Salariaţii celor 4 aeroporturi din Paris, intră, astăzi, la prânz, într-o grevă de 24 de ore, pentru majorarea salariilor. Astfel, până...
Pe Muntele Semenic s-au încheiat întrecerile celei de-a 3-a ediţii a Cupei "Prietenii Munţilor" la schi. Au participat zeci de copii în cele...
O consultare publică a factorilor interesaţi în vederea realizării studiului de impact social-economic al managementului forestier se va...
Un bărbat din Băile Herculane şi doi din Drobeta Turnu Severin au fost reţinuţi azi-noapte de procurorii DIICOT Mehedinţi. Surse apropiate...
Metalul Reşiţa a câştigat miercuri, 11 februarie, cu 2-0 (1-0), pe teren propriu, al doilea meci de verificare susţinut în compania echipei...
Agenţia Spaţială Europeană a testat cu succes ieri un nou vehicul spaţial, proiectat să reintre controlat în atmosferă după fiecare...
Marinarul român care se afla pe un vas eşuat în Marea Egee a fost salvat şi se află acum în grija autorităţilor greceşti. Potrivit Radio...
Lupta împotriva terorismului şi situaţia Greciei sunt principalele teme ale reuniunii şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, de...
Diplomata responsabilă de incidentul de la Paris survenit cu ocazia vizitei preşedintelui Klaus Iohannis a fost sancţionată cu încetarea...
FC Caransebeș a câştigat cu 4-0 meciul-test cu Vulturii Lugoj, disputat miercuri, 11 februarie, pe terenul sintetic din complexul „Dan...
O nouă ediţie a Salonului industriei uşoare îşi va deschide porţile la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara. Evenimentul organizat de...
Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniță Caransebeș cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Ministerului...
Sunt tineri şi nonconformişti. Sunt pasionaţi de jocurile pe calculator, au telefoane de ultimă generaţie, maşini puternice şi au fost...
Patronul Mediafax, Adrian Sârbu, rămâne în arest. Curtea supremă a menţinut decizia Curţii de Apel Bucureşti, care hotârăse arestarea...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului Elena Udrea în dosarul...
Continuă şi astăzi măsurile de urgenţă în capitala Greciei, Atena, luate de Primăria oraşului, pentru a proteja persoanele fără adăpost...
Înregistrarea emisiunii "Târgul de bunuri" de miercuri, 11.02.2015, difuzată la Radio România...
Sala de festivitãţi „Episcop Elie Miron Cristea" a Episcopiei Caransebeşului a gãzduit marţi, 10 februarie, lansarea romanului „Chipul",...
Concursul de declaraţii de dragoste în limba engleză organizat de Secţia Anglo - Americană a Bibliotecii Judeţene ,,Paul Iorgovici"...
Reprezentanţii Primăriei municipiului Deva vor organiza joi, 12 februarie de la ora 13.00, o dezbatere publică privind modificarea setărilor...