“Alaiul Primăverii” va reuni 32 de ansambluri şi peste 1.000 de artişti amatori şi profesionişti

Tradiţionala manifestare Alaiul Primăverii, aflată la ediţia a 36-a va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, la Reşiţa.

Evenimentul va reuni 32 de ansambluri, aproximativ 1.000 de artişti amatori şi profesionişti din Caraş-Severin, care începând cu ora 10.00 vor defila pe traseul Liceul Traian Vuia – Parcul Tricolorului.

Concomitent va avea loc şi Târgul cu meşteşuguri tradiţionale. Sunt invitaţi meşteri populari care îşi vor expune produsele şi se vor desfăşura ateliere de lucru în domenii precum: pictură naivă, costume populare, aranjamente florale, cojocărie/ curelărie, lumânări pictate manual, dogăriţ, ouă încondeiate, sculptură în lemn.

Program:
– ora 9.30 – Sosirea formaţiilor – curtea Liceului “Traian Vuia” Reşiţa
– ora 10.00 – 10.45 – Parada costumelor populare pe traseul Liceul “Traian Vuia” – Parcul Tricolorului
– ora 11.00 – Deschiderea oficială
– ora 11.10-19.30 – Spectacol folcloric în Parcul Tricolorului

Banatul Montan, un model multicultural şi multietnic, se va bucura de prezenţa minorităţilor din Caraş-Severin, astfel că va avea loc o adevărată “Hora a Etniilor” în cadrul “Alaiului Primăverii”.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a CJCPCT Caraş-Severin.

Cele mai citite

Related Articles