Cultura nu este decât strigătul oamenilor în faţa destinului şi iată că azi, „strigătul” nostru, nu este decât un firesc LAUDATIO, adus la 83 de ani de la naşterea, ÎNGERULUI BLOND al poeziei româneşti -Nichita Hristea Stănescu.

Nichita Hristea Stănescu s-a născut pe 31 martie 1933, în Ploiești, județul Prahova şi a avut ultima respiraţie în 13 decembrie 1983, la Spitalul Fundeni din București. „Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei”, după cum spunea Ștefan Augustin Doinaș.

“Important nu este să te vindeci, ci să trăieşti cu bolile pe care le ai”, spunea Albert Camus, iar Nichita a scris cu propria-i viaţă, cu sângele sufletului său, răcorit într-o lacrimă a veşniciei, pe un altar al risipirii şi al fricii de întuneric… s-a lăsat posedat de iubirea pentru necuvinte şi a înhămat geniul săualături de caii destinului, lăsând hăţurile poeziilor sale, până s-a răstignit în scris. Mi-ar plăcea ca generaţiile ce vor veni să-l citească, pentru că într-o lume care parcurge o criză de ideal, poezia rămâne singurul abecedar care mai poate lecui sufletul de analfabetizare.

În rest, “vreme trece, vreme vine” spunea poetul, care în anul 1975 a primit Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder” pentru literatură. A fost nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorm și susţinut de prietenii sârbi. Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis, ale cărui versuri „Doamne! cât albastru cheltuieşti ca să nu te vedem” sunt, poate, cele mai semnificative pentru creația sa literară. Deşi regimul comunist de atunci nu l-a susţinut, a rămas „în picioare” în faţa meschinăriilor mioritice şi politice…. pentru că „Amintirea întâmplărilor mele vine din viitor, nu din trecut”… perora Nichita.

Nichita Stănescu a scris cea mai frumoasă poezie patriotică, fără a include în ea, ode regimului comunist „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea.”, sublinia poetul.

ÎNGERUL BLOND al poeziei româneşti este parte din ADN-ul poporului român, „O pată de sânge care vorbeşte” în numele alcătuirii noastre în veşnicia nedisimulată a trecerii noastre prin lume, ca fraţi şi surori întru frumosul care poate salva lumea.

Mirat şi uluit de ideea că există timp, vede în orice ceas, în orice orologiu, în orice clepsidră, forma unui posibil sicriu.

Să mă dezobişnuiesc să mai fiu om mi-a fost dat destul de uşor.

Să mă dezobişnuiesc să trăiesc mi-a trebuit doar o moarte cu omor.

De lupi mă dezobişnuiesc cel mai greu, sunt singuri şi pe zăpadă.

Desigur, va trebui să mă dezobişnuiesc de singuratate.”

Să nu-l lăsăm singur… fiindca „Suntem ceea ce iubim

Radio România Regional l-a prezentat pe Nichita Stănescu în 2015 în cadrul proiectului EU aleg România – Nichita Stănescu – lider al neomodernismului românesc.

Anca Bălălău