M-am blocat. Nu mai pot să scriu nimic. Mă uit la foaia albă din faţa mea, şi-mi vine doar să o mâzgălesc, aşa cum făceam când eram copil. Nu mai pot sau nu mai vreau? Ba, de vrut vreau, dar mi-e mintea goală. A plecat deja în concediu. E drept că în această seară, plec şi eu după ea, nu de alta, dar nu-mi place să fim despărţiţi.
M-am, săturat să tot scriu despre politicieni drepţi şi legi strâmbe, despre corupţi, DNA, dosare penale, şpagă, trafic de influenţă, mită electorală, comisioane, intervenţii, justiţie oarbă, condamnaţi realeşi şi câte şi mai câte. Nu mai vreau aşa ceva. Vreau o pauză, un concediu, să nu mai aud de toate acestea. E drept că până la urmă, tot la ei mă voi întoarce, nu de alta, dar nu prea am de ales. Ei fac parte integrantă din ţelul meu de a trăi într-o lume mai bună. E un fel de Fata Morgana după care alerg şi alerg în taină.
Vreau la mare. La marea cea mare, la marea noastră. Vreau să salut pescăruşii dimineaţa, odată cu răsăritul soarelui, să zac la malul apei, să mă joc în nisip, să fac castele efemere, să caut scoici, să mă bălăcesc cât e ziua de lungă, departe de tot ce înseamnă politică şi politichie. Să ascult zbuciumul valurilor la amurg, să mă delectez cu o bere rece la cine ştie ce terasă ce-mi răsare în drum, să dorm puţin şi să mă bucur mult de soare, de apa mării, de vacanţă. Poate atunci îmi voi recăpăta încrederea în mine şi în oameni, inclusiv în clasa politică.
Ne aşteaptă o toamnă lungă şi fierbinte. Şi pe noi, jurnaliştii şi pe ei, politicienii. Până atunci însă, vreau să mă bucur de vară, de concediu, de apa mării. Îmi răsună deja în minte versurile unui şlagăr de acum mulţi, mulţi ani, lansat cu succes de Dan Spătaru. Îl fredonez de fiecare dată când merg să mă întâlnesc cu EA, cu iubirea mea din totdeauna. “Sărută marea pentru mine şi spune-i că o iubesc”.
Am să o sărut pentru voi toţi cei care nu vreţi, nu puteţi sau nu doriţi să o vedeţi. Am să-i spun că o iubesc şi pentru voi. Şi poate, când mă întorc, nu voi mai sta aşa, ore în şir în faţa unei coli albe de hârtie, fără să ştiu ce să scriu.
Dan Agache
Sursă foto: ecomareaneagra.wordpress.com
