00 / actualizat: 4 februarie 2026, 9:27
Nu-i măturăm frunzele, nu mai numărăm anii, ne învelim în anotimpurile neuitării și așezăm pe prispa nostalgiei gânduri pentru el, marele nostru actor Ștefan Iordache, cel născut acum 85 de ani într-o zi de 3 februarie 1941 în sudul Olteniei, sau Sicilia Olteniei.
„Un actor al salturilor mortale”după cum îl definea Ludmila Patlanjoglu în cartea dedicată lui ’’Regele Scamator’’… o voce de o profundă sexualitate, un chip aspru și delicat totodată, un spirit ce a rămas emblemă a teatrului și filmului românesc, Ștefan Iordache.
Din păcate, la numai 67 de ani, maestrul Ștefan Iordache a părăsit scena vieții în urma unui stop-cardiorespirator, pe 14 septembrie 2008 la ora 9:00 dimineața. Internat inițial la Spitalul Elias, actorul a fost transferat după câteva zile la un spital vienez, la cererea lui expresă.
Cauza morții, se pare că a fost o boală incurabilă, o leucemie, actorul ținându-și ascunsă boala de prieteni și cunoscuti.
Povestea
Ștefan Iordache și-a petrecut copilăria la Calafat, la bunicii din partea mamei, dar a venit cu părinții în capitală la o vârstă fragedă. Şi-a petrecut copilăria în continuare în cartierul Rahova din București, într-o familie de oameni simpli, care și-au dorit ca fiii lor să învețe carte.
În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative.
Cariera
În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secția de Actorie a institutului printre primii. A avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții. Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw. A fost pusă în scenă în 2008 la Teatrul Național București.
A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune, și a jucat în numeroase filme pentru marele ecran. Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Național București.
Este inutil să ne întrebăm ce ar fi însemnat, dacă Ștefan Iordache ar fi rămas la teatrul din Reșița, unde initial a primit repartiție, așa după cum este inutil să ne pierdem în abandonul uitării.
În 1964, cu rolul din filmul “Străinul” a fost selectat la festivalul de Film de la Karlovy Vary, unde a fost premiat. Teatrul Nottara unde a jucat o bună parte din viaţă a fost un loc binecuvântat. “Raskolnikov” l-a consacrat ca actor şi l-a condus spre alte două spectacole: „Hamlet” şi „Viziuni flamande”. Au urmat ani cu roluri multe şi grele, de tortură şi insomnie. Un chin fericit. Momentele acestea de vârf le datorează regizorului Dinu Cernescu.
În urma turneelor din străinătate a avut ocazia să rămână în Franţa. Dorul de locurile natale i-a sfâşiat inima şi s-a întors.
A jucat apoi la Teatrul Mic unde a avut-o parteneră pe Valeria Seciu despre care spunea:
’’Cuplul nostru pe scenă l-a creat Cătălina Buzoianu. Vali e un om discret, plin de grijă, mereu preocupată să-şi ocrotească familia. Ochii ei verzi, adânci, silueta fragilă şi glasul care te învăluie, îi dau un farmec misterios, care fascinează…”
După Revoluţie, a fost primul actor care a primit Premiul Academiei Române pentru artişti.
În afara scenei, era un om greu abordabil, tăcut. În escapadele bahice era un “crai de Curtea veche” apoi, se întorcea acasă, sfios, în camera unde dormea, plină cu icoane.
Nopţile de pahar i-au vrăjit sufletul încă din tinereţe.
„Meseria noastră îţi cere să trăieşti cu intensitate, uneori până la paroxism. Nu mai ai o stare normală când eşti pe scenă. Ieşi din tine devii altcineva, umbli cu Dumnezeu sau cu Diavolul. Nu ştiu cum de nu înnebunesc actorii, cum de n-am înnebunit şi eu trecând prin atâtea stări! Ai nevoie de o eliberare şi alcoolul te ajută. Îţi este prieten. Dar îţi poate deveni şi duşman.
Recunosc, uneori n-am ştiut să mă stăpânesc. În timpul repetiţiilor, înainte sau în ziua spectacolului, nu beau niciodată. Şi am repetat şi am jucat foarte mult. Cu două zile înainte de spectacol mă retrag. Atunci nu mai vreau să ştiu de alcool. Pentru că, dacă greşesc, vreau să greşesc lucid. În timpul unui spectacol slăbesc două-trei kilograme. Mă deshidratez şi atunci trebuie să beau. Măcar o bere. Cobor de pe scenă, nu pot mânca nimic vreo trei-patru ore. Alcoolul mă ajută să mă limpezesc.”
