In memoriam, Ion Voicu – unul dintre primii cinci violonişti ai lumii
Unul dintre cei mai mari virtuosi care a ajuns în casele tuturor românilor prin intermediul Radio România este Ion Voicu care venea pe lume pe 8 octombrie 1923, București, rămânând în istoria culturii ca violonist român, fost elev al lui George Enescu.

Articol editat de Anca Bălălău, 8 octombrie 2025, 18:25
Provine dintr-o familie de muzicieni de etnie romă: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci și frații săi au îmbrățișat cariere artistice, Marian și Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul. Ion Voicu a fost vărul primar al violonistului și dirijorului de muzică populară Ionel Budișteanu.
Pe la vârsta de 4-5 ani, după cum avea să povestească mai târziu, Ion Voicu își dorea să primească o vioară mică, iar de Paște chiar avea să capete un asemenea cadou. Încântat peste măsură micuțul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator.
La șase ani, Ion Voicu a început studiul viorii. Cu studentul de la Conservator, micul Ion a studiat câțiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depășit de micul său elev și le-a recomandat părinților să-i găsească un profesor mai bun.
Printre cei care l-au inițiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian și Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la „Academia Regală de Muzică”, unde a intrat direct în anul IV.
Fiind admis la Academia Regală de Muzică din București, a reușit să absolve cursurile, care durau șapte ani, în doar trei ani, în 1940. Profesor și îndrumător i-a fost Constantin Niculescu.
Primul său loc de muncă a fost cel de violonist în Orchestra Națională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg.
Mengelberg nu a fost mulțumit la început de el și i-a cerut lui Ion Voicu să-și părăsească locul din orchestră și să poftească afară: violonistul cunoștea foarte bine lucrarea pe care o repetau, se plictisea și se foia pe scaun.
Directorul de pe atunci al Orchestrei Radio era renumitul Theodor Rogalski, care a intuit uriașul potențial al tânărului Ion Voicu și l-a sprijinit, rugându-l pe Mengelberg să accepte să-l audă cântând o piesă.
După ce Voicu a interpretat câteva partituri de Bach, Beethoven și Mendelssohn Bartholdy, Mengelberg a spus: „Acum înțeleg, el nu e făcut să fie component al unei orchestre. Este făcut pentru o carieră solistică.”
A devenit solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concertele sale a atras atenția lui George Enescu, care i-a oferit lecții gratuite.
În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la București un concurs muzical, iar Ion Voicu a obținut primul loc.
Din 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski cu violoniști celebri ca George Enescu și David Oistrakh.
Ion Voicu a desfăşurat, după anul 1989, şi o intensă activitate didactică în cele mai prestigioase universităţi ale lumii, de la Academia Internaţională Mozart din Salzburg la universităţile din Paris, Geneva, Viena sau la Academia Internaţională Menuhin.
A fost numit vicepreşedinte al Concursului Internaţional „Ceaikovski” şi a fost membru în juriile mai multor competiţii internaţionale: Concursul Internaţional Bach, Concursul ”Carl Flesch” de la Londra, Concurs Internaţional Sibelius, Concursul Folkstone Menuhin ş.a.
În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susținut sute de concerte în întreaga lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin.
În septembrie 1995, a înfiinţat fundaţia ”Ion Voicu International Foundation”, cu scopul de a forma şi susţine tineri muzicieni români, precum şi de alte naţionalităţi, care se dovedesc a fi un talent excepţional şi doresc să se dedice unei cariere artistice.
A fost membru al Consiliului UNICEF, membru activ al Societăţii Academice Franceze ”Arts, Sciences Lettre”, membru al Consiliului Consultativ Artistic al Fundaţiei ”Henryk Szeryng”.
În decembrie 1996, a susţinut un master-class la Conservatorul din Paris, ultimul dintr-o serie de cursuri pe care le-a ţinut la Salzburg, Nisa, Lausanne, Sorrento etc.
Cele peste 100 de LP-uri și CD-uri cu înregistrări ale concertelor sale i-au adus faima peste tot. De la opere uitate și readuse în actualitate, până la lucrări noi, scrise special pentru el de compozitori români și străini, din repertoriul lui Voicu nu a lipsit nimic.
A cântat alături de Yehudi Menuhin, David Oistrakh, Leonid Kogan sau Igor Oistrah.
Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim.
Vioara Stradivarius a fost achiziționată de statul român, în 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la prețul de 80.000 de franci elvețieni. La 7 septembrie 1956, Ministerul Culturii și maestrul Ion Voicu au încheiat un contract de comodat care avea ca obiect darea în folosință a viorii.
Contractul de comodat a încetat în 1986, când Ion Voicu a restituit instrumentul Filarmonicii „George Enescu”. Ulterior, vioara a ajuns în posesia Muzeului Național de Artă al României. În 5 ianuarie 1990, Ion Voicu a ridicat vioara Stradivarius, care a rămas posesia familiei, după moartea sa, în 1997. Pe 9 martie 2007, după îndelungate discuții cu Ministerul Culturii și Cultelor, Mădălin Voicu a predat vioara ministrului culturii.
Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani.
A contribuit la crearea „Orchestrei de Cameră” în 1969 cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale.
Ion Voicu a murit la 24 februarie 1997, la Bucureşti. Era considerat atunci, de către critica internaţională, drept unul dintre primii cinci violonişti ai lumii.
Urmărește-ne și pe Google News