Bob Wilson, fenomenul care „a pus pe roate istoria teatrului’’, a murit!

Cred că numărul oamenilor care mor este mai mare decât al celor care se nasc… Mor copii, bătrâni, tineri din cauze diferite, mor soldați în războaiele altora, mor suflete care și-au pierdut trupurile în bătălia cruntă cu realitatea, mor oameni, mor artiști. Sună oarecum macabru, dar moartea este singura certitudine pentru orice ființă…
În ultima zi de iulie a murit meșterul sonetelor shakesperiene, Bob Wilson, regizor și actor american.O somitate în domeniu, o lumină!

Articol editat de Anca Bălălău, 31 iulie 2025, 23:06 / actualizat: 1 august 2025, 7:10

Echipa lui Robert Wilson a postat pe site-ul actorului următorul anunț:
“In memoriam Robert M. Wilson (1941—2025)
31 iulie 2025-Robert Wilson (4 octombrie 1941 — 31 iulie 2025). Cu inima grea anunțăm trecerea în neființă a lui Robert M. Wilson — artist, regizor de teatru și operă, arhitect, scenograf și designer de lumini, artist vizual și fondator al The Watermill Center.Robert Wilson a murit liniștit joi, în Water Mill, New York, la vârsta de 83 de ani, în urma unei boli scurte, dar agresive.Chiar și în fața diagnosticului, pe care l-a întâmpinat cu luciditate și hotărâre, a simțit nevoia să continue să lucreze și să creeze până în ultimele clipe. Lucrările sale scenice, desenele, sculpturile și portretele video, precum și The Watermill Center, vor dăinui ca parte a moștenirii sale artistice.Vor fi organizate ceremonii comemorative pentru Robert Wilson în viitorul apropiat, în locuri care au avut o semnificație specială pentru el. Vom anunța aceste evenimente la momentul potrivit.”

Robert Wilson s-a născut pe 4 octombrie 1941, în Waco- Texas, Statele Unite ale Americii și a murit pe 31 iulie 2025. Lasă în urma o carieră de regizor și dramaturg american de teatru experimental, care a fost descris de The New York Times drept „cel mai important „artist de teatru” de avangardă al Americii – sau chiar din lume”. El a lucrat și coregraf, interpret, pictor, sculptor, artist video și designer de sunet și lumini.
A absolvit Universitatea din Texas şi a Institutul Pratt din Brooklyn, unde a descoperit un interes pentru arhitectură şi design. A studiat pictura cu George McNeil la Paris şi apoi a lucrat cu arhitectul Paolo Solari în Arizona. Mutându-se la New York City pe la mijlocul anilor 1960, Wilson s-a găsit atras de arta coregrafilor pionieri ca George Balanchine, Merce Cunningham şi Martha Graham, printre alţii. Până la 1968, a reuşit să adune un grup de artişti cunoscuți ca The Byrd Hoffman School of Byrds, şi împreună lucrau şi juca

Bob Wilson a fondat pe la mijlocul anilor 1960 colectivul artistic „The Byrd Hoffman School of Byrds” cu sediul în New York, unde a creat primele spectacole, printre care Deafman Glance (1970) şi A Letter for Queen Victoria (1974-1975). Împreună cu Philip Glass a scris opera seminală Einstein on the Beach (1976).
Printre colaboratorii artistici ai lui Wilson se găsesc numeroşi scriitori şi muzicieni precum Heiner Müller, Tom Waits, Susan Sontag, Laurie Anderson, William Burroughs, Lou Reed şi Jessye Norman.
În 1976 Wilson s-a alăturat compozitorului Philip Glass pentru a scrie spectacolul de referinţă Einstein on the Beach (Einstein pe plajă), carea fost prezentată la Festivalul d’Avignon şi la Metropolitan Opera House din New York, spectacol care de atunci a fost reînviat pentru trei turnee mondiale în 1984, 1992 şi 2012-2014.

După Einstein, Wilson a lucrat din ce în ce mai des cu teatre şi case de operă europene. Producţiile sale erau frecvent prezentate la Festival d’Automne la Paris, Schaubühne din Berlin, Teatrul Thalia din Hamburg, şi Festivalul Salzburg, printre multe altele. La Schaubühne a creat Death Destruction & Detroit (1979) şi Death Destruction & Detroit II(1987); la Thalia a prezentat patru compoziții muzicale inovatoare: The Black Rider (1991), Alice (1992),Time Rocker (1996), şi POEtry (2000).

La începutul anilor 1980 Wilson a dezvoltat ceea ce încă poate fi numit cel mai ambițios proiect al sãu: multinaţionala epopee the CIVIL warS: a tree is best measured when it is down (Războaiele civile: un copac se măsoară mai bine când e căzut). Creat în colaborare cu un grup internațional de artişti, Wilson şi-a plănuit opera ca piesă centrală a Festivalului Olimpic de Arte din 1984 de la Los Angeles.
Deşi întreaga epopee nu a fost văzută în întregime niciodată, părţi individuale ale ei au fost produse în Statele Unite, Europa şi Japonia. Robert Wilson a proiectat şi regizat opere La Scala din Milano, la Metropolitan Opera din New York, Opera Bastille din Paris, Opera Zürich, Opera de Stat Hamburg, Opera Lirică din Chcago, Houston Grand Opera şi Bolshoi din Moscova, printre altele.

Desenele, picturile şi sculpturile lui Wilson au fost prezentate peste tot în lume, la sute de expoziţii solo sau de grup, iar parte din operele sale fac parte din colecţii private şi de muzee în întreaga lume.
În 2004 Robert Wilson şi-a început Portretele Video, o serie de lucrări video HD cu subiecte care includ celebrități precum Brad Pitt, Winona Ryder, Alan Cumming, Jeanne Moreau, Johnny Depp, Mikhail Baryshnikov, Renee Fleming, Sean Penn şi Robert Downey Jr., precum şio varietate de animale (Bufniţa polară „KOOL”, o panteră neagră, un porc spinos etc.). Aceste lucrări au fost prezentate la peste 50 de expoziții din întreaga lume, inclusiv la MoMa PS1, Galeria Paula Cooper Gallery şi Phillips de Pury & Co. în New York, Galeria Ace din Los Angeles, Kunsthalle Hamburg, ZKM Karlsruhe, Academia de Arte din Berlin, Muzeul de Arte Moderne din Salzburg, Times Square New York, Palazzo Madama Torino şi Universitatea de Arte Centrale din Toronto.

Spectacolele sale neconvenționale conțin o varietate largă de mijloace artistice, inclusiv dans, mișcare, lumini, sculptură, muzică și text. Imaginile create de el au o estetică și o încărcătură emoțională impresionantă, iar producțiile lui au câștigat aprecierea publicului și a criticilor din toată lumea. Și-a pus amprenta și pe opere precum: Ultima bandă a lui Krapp, de Beckett, Opera de trei parale, de Brecht/Weill, Pelléas et Melisande, de Debussy, Faust, de Goethe, Odiseea lui Homer, Fabule, de Jean de la Fontaine, Madama Butterfly, de Puccini și La Traviata, de Verdi.

Relația cu România

Bob Wilson a avut o relație specială cu Emil Boroghină, directorul Festivalui Shakespeare de la Craiova, unde dealtfel a și montat capodopera absurdului „Rinocerii” de Eugène Ionesco – Teatrul National „Marin Sorescu”, Craiova (2014)
Premiera oficială a avut loc pe 2 iulie 2014, după patru avanpremiere între 29 iunie și 1 iulie, cu două reprezentații suplimentare pe 3–4 iulie.Presa de specialitate a consemnat că a fost unul dintre cele mai importante proiecte teatrale derulate în România și un eveniment cultural major ce a pus Craiova pe harta turismului cultural. Spectacolul a fost intens tehnic și vizual, implicând o echipă internațională formată din designeri de costume, video artiști, light designeri, muzicieni și dramaturgi, care au antrenat o echipă tehnică locală.
Acest spectacol venea după alte două colaborări cu teatrul craiovean, în cadrul Festivalului Internațional „Shakespeare” de la Craiova, „Femeia mării” de Henrik Ibsen în 2008, spectacolul cel mai iubit dintre cele lui Robert Wilson prezentate în România și în anul 2010, tot în cadrul Festivalului Shakespeare, Bob Wilson a susținut o conferință intitulată „Have I Been Here Before?”, ocazie cu care a prezentat filmul spectacolul „Hamlet – Un monolog” (1995), în care a fost regizor și interpret. În anul 2012 a adus la Craiova spectacolul „Sonetele lui Shakespeare”, prezentat de „Berliner Ensemble”, Berlin.
Managerul Teatrului Radu Stanca din Sibiu și al Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, Constantin Chiriac, i-a dedicat o stea pe Aleea Celebrităților :
„Denumit Fenomen în multe domenii, una din cele mai marcante personalități artistice ale lumii – regizor, autor, coregraf, artist interpret, sculptor, pictor, artist video, designer sunet și lumini, Robert Wilson primește o stea pe Aleea Celebrităților pentru inegalabila lui știință de a stârni și naște în artă, Fenomenul!”

The New York Times l-a descris pe Robert Wilson drept „o figură impozantă într-o lume a teatrului experimental şi un explorator al utilizării timpului şi spaţiului pe scen Wilson este unul din cei mai importanţi artişti vizuali şi de teatru. Opera sa pentru scenă include în mod neconvenţional o varietate largă de medii artistice incluzând dansul, mişcarea, lumina, sculptura, muzica şi textul. Imaginile prezentate de acesta sunt frapante din punct de vedere estetic şi încărcate emoţional, iar spectacolele sale i-au câştigat aprecierea publicului şi criticilor din întreaga lume.

Premii şi Onoruri

Beneficiar a două burse Rockefeller şi încă două Guggenheim, Wilson a fost onorat cu numeroase premii de excelenţă. În 1986, Wilson a fost singurul nominalizat pentru Premiul Pulitzer Prize în Dramă pentru Războaiele civile.
A primit, printre altele, Premiul Golden Lion pentru Sculptură de la Bienala Veneţiană pentru Memory/Loss (1993); Premiul German Theater Critics pentru The Black Rider (1990); Premiul Smithsonian National Design (2001); French Theater Critics Award pentru A Dream Play (2002); International Design and Communication Award pentru Mind Gap (2012); şi un Premiu Olivier pentru Einstein on the Beach ca „Cea Mai Bună Producţie de Operă Nouă”(2013).
A fost ales membru al Academiei de Litere și Arte din America, precum și al Academiei de Arte din Germania, primind titlul de Doctor honoris causa de opt ori.
A fost numit Comandant al Ordinului literelor și artelor (2003) și, în 2014, Ofițer al Legiunii de onoare a Republicii Franceze, precum și Ofițer al Ordinului de merit al Republicii Federale Germane.

EPILOG
Laudatio Robert Wilson
Acum mulţi ani, un tânăr regizor american primit cu entuziasm în cercurile teatrale de la Paris intra în casa lui Eugène lonesco. Ce căuta el acolo, vă veţi întreba, pe bună dreptate.
Ce căuta un tânăr care absolvise arhitectură şi design, dar virase spre teatru, în casa unuia dintre coriferii teatrului absurdului?
Evident, voia să vadă unde locuieşte Absurdul. Acel regizor american tocmai montase o piesă a lui Samuel Beckett, prietenul de o viaţă a lui lonesco, un rival, în ordinea creației, de mare clasă al său, despre care va scrie în La Quette intermittente:
„Oare e şi el la fel de angoasat ca mine? Norocosul de el, n-a avut accidentul, nefericitul accident. Octogenar, Beckett se ţine bine, merge drept, nu şchioapătă, nu schioapătă, nu şchioapătă. Mai bea încă whisky?”. Până şi whisky-ul îi apropie şi îi desparte pe aceşti doi mari scriitori, în felul în care îi făcea unici pe „dioscurii” Peter O’Toole şi Richard Burton. Când ultimul s-a decis să plece de aici, O’Toole l-a petrecut pе ultimul drum cu aceste cuvinte magnifice: „Când beam eu cu Dick se schimba faţa Angliei!”

Şi lonesco a schimbat faţa teatrului mondial, căruia Robert Wilson, tânărul care îl căuta, de asemenea i-a dat un nou chip, dacă nu cumva mai multe. Mărturie a acelei întâlniri pariziene rămâne şi azi o fotografie de o subtilă expresivitate în care cei doi privesc către aparatul de fotografiat. lonesco, cu surâsul său de budist ironic, în vreme ce Wilson zâmbeşte la rându-i, cu un soi de timiditate, aidoma unui nou Endymion căruia un alt Keats i-ar dedica cunoscиtele versuri:”A thing of beauty is a joy for ever”. In vreme ce (era mic de statură, se ştie) lonesco stă în picioare, Wilson, foarte înalt, stă aşezat pe un scaun (unul dintre scaunele lui lonesco, fireşte), dar părând, parcă, a nu fi în aceeaşi cameră. Aceasta e senzaţia stranie pe care o ai când vezi această fotografie veche: fiecare dintre cei doi artişti te priveşte parcă din propria lui lume, deşi sunt obligaţi de fotograful anonim să intre în acelaşi cadru. Această tehnică avea să fie dezvoltată de Wilson în multe dintre spectacolele sale, în felul asocierii dintre fotografie şi umbră surprins de Christian Boltanski (Victor leronim Stoichiță, „Breve histoire de I ombre”): „.. există un raport direct între umbre şi fotografie. „Fotografie” înseamnă în greacă scriere cu ajutorul luminii. Umbra este, aşadar, o fotografie primitivă.

Dar cine era acest tânăr ca a şocat habitudinile orgolioasei bresle pariziene a artiştilor, centrul lumii artistice mondiale timp de decenii întregi, cel puţin de la Tristan Tzara, Andre Breton, Pablo Picasso, Antoine Vitez, Constantin Brâncuşi şi Gertrude Stein încoace? Susan Sontag, cea care a scris o splendidă carte despre fotografie, dar şi rânduri minunate despre Emil Cioran, a spus despre opera lui Wilson că ,are semnătura unei mari creaţii artistice. Nu mă pot gândi la nimeni altcineva care să aibă un volum de muncă mai mare sau mai influent.” Cu Susan Sontag, Wilson va dezvolta o prietenie de durată, bazată pе sentiment, afecţiune şi comuniune spirituală: Alice in Bed (1993) va fi spectacolul bazat pe textul cunoscutei scriitoare – şi tot împreună vor lucra pentru a realiza splendidul spectacol „Femeia mării”, pe care norocoşii spectatori craioveni l-au putut vedea în 2010 la Festivalul Shakespeare, cu o Angela Molina de neuitat.

În ultima zi de iulie meșterul sonetelor shakesperiene, Bob Wilson, regizor și actor american, o somitate în domeniu, o lumină, fenomenul care „a pus pe roate istoria teatrului’’, a murit!