Motto
„Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuşi pentru a lumina calea altora”. Mustafa Kemal Atatürk
Ne salutăm pe breaking news, aproape într-un mod firesc şi contemplăm, dezonoraţi de neputinţă, calvarul unei noi privelişti a decăderii morale. Dacă ne ocolesc codurile roşii de catastrofe naturale, dăm piept cu frica, cu spaima priveliștii zugrăvite cu vărsare de sânge pe un tapet al prezentului dezonorant pentru o lume care visează să învingă cancerul…
Luna lui cuptor și-a dedicat o săptămână din viața noastră unor nelegiuiri ale destinului puse în termometrele gândirii cu repezeala destrămării tuturor principilor și frumuseților umane. Din bezmetica încrucișare a evenimentelor, compatrioții noștri s-au târât în lanțurile sclaviei morale, ținând agenda mass-media națională și internațională… un spital cu pacienți în descompunere și-a găsit ecoul într-o comună din zona regatului, unde feudalismul părea că a recidivat în mințile bolnave ale unor așa ziși creștini ce și-au înlănțuit conaționalii pentru … greu răspuns…
Hăituiți de calvarul unor astfel de vremuri mioritice, nu foarte departe de noi, aici în Europa-continentul patriilor, sângele fără de naționalitate a spălat lacrimile unei lumi îngrozite de un nou atentat în Franța, la Nisa… Ţinte vii, consemnate în destinul unei Europe accidentate care-şi scrie povestea cu victime nevinovate de orice naționalitate, religie sau apartenență socială și mai ales vârstă…
Suntem complicii, cu sau fără voie, a nopților nedormite, ca asistenți live la nenorocirile unei lumi posedate de crimă.O crimă în prea multe episoade, o crimă care face sumarul convenției la neputința de-a spune STOP, pe rugul atât de dur al zicerii unui proverb japonez–
„ Dacă problema poate fi rezolvată, nu merită să-ți faci griji pentru ea. Dacă însă nu poate fi rezolvată, e inutil să-ți faci griji de ea”.
Dar poate că ar trebui să ne amintim că Marea e mare pentru că nu desconsideră râulețele mici, fiecare dintre noi ar trebui să ne croim vadul în această lume, ținând minte izvorul de unde am plecat, încercând să nu ne abatem de la principile umanitare, singurele care mai pot salva realitatea și mai ales viitorul umanității.
Și pentru că am vorbit de mare, sfârșitul de săptămâna ne-a adus încă o noapte albă, în direct, peste Marea Neagră, la granița dintre Europa și Asia-Turcia.
Pentru foarte mulți, Turcia era mai degrabă o destinație turistică, aproape de România și suficient de atractivă pentru o vacanță frumoasă, poate chiar mai plăcută decât în tradiționala sa rivală,Grecia…o țară pe două continente, Turcia nu a fost văzută ca o posibilă piatră de hotar în ultima perioadă, între democrație și opusul ei, sau o poartă prin care Europa poate fie înăbușită de instabilitate prin gurile Bosforului…vecina noastră de Marea Neagră nu ne-a creeat în ultimile decenii surprize majore politice, nu am afiliat-o niciodată „PRIMĂVERII ARABE” și nici nu am desconsiderat una din cele mai puternice armate NATO…
Oricine a călătorit în Turcia cunoaște atașamentul acestui popor față de „Părintele ei- Mustafa Kemal Atatürk”. Orice încăpere publică și chiar privată, are la loc de cinste portretul primului președinte turc, care a făcut posibil ca Turcia să se așeze, la loc de onoare, între statele civilizate europene, dar și un model pentru cele asiatice. Pe lângă faptul că a schimbat din temelie felul de viață al poporului turc, Mustafa Kemal Ataturk a trasat o linie de conduită menită să fie urmată spre binele alor săi, înfăptuind lucruri ce nu păreau cu putință în existența unui neam vechi și frământat de mari prefaceri de-a lungul veacurilor. Ar fi de-ajuns să amintim reforma alfabetului, înlocuirea celui arab cu alfabetul latin, una dintre cele mai mari revoluții sociale din câte a putut să înregistreze istoria.
