[AUDIO] Ziua Naţională a Ungariei va fi marcată la Reşiţa cu un decalaj de o zi, miercuri, 21 august!

Comunitatea maghiară din România, în sărbătoare. Marţi, 20 august etnicii maghiari din Transilvania şi Banat vor marca Ziua Naţională a Ungariei. La Reşiţa, acest eveniment va fi punctat miercuri, 21 august la ora 17.00 la Casa de cultură a maghiarilor din oraş. Preşedintele Asociaţiei culturale “Platanus”, Ladislau Kuhn, a transmis pentru Radio Reşiţa că evenimentul va cuprinde un amplu program cultural. Zilele acestea membrii comunităţii maghiare din Reşiţa se află într-un turneu cultural itinerant prin Ungaria şi Serbia.

Ladislau Kuhn

În urma deciziei Parlamentului de la Budapesta, din 1991, Republica Ungaria are trei sărbători naționale. Pe 15 martie, maghiarii aniversează Revoluția din 1848-1849, dată la care s-a consfinţit și apariția parlamentului modern al Ungariei. Pe 20 august este sărbătoarea Sfântului Rege Ștefan I, întemeietorul Regatului Ungariei, iar pe 23 octombrie, când se comemorează Revoluția din 1956 și începuturile luptei pentru libertate. Dintre cele trei sărbători de importanță mare, 20 august este considerată Ziua Națională a Ungariei. Este data la care se amintește despre noua națiune maghiară.


Cele mai citite

Related Articles