Regretata actriță Olga Tudorache, mărturisea: ’’Pe scenă îmi era frică de el. În spectacol nu-mi permitea să uit o replică, să improvizez. Într-un turneu în Israel cu “Amintirile Sarei Bernhardt”, am avut revelaţia a ceea ce ne apropie de fapt. Eram amândoi la Grădina Ghetsimani, lângă măslinul unde s-a rugat Iisus. Ştefan a tăcut acolo, mult. La un moment dat, m-a strigat: „Olga, îţi dai seama că aici şi lui Iisus i-a fost frică?” Doamne, în momentul acela, l-am iubit, l-am cunoscut, am înţeles cine este. A fost între noi ca o atingere de suflet…’’
În exclusivitate pentru Radio România Reşiţa, câteva mărturisiri de la finul său, actorul Marius Stănescu:
“Păcat că eşti prea bătrân, nu pot să te înfiez”, mi-a spus la un moment dat. Eu sunt unul dintre cei care am crescut cu imaginea lui Ştefan Iordache. Prima întâlnire a fost uluitoare. Eram student în anul al II-lea şi jucam în „Mincinosul”, la Odeon, în regia lui Vlad Mugur. La premieră a sosit şi Ştefan Iordache. După reprezentaţie, dânsul s-a apropiat, s-a uitat lung în ochii mei şi m-a sărutat de trei ori pe fiecare obraz, apoi a plecat fără să-mi spună o vorbă. Aveam 23 de ani. De ziua mea mi-a adus un talisman cu o cruce. Lui i-a purtat noroc, iar acum mi-l oferea mie să mă ocrotească.
Familia
Tovarăș de viață i-a fost Michaela Tonitza Iordache, un reputat teatrolog, nepoata pictorului Nicolae Tonitza.
Povestea lor de iubire a început atunci când George Banu le-a făcut cunoștiință, devenind un cuplu elitist și respectat în lumea culturală și intelectuală a României.
La înmormântarea lui Ştefan Iordache, la cimitirul din comuna Gruiu, pe coroana din partea soţiei sale, Michaela Tonitza Iordache, scria doar atât: „Aşteaptă-mă!”.
După moartea lui Ştefan, profesoara era preocupată doar de memoria lui şi de studenţii ei de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (UNATC).
Profesoară de teatrologie, bursier Herder al Universităţii din Viena, recomandată pentru bursă de Tudor Arghezi, Michaela Tonitza Iordache a avut o carieră impresionantă, fiind unul dintre întemeietorii catedrei de teatrologie de UNATC şi director al Teatrelor Mic şi Ţăndărică. A scris împreună cu George Banu „Arta teatrului”, publicând ulterior şi volumele „Despre joc” şi despre Eliza Petrăchescu. A realizat şi importante dramatizări după romanele „Maestrul şi Margareta”, după Bulgakov, sau „Oblomov”, după Goncearov.
Ştefan Iordache, bărbatul care mărturisea că i-a fost Michaelei „şi soţ, şi iubit, şi fiu” timp de 40 de ani, nu şi-a aşteptat jumătatea prea mult. Doar un an şi jumătate.
În cartea „Regele Scamator, Ştefan Iordache“, de Ludmila Patlanjoglu (Editura Nemira, 2004, Editura Curtea Veche, 2008), actorul spunea că îi este frică de moarte şi că mulţi oameni şi-ar dori să moară în somn. „Dar eu aş vrea să ştiu când mor, chiar dacă m-aş chinui. Poate mai există o şansă. Vreau să lupt cu moartea. Vreau să o văd, să o simt“.
Dorinţa i s-a împlinit. Actorul a dus ultima bătălie într-o clinică din Viena, pe 14 septembrie 2008.
Eroismul nu se naşte în mijlocul mulţimii, nu e lacom, nu se agită şi nu se lasă uitat.
La mulți ani, în amintire, Ștefan Iordache!
Nota redacției
Marți, 3 februarie de la ora 23:00, emisiunea Romantica este dedicate memoriei marelui actor Ștefan Iordache!
Sursa foto: Facebook
