Rigolele, şanţurile necurăţate şi scurgerile de pe versanţi duc la acumulări mari de apă în Caraş-Severin

237

Scurgerile de pe versanţi, rigolele şi şanţurile necurăţate care nu pot prelua cantitatea mare de apă de pe dealuri constituie mai nou problemele acumulărilor temporare din localităţi, a precizat pentru Radio Reşiţa Sorin Vizitiu – directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin.

Conform acestuia, ploile din ultimile ore nu au afectat niciun curs de apă din judeţ, nicimăcar atinse nu au fost cotele de atenţie.

O singură situaţie mai aparte a fost semnalată zilele trecute la Rudăria, care însă nu a fost cauzată de revărsarea vreunui curs de apă, ci doar din scurgerile de pe versanţi, a mai spus acesta.

Specialiştii Administrației Bazinale de Apă Banat monitorizează în permanenţă debitele şi nivelurile cursurilor de apă, cât și lucrările hidrotehnice din arealul administrat din judeţele Timiş şi Caraş-Severin. În ceea ce privește situația hidrologică actuală din arealul hidrografic Banat debitele sunt în uşoară creştere la toate staţiile hidrometrice, datorită precipitaţiilor înregistrate în interval şi prin propagare, fără însă a se atinge cotele de apărare, se stipulează într-un comunicat emis recent de ABA Banat.

(Hardy Cvoica)