Schiorul reşiţean Alin Tulbureanu se pregăteşte pentru viitorul sezon competiţional

Alin Tulbureanu schior resitean

Schiorul reşiţean Alin Tulbureanu, component al clubului ADLERNEST, din municipiul de pe Bârzava, va pleca într-un stagiu de pregătire, în Austria, la Flattach. Cantonamentul va avea loc în perioada 15-30 noiembrie. Sportivul se pregăteşte pentru viitorul sezon, prima competiţie naţională la care va participa fiind programată în ianuarie, la Predeal.

Alin Tulbureanu concurează pentru clubul CSS Petroşani şi este student în primul an, la Universitatea Transilvania din Braşov, la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane.

Schiorul reşiţean a participat la Festivalul Olimpic al Tineretului European desfăşurat la începutul acestui an, în Liechtenstein.

foto arhivă

(Adina Niţă)

Cele mai citite

Related Articles