3.115 voluntari şi 5.730 de saci cu deșeuri – bilanţul Let`s Do It, România! în Caraş-Severin

109

15 septembrie a fost Zi de Curățenie Națională în România.

Românii şi-au pus mănuşile, au luat saci şi au participat la “Let`s Do It, România!”, cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale. Încă de la primele ore ale dimineţii, sute de voluntari au venit la punctele de înregistrare, iar acţiunea s-a încheiat în jurul orei 15.00, când partenerii de la salubritate au început colectarea sacilor în vederea valorificării resurselor.

O primă estimare arată că 338.038 voluntari au adunat 467.453 saci cu deșeuri în România.

La nivelul județului Caraș-Severin, au fost implicați: 31 localități, 29 primarii, 1700 voluntari din școli. Instituțiile implicate au fost Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Silvică Caraș-Severin, prin cele 17 ocoale silvice, administrațiile celor 3 parcuri naționale și un parc natural, Instituția Prefectului CS, Consiliul Județean CS, Inspectoratul Școlar Județean CS, Inspectoratul Județean de Jandarmi CS, Agenția de Protecția Mediului CS, Garda Națională de Mediu CS, Inspectoratul Pentru Situații de Urgență CS, Inspectoratul de Poliție Județean CS, Apele Romane CS; Secția de Dumuri Naționale Orșova precum și 7 ONG-uri și 3 companii, care s-au înscris cu echipe.

Orașe/ municipii pe raza cărora s-a derulat curățenia: Resita, Caransebes, Moldova Noua, Baile Herculane, Oravita, Otelu Rosu, Bocsa şi Anina.

Comune pe raza cărora s-a derulat curățenia: Armenis, Bănia, Bucova, Berzasca, Bozovici, Bucova, Carașova, Glimboca, Marga, Mehadia, Mehadica, Ocna de Fier, Pojejena, Rusca Montană, Sacu, Sasca Montană, Sasca Română, Socol, Teregova, Tirnova, Zăvoi, Zorlențul Mare, Văliug, Prilipeț-Prigor

Voluntari care au participat: 3.115 persoane şi s-au colectat 5.730 de saci cu deșeuri și 3 remorci cu diferite deșeuri din construcții (10 mc).

Am fost impresionați de susținerea pe care a avut-o Let`s Do It, Romania! Am reușit cea mai mare mobilizare de până acum. Chiar dacă, aparent, vorbim despre o singură zi de curățenie pe an, efectele ei se văd mult după, în mentalitatea oamenilor despre deșeuri și despre puterea de a schimba în bine România. În urma ei rămân conștiința civică și respectul față de natură. Mulțumim tuturor celor care au dat câteva ore din timpul lor de week-end pentru Let`s Do It, Romania!” .

Let`s Do It, Romania! nu ar fi posibil fără organizatorii locali din fiecare județ, voluntari de la nivelul școlilor, primăriilor, tuturor instituțiilor implicate.

La nivel internațional, 13 milioane de voluntari din 155 de țări au luat parte la cea mai mare mișcare civică de curățare a deșeurilor organizată vreodată – World Cleanup Day. Echipele „Let’s Do It!” din toata lumea s-au mobilizat exemplar, în contextul în care mai mult de 15 dintre acestea au fost lovite de cicloane tropicale, iar 5 țări au organizat o acțiune de curățenie, deși se află în război.

Partenerul principal al campaniei, Kaufland România, a susținut organizația încă din 2010. În total, 50 de companii au sprijinit inițiativa.

Partenerii instituționali în România sunt Ministerul Mediului, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Turismului, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Românilor de Pretutindeni, Ministerul Afacerilor Externe, , Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert și Antreprenoriat, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Jandarmeria Română, Administrația Națională a Penitenciarelor, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Asociația Comunelor din România și Asociația Municipiilor din România. De asemenea, Președintele României, Klaus Iohannis, a luat parte la un pilot de curățenie desfășurat cu câteva zile înainte, ca susținere pentru Ziua de Curățenie Națională.

La nivelul societății civile, 137 de organizații neguvernamentale și grupuri civice din România, reunind zeci de mii de copii, tineri și adulți implicați și sute de mii de beneficiari și-au asumat împreună susținerea Zilei de Curățenie Națională, prin memorandumul semnat în luna iulie.

We Did It, Again!

Kokovics Laszlo, coordonator județean pentru Radio Reşiţa:

(Hardy Cvoica)