Pe 27 octombrie este marcată Ziua Pisicilor Negre, o zi dedicată felinelor care, de-a lungul istoriei, au fost înconjurate de superstiții,...
Potrivit credinţei populare, Sfântul Dimitrie sau Dumitru este considerat patronul spiritual al păstorilor, pe vremuri, în această zi se...
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel...
Începând cu data de 2 noiembrie 2026, peștera se va închide pentru sezonul rece și va rămâne inaccesibilă publicului până la începutul...
Inițiativa își propune să sprijine copiii care beneficiază de o masă caldă și de ajutor pentru teme și activități...
Copiii, părinții și cadrele didactice au celebrat frumusețea tradițiilor într-o călătorie simbolică prin diferite regiuni ale...
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată anual pe 18 octombrie, pentru a atrage atenția asupra uneia dintre cele...
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre este marcată anual pe 13 octombrie, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite...
Cercetarea a inclus locuitori din mediul rural din șapte județe, reprezentanți ai primăriilor și ai întreprinderilor sociale, precum și...
Juriul a desemnat câștigătorii, iar lucrările participanților propun perspective diferite asupra muzeului și a patrimoniului cultural...
România marchează sâmbătă, 10 octombrie 2026, Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, o sărbătoare dedicată promovării...
Cinci tineri din Timișoara ar putea face parte din delegația orașului la YouConf26 – „Strong Minds, Strong Voices”. Este o conferință...
Reluarea finanțării a fost posibilă în urma lansării celui de-al doilea apel aferent schemei de ajutor de minimis pentru proiectele...
Premiul Nobel pentru Chimie 2026 a fost acordat cercetătorilor Henri B. Kagan și Kenso Soai, pentru descoperirile lor privind efectele neliniare...
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2026 a fost acordat cercetătorilor Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel, pentru...
Biserica Romano-Catolică din Văliug, județul Caraș-Severin, este protagonista primului episod din noul sezon al seriei documentare video „Cine...
Mai puțină răbdare, conflicte care izbucnesc rapid, agresivitate verbală în trafic, în mediul online, la școală sau acasă. De Ziua...
Instituită de Organizația Națiunilor Unite (ONU), această zi atrage atenția asupra drepturilor persoanelor vârstnice, asupra nevoii de...
Conferința județeană „Școala pe care o construim împreună” va avea loc vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 13:00, la Centrul...
În același timp, Primăria Reșița transmite că Grădina Zoologică nu se desființează, în ciuda zvonurilor apărute şi a costurilor ridicate...