Scriitorul lunii mai: Ileana Vulpescu-21.05.1932-12.05.2021

Orice femeie ar trebui să dețină în bibliotecă romanul care a consacrat-o pe regretata Ileana Vulpescu, „Arta conversaţiei”, care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989.

Articol editat de Anca Bălălău, 20 mai 2026, 18:25

Apărut în anul 1980, scriitoarea abordează frământările sentimentale ale unei doctoriţe, pentru care a primit Premiile „Ion Creangă” al Academiei Române şi „Cântarea României” în anul 1981.

„Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa. Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubirii devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui”, compila scriitoarea.

Filolog, lexicograf, prozatoar, romancier și traducător, Ileana Vulpescu a văzut lumina zilei pe 21 mai, 1932 în localitatea Bratovoești, din județul Dolj.

A urmat, la Craiova, Şcoala „Regina Elisabeta” (1939-1943) şi Liceul „Elena Cuza” (1943-1946), continuat în particular din motive de sănătate, apoi, la Bucureşti, cursurile Facultăţii de Filologie, secţia limbă şi literatură franceză, a Universităţii (1953-1958).

Şi-a început activitatea profesională ca documentaristă, lucrând ulterior ca cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Sectorul lexicografie şi lexicologie (1959-1975), colaborând la redactarea lucrărilor „Dicţionarul limbii române” şi „Dicţionarul explicativ al limbii române”.

A debutat în revista „Familia”, în 1966, cu povestirea „Scrisoare către un necunoscut”, iar editorial, în 1963, cu o traducere din limba franceză a unui roman scris de Andre Wurmser.

Prima carte a sa, un volum de schiţe, nuvele şi scurte piese de teatru, intitulată „Ş.a.m.d.”, a fost lansată în 1969, fiind reluată şi amplificată cu titlul „Candidaţii la fericire” (1983). Povestirile sunt dominate de pesimism, respectiv de moartea cuiva drag, ratarea unei vieţi sau neîmplinire. A urmat romanul „Rămas bun” (1975), în care scriitoarea evoca o familie din secolul al XIX-lea, care a fost premiat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1976).

„Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îți poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atît. Mi s-au republicat cărţi scrise pînă în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală”, mărturisea scriitoarea Ileana Vulpescu într-un interviu.

A scris proză şi teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă şi a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă şi din cea contemporană românească.

A scris fantezia dramatică pentru copii „Grădina fermecată”, care a văzut lumina rampei la Teatrul de păpuşi din Iaşi, în stagiunea 1980-1981.

De asemenea, în 1983 a avut loc dramatizarea „Artei conversaţiei”, după romanul omonim, realizată în colaborare cu actorul George Bănică. Spectacolul s-a jucat la Teatrul Giuleşti din Bucureşti, dar şi pe scenele din Oradea, Craiova, Cluj-Napoca. În aceeaşi colaborare, a figurat şi „Singurătatea unei femei” (Arta conversaţiei II), reprezentată în 1990 de compania particulară Arlechin din Piteşti.

Mai bine de șase decenii a fost soția poetului și traducătorului Romulus Vulpescu, marea sa iubire.
„E de necrezut cum uită trupul. Ceea ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire”.

Împreună cu soţul său, poetul, traducătorul şi publicistul Romulus Vulpescu, scriitoarea a publicat repovestirea romanelor „Gargantua” şi „Pantagruel” de Francois Rabelais, iar singură, „Extraordinarele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon (Tartarin din Tarascon, Tartarin în Alpi, Portul Tarascon)” după Alphonse Daudet.

Ileana Vulpescu a cuprins în scrierile sale viața în chingile sorții, realizând cu sinceritate și talent portretul în care cititorul se regăsește.

Ileana Vulpescu este „Arta Conversației”, un talisman ce a îngăduit regăsirea tuturor cititorilor ei:
„În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire – mai mult decât o bibliotecă”.

Scriitor complex, în anul 1976, Ileana Vulpescu publica romanul său „Rămas-bun” Editura Cartea Românească – 2100 de exemplare, ce a fost premiat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. Cinci ani mai târziu a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române și Premiul „Cântarea României” pentru romanul Arta conversației , Editura Cartea Românească – 50.000 de exemplare, iar în 1987 a primit premiul „Flacăra”, pentru „Sărută pământul acesta” .

Din anul 1972, Ileana Vulpescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Cel mai cunoscut roman este „Arta conversației”, care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989.

Romanele ei au fost traduse în slovacă -„Rămas-bun casei părintești”, maghiară -„Arta conversației”, italiană -„Sărută pământul acesta” și franceză -„Arta conversației”.

Într-o lume tot mai însingurată să o recitim pe Ileana Vulpescu pentru că este alături de fiecare dintre noi în momentele celor mai crunți singurătăți și căderi… o pagină citită ne-a ridicat lacrima la rang de autodeterminare, ne-a făurit refugiul și acceptarea destinelor noastre:

„Dar pe soartă ai dreptul să te superi. Ai dreptul să te superi… mai tot timpul! Prin dispariția fizică nu se duce legătura sufletească. Te gândești la fel la un om care nu mai există. Poate chiar mai mult decât atunci când exista! Și ești îndreptățit să crezi, în măsura în care crezi că mai există o viață Dincolo de viața asta pământeană… Îi spuneam unei prietene despre realizatorul Bernard Pivot, de la televiziunea franceză. El avea o întrebare, cu care, invariabil, încheia interviurile din emisiunea „Bouillon de Culture” . Întrebarea „Dacă Dumnezeu ar exista, și v-ați afla în fața Lui, ce I-ați spune?”. Și eu vorbeam cu prietena mea și i-am spus că, dacă m-ar invita pe mine Bernard Pivot, i-aș spune lui Dumnezeu să nu mă mai trimită pe Pământ. Și prietena mea mi-a spus – „și dacă te trimite undeva unde este mult mai rău?!” Și asta se poate… Suntem singuri! Și când te naști, și când pieri… ești singur. Deci ambele capete ale vieții sunt ale singurătății”.

Ileana Vulpescu s-a născut într-o zi de 21 mai și a plecat pe 12 mai 2021. Un destin care s-a jucat într-un într-o lună mai cu 2 și 1, așezându-le despotic în trăirile noastre ca pe un îndemn de a ne trăi viața într-o artă a conversației!

Urmărește-ne și pe Google News