Pe-un picior de plai.
Dintr-un parlament vai-vai,
Iată vin la vale,
Se cobor în cale,
Trei deputăţei,
Puţin cam grăsunei.
Unu-i PSD-ist,
Altul PNL-is
Şi-un UNPR-ist
În costume tari
Şi-n pantofi „şucari”
Îşi caută partid
Că al lor e-arid
Unul mai frumos
Şi mai arătos
Cu iarba mai grasă
Că vor şi devreme-acasă.
Poate părea puţin ciudat să vorbim despre transhumanţa politică în plină vacanţă parlamentară, dar subiectul e de actualitate. E o migraţie în politica românească…mai ceva ca în fotbalul autohton. Ajunge unul deputat sau senator pe listele unui partid şi brusc, spontan şi dintr-o dată constată că ideologia de stânga nu se potriveşte cu interesul personal de dreapta, sau observă cum colegul dintr-un alt partid, are acces la o păşune mai grasă şi mai frumoasă şi ţac-pac, gata cu ideologia asