Doina Jela, o voce a memoriei și adevărului istoric, a murit

Suntem mai săraci cu un OM-Doina Jela, scriitoare, jurnalistă și traducătoare, care a murit la vârsta de 74 de ani.

Articol editat de Anca Bălălău, 27 martie 2025, 08:00

Este omul de cultură care a dus o bătălie pentru memorie, a scris despre crimele comunismului, pentru o vreme și din calitatea de coordonator al colecției Procesul comunismului, de la Editura Humanitas.

„Ne luăm rămas-bun cu profundă tristețe de la Doina Jela, o voce importantă a memoriei și a adevărului istoric. Ne-am bucurat să o avem alături la Fălticeni, între 16 și 19 noiembrie 2023, când IICCMER a marcat Centenarul Nașterii Monicăi Lovinescu printr-o serie de evenimente menite să omagieze curajul și luciditatea uneia dintre cele mai importante conștiințe ale exilului românesc. Dispariția Doinei Jela lasă un gol imens, dar scrierile și mărturiile ei rămân un reper esențial pentru ceea ce a însemnat totalitarismul comunist. Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați,’’ a transmis președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Daniel Șandru, miercuri 26 martie a.c.

S-a născut pe 1 martie 1951, în localitatea constănțeană Vadu, într-o familie de refugiați ( pe linie paternă, din Grecia, pe linie maternă, din Caliacra). Cu numele românizat al tatălui, Enache, și numele de botez, Jela, de la bunica paternă, bulgăroaică, singura localnică din Dobrogea, apare în toate documentele de dinainte de căsătorie (Enache Jela).

A locuit în Vadu până la absolvirea clasei a VI-a, când familia s-a mutat în satul Valea Neagră (azi Lumina), același județ. A absolvit între 1966-1970 Liceul Teoretic din Năvodari, secția umană.
Între 1970-1974 a fost studentă la Facultatea de filologie a Universității din București, secția română-franceză. A primit repartiție ministerială la Școala Generală Valea Dacilor, județul Constanța, unde a predat limba franceză, locuind în orașul Medgidia, situat la 7 km de satul unde activa.
Din 1984, a locuit în Constanța, unde a obținut o titularizare prin concurs la mai multe școli gimnaziale ( Școala nr. 7, școala nr. 8 și școala nr. 41).
A lucrat în învățământul gimnazial, până în 1990, neluându-și decât două dintre gradele didactice presupuse de perfecționrea profesională: definitivatul (1977) și gradul II (1982).
A debutat publicistic în revista Tomis, cu recenzii la cărți, exemple ar fi: Îngereasa cu pălărie verde, Adina Keneres, 1979, Sala de așteptare, Bedros Horasangian, etc.
În 1977, și-a schimbat prin căsătorie numele de familie în DOINA, fiindu-i totodată pseudonim literar. După 1990 a renunțat definitiv la învățământ, intrând în presa culturală.
A debutat ca prozatoare în anul 1979, în revista bucureșteană Luceafărul, cu proza scurtă Pauza de masă.
După premiul obținut la Concursul Marin Preda de la Siliștea Gumești, din 1982, a publicat sporadic proze scurte în revista Tomis din Constanța, iar în volum, abia în anul 1995.
Din 1997 s-a mutat cu domiciliul stabil în București.

Într-un interviu acordat Revistei 22, în august 2021, Doina Jela mărturisea:

’’Monica Lovinescu mi-a spus: Nu sunteți jurnalistă, sunteți scriitoare… Și mi-a și argumentat. Am pus textul acela pe coperta celei de-a doua ediții a Cazului Nichita Dumitru. Și printr-o coincidență, recent, făcând curățenie și ordine în corespondență, am găsit, datând fix din aceeași perioadă a începuturilor, și o scrisoare a celui mai acribios și entuziast cititor al meu, regretata Gabriela Omăt, care se uimea așa, citez cu emoție, cu toată modestia, de mulțimea de „semne ale talentului” din misiva la care-mi răspundea. Eram în Franța atunci și scriam, incredibil, scrisori. Pe a ei și-o încheia cu un reproș auzit apoi drept concluzie la fiecare redactare a „reconstituirilor” mele, fiindcă Gabriela mi-a fost redactor la toate: „Ești talentată, mașer, păcat că te ocupi de nonficțiuni carcerale terifiante în loc să-ți dai drumul poftei de expresie a simțului de observație în cotidian, doldora cum îl ai, cu decupajele tale imprevizibile, cu tandrețurile malițioase, cu implicarea aia a ta detașată, cu darul de a capta spuma zilelor”…

Prozatoarea, publicista și traducătoarea Doina Jela a semnat numeroase eseuri, cronici, recenzii, interviuri, apărute în reviste ca Tomis, Arta, Amfiteatru, România literară, Contemporanul, Familia, Observator (Munchen), 22 și Vatra, amintește Agerpres.

În anul 1995, Editura Humanitas i-a tipărit romanul non-fictiv „Cazul Nichita Dumitru. Încercare de reconstituire a unui proces comunist””, răsplătit de Asociația Internațională a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Români, cu sediul la Washington, cu premiul de onoare pe anul 1996.
În 1997, publică la Editura Polirom volumul „Telejurnalul de noapte” (ediția a II-a, Vremea, 2005), iar în 1998 vede lumina tiparului, în colecția „Procesul comunismului”, volumul „Această dragoste care ne leagă”, desemnat Cartea anului la Târgul internațional de carte de la Timișoara.
Volumul „Această dragoste care ne leagă”, este despre ceea ce a descoperit dincolo de „statuia” Monica Lovinescu şi despre prietenia fără rest care s-a înfiripat între ele din momentul în care i-au fost încredinţate dosarele de Securitate ale Ecaterinei Bălăcioiu, dar şi despre cum arată România lăsată de ea în urmă și despre modul în care arată urma lăsată de ea în această țară.

Tot în colecția Procesul comunismului, în 1999, îi apare cartea „Drumul Damascului” (reeditată în 2002), iar în 2001, „Lexiconul negru, unelte ale represiunii comuniste”.
În același an, cartea l-a inspirat pe regizorul Lucian Pintilie să realizeze filmul „După-amiaza unui torționar”, amintește Radio România Cultural.

Reconstituirea unui asasinat” (Humanitas, 1998, reeditată în 2004, iar în 2022 la Corint), „Lexiconul negru, unelte ale represiunii comuniste (Humanitas, 2001), „Ungaria 1956: revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist” (coordonatoare a volumului scris în colaborare cu Vladimir Tismăneanu, 2006), „O sută de zile cu Monica Lovinescu” (Polirom, 2008).
Pentru Editura Humanitas, Doina Jela a tradus „Antologia gândirii juridice” de Phillippe Maulaurie, „Stalin” de Boris Souvarine, „Sărută mâna pe care n-o poți mușca” și „O Americă înfricoșătoare” de Edward Behr și, pentru editura Polirom, din italiană, „Omul grec” (culegere de eseuri).
Din 2016 și până în present și a lucrat în regim de colaborare externă, cu redactări, traduceri, referate editoriale, prefețe, cu câteva prestigioase edituri: Spandugino, Manuscris, Corint, Curtea Veche Publishing, Darclée.

A publicat, de-a lungul anilor articole de opinie, eseuri, interviuri, în ziare și reviste: România literară, România liberă, Adevărul literar și artistic,Amfiteatru, Arca. Familia, Contrapunct, Convorbiri literare,Transilvania, Universul cărții, Dilema, Vatra, Observator-Munchen etc 22, Observatorul Cultural, Tomis, Constanța, platformele Contributors și La punkt și revista on-line de cultură Accente, precum și la posturile de radio Radio România-Cultural. Radio Europa Libera, Radio France International și la TVR.
A fost membră fondatoare și vreme de zece ani a fost secretară a organizației Asociației Ziariștilor Independenți din România (AZIR), afiliată la Asociația Jurnaliștilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).
De asemenea, membră de onoare a Asociației Foștilor Deținuți Politici, filiala Constanța. Cărțile ei de investigare pe baza mărturiilor și a cercetărilor de arhivă sunt citate în numeroase lucrări de referință pe această temă.

Plecarea Doinei Jela îndoliază și presa și literature română. Un mentor și poate un luptător în armura memorie care a luptat pentru și în slujba Adevărului!
Dumnezeu să o odihnească în pace!

Foto: Agerpres