În sufletul fiecăruia dintre noi se ascunde o fărâmă de copil, iar înţelepţii spun că omul începe să îmbătrânească abia atunci când îşi pierde acea fărâmă de copilărie din suflet.
Mi-e dor de copilărie. De acele vremuri în care nu aveam nici grija zilei de mâine, nici probleme cu vecinii, când nu ştiam ce înseamnă banul şi nici cum se câştigă acesta. Singura mea grijă era joaca. De dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa, dacă se putea, joacă şi iar joacă. Puţini dintre copii de azi mai ştiu jocurile de atunci: şotron, lapte gros, hoţii şi vardiştii, arşice, bâza, capra, de-a puia gaia, telefonul fără fir, nelipsita bătaie cu bulgări în miez de iarnă, ori derdeluşul amenajat în cele mai năstruşnice locuri.
Erau alte vremuri, ar spune unii. Aşa e, erau alte vremuri. Fără telefon, fără tabletă ori calculator, fără televizor, cu excepţia celor 10 minute în fiecare seară. Fie că vorbim despre clasicele desene animate româneşti, gen Mihaela sau Miaunel şi Bălănel, fie că ne amintim de Tom şi Jerry, răţoiul Donald, Mickey Mouse sau Chip şi Dale, tuturor ne încolţeşte un zâmbet nostalgic în colţul gurii. Cu asta ne distram pe atunci. Alergam cât era ziua de lungă, băteam minge ape maidan, furam cireşe ori stăteam la scaldă până când foamea ne gonea spre case.
Aveam prieteni şi socializam în fiecare zi. Faţă în faţă, nu prin mesaje, telefoane ori prin contul de Facebook. Ne certam, ne împăcam şi eram din nou prieteni. O prietenie sinceră care nu se termina când era gata vacanţa. Nici gând. Mai ştiam să scriem şi câte o scrisoare, să trimitem o vedere, iar când ne reîntâlneam, era de parcă nici nu ne-am fi despărţit.
Doamne ce vremuri. Fiecare dintre cei care şi-au petrecut asfel copilăria, îşi mai aduc aminte de câte un cântec învăţat în tabără, ori de câte o ghiduşie din excursiile ori drumeţiile nelipsite în orice vacanţă. Îmi amintesc cum furam cretă de la şcoală să putem desena pe cele câteva petice de asfalt, ori cum pescuiam după fiacre ploaie de vară prin bălţile de pe uliţă. Eram liberi, eram fericiţi, eram fără griji. Singura noastră preocupare era şcoala, lecturile obligatorii, ori exerciţiile la matematică ce trebuiau prezentate la fiecare început de nou an şcolar.
Acum e altfel. Acum copii şi nepoţii noştrii au alte preocupări, alte jocuri, alţi prieteni, mulţi dintre ei imaginari. Copilăria lor nu prea mai seamnănă cu a noastră. Deh, altă generaţie, alte gusturi, alte preocupări. Aşa că nu pot decât să oftez şi să spun cu mâna pe inimă: Mi-e dor de copilăria mea.
Dan Agache
Sursă foto: stilcool.ro