“A scrie limba noastră cu noile caractere, spunea Ataturk în anul 1928, e o datorie patriotică pe care nu trebuie să o uităm o singura clipă. Numai astfel se va putea releva existența noastră socială în pas cu civilizația europeană.”
A nu se omite faptul că în anul 1928, Turcia avea 80 pana la 90% analfabeti! A transformat în întregime Asia Mica, dând comerțului, industriei, finanțelor, luptei impotriva bolilor și instrucției poporului o implusie care s-a apropiat de minune. Nu s-a dat în lături să declare: „Se cuvine să câștigăm în câțiva ani veacurile pe care le-am pierdut”, spunea Ataturk fiindcă „instrucția nu trebuie socotită ca un element de lux, ci ca un mijloc de ajutorare în lupta zilnică pentru trăi”.
Pe vremea sa califatul a fost abolit în martie 1924, școlile religioase au fost desființate în același timp și legea musulmană (Sharía) a fost desființată, fiind înlocuită de codul civil elvețian, codul penal italian și codul comercial german.
Egalitatea femeilor a fost încurajată, iar în decembrie 1934 femeilor li s-a dat voie să voteze pentru membri din parlament și să dețină locuri în parlament. Kemal a văzut fesul (pălăria otomană) ca un simbol al feudalismului și a interzis-o.
În anul 1934 o lege i-a forțat pe turci să-și adopte nume de familie în stil vestic. Adunarea i-a dat lui Kemal titlul de “Atatürk”, însemnând “tatăl turcilor”.
La 9 februarie 1934, a fost creată, printre alții, la inițiativa lui Atatürk, Înțelegerea Balcanică de către Grecia, Iugoslavia, România și Turcia. Acest tratat, avea un caracter defensiv, în cazul izbucnirii unui război, țările aliate își puteau apăra granițele.
În aceeași perioadă și în aceeași ordine de idei, între Republica Turcia și România s-a semnat un Tratat de Prietenie Veșnică, acest tratat fiind și în prezent în vigoare.De atunci Turcia,deși a mai trecut prin și prin alte lovituri de stat ăn anii 1960, 1971 și în anul 1980, toate mobilizatoare pentru păstrarea democrației, după cum lasă să se înțeleagă cursul istoriei, în noaptea de vineri spre sâmbătă a fost terenul de război al unui puci ale cărui consecințe se vor măslui într-un răspuns ale cărui conotații asupra stabilității geo-politice mondiale este greu de anticipat.
Singura întrebare este dacă Turcia de azi, mai poate fi mâine Turcia lui Atatürk,dacă țara vecină și prietenă nu va trimite Europa într-o tristă vacanță de la stabilitate și democrație…cu o destinație la capătul căreia nimic nu va mai fii „Cok Guzel” !
„Dacă eu nu ard,dacă tu nu arzi,dacă noi nu ardem,cum se va schimba bezna în lumină”?, se întreba retoric Nazim Hikmet, un mare poet turc, cândva coleg de ideal cu Mustafa Kemal Atatürk.
Parafrazându-l pe nefericitul poet turc, dar și cu speranța că omenirea se v-a reinventa în cursul rapid al istoriei prezente, să lăsăm loc de speranță în vâltoarea acestor timpuri:
„Cea mai frumoasă dintre mări
e cea în care încă noi n-am navigat.
Cele mai frumoase dintre clipele noastre
sunt cele pe care încă nu le-am trăit….
Şi cel mai frumos lucru pe care-aş vrea sa ţi-l spun
Încă nu l-ai auzit”…
Să auzim de bine!
Epilog
„Dacă problema poate fi rezolvată, nu merită să-ți faci griji pentru ea. Dacă însă nu poate fi rezolvată, e inutil să-ți faci griji de ea”.(proverb japonez)
Anca Bica Bălălău
(Cok Guzel-frumos, foarte frumos)
