Serghei Esenin, un secol de veșnicie

„Dacă ar fi să o iau de la început, aș porni de la cultură”, Jean Monnet.

Articol editat de Anca Bălălău, 28 decembrie 2025, 14:27

Cultura ne modelează identitatea și viitorul. Ea leagă oamenii dincolo de granițe, întărește comunitățile și stimulează creativitatea și inovația, tot cee ace rămâne de-a lungul timpului despre un popor este cultura.
Astăzi, la un secol de la moartea unui mare poet, ne reamintim sau nu… despre puterea cuvintelor în hainele poeziei.

Serghei Alexandrovici Esenin, poet liric rus celebru, s-a născut pe 4 octombrie 1895,Konstantinovo, Imperiul Rus şi s-a sinucis pe 27 decembrie 1925, în Angleterre Hotel, Leningrad, acum 100 de ani. Cu două zile înainte de Crăciun, și-a tăiat venele și a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de țevile de la încălzire de pe tavanul unei camere a hotelului „Anglia” din Sankt Petersburg…

A văzut lumina zilei într-o familie modestă de țărani ruși, începând să scrie poezii la vârsta de 9 ani, devenind astfel copilul minune al literarturii ruse.

În 1909, a absolvit şcoala elementară, apoi în 1912, şcoala parohială din Spas-Klepikovski. În august 1912, a ajuns la Moscova, unde a fost corector în cadrul tipografiei Sitin; a continuat să scrie poezie şi a participat la cercul literar şi muzical Surikov. Primul poem publicat a fost „The Birch Tree”, care a apărut în „Mirok”, o publicaţie pentru copii editată de aceeaşi tipografie. A audiat cursuri de istorie şi filosofie la Universitatea Populară „A. Shaniavski”.

În 1915, s-a mutat la Sankt Petersburg, unde l-a întâlnit pe poetul Alexander Blok. Primirea călduroasă, dar şi susţinerea primită faţă de poeziile sale, făcută de marele poet, l-au inspirat pe tânărul Esenin. Talentul său a fost recunoscut şi de alţi remarcabili poeţi ai momentului, precum Serghei Gorodeţki şi Nikolai Kliuev, un ţăran poet, de care a legat o mare prietenie. Aproape toate poeziile pe care le scrisese până atunci au fost publicate, devenind din ce în ce mai cunoscut. În acelaşi an a fost inclus în grupul „ţăranilor poeţi”, din care mai făceau parte Nikolai Kliuev, Serghei Gorodeţki, A. Remizov, Andrei Belîi, etc., notează http://www.hrono.ru/, care citează „Russian writers and poets. A Brief Biographical Dictionary” (Moscova, 2000).

Prima sa colecţie de versuri – „Radunitsa” – a fost publicată în 1916, în care Esenin a scris despre viaţa satului tradiţională şi cultura populară, „Rusia din esenţă de lemn” a copilăriei sale, despre credinţa panteistă în natură. Titlul colecţiei se referă la un ritual funerar popular, „Comemorarea morţilor”. În primele sale poezii, Esenin a privit peisajul rural melancolic şi a adoptat rolul de profet ţărănesc şi lider spiritual. Esenin a compus şi poezii cu teme religioase.

Anul 1918 l-a adus la Moscova. Aici, împreună cu poeţii Anatoli Marienhof, Vadim Shershenevich, Alexander Kusikov şi Ivan Gruzinov, a fondat „mişcarea imagistă”, un stil poetic ce se distinge prin utilizarea metaforelor complexe. Ideea lui Esenin asupra imagismului era că o poezie nu ar putea fi pur şi simplu un „catalog de imagini”, că imaginile ar trebui să fie semnificative, ar trebui să comunice ceva. În eseul său „Viaţă şi artă”, poetul a insistat asupra semnificaţiei din interiorul imaginii. Cea mai înaltă expresie a imagismului său, după propria sa apreciere, a fost lungul poem „Pugachev”, la care a lucrat între 1920 şi 1921.

Nonconformist, Serghei Esenin nu s-a supus niciunei rigori, nici măcar celei bolșevice, pe care la început o susținuse. A fost căsătorit de 5 ori și a trăit o scurtă și ieșită din tipare iubire cu la fel de nonconformista dansatoare americană, Isadora Duncan.

Căsnicia cu Isadora Duncan a durat doar o scurtă perioadă și, în mai 1923, s-a întors la Moscova. Aici,a avut o relație cu actrița Augusta Miklașevskaia și se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obținut divorțul de Isadora Duncan. Relația lui Esenin cu Galina Benislavskaia s-a sfârșit tragic: la un an după moartea lui,27 decembrie 1925, ea s-a sinucis la mormântul acestuia.
Ultimii doi ani din viața lui Esenin au fost plini de rătăciri constante și comportament de alcoolic, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate.

În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaște și se căsătorește cu a cincea soție, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală și a fost spitalizat vreme de o lună. Cu două zile înaintea externării de Crăciun, și-a tăiat venele de la mână și a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de țevile de la încălzire de pe tavanul unei camere a hotelului „Anglia” din Sankt Petersburg.

Serghei Esenin, un secol de veșnicie’’

În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte…’’
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.’’
Prea tânăr pentru a fi condamnat, genial pentru a fi uitat, Esenin este parte a alcătuirii noastre ca spirit, un vers pe care tinerețea îl murmur și după ce a apus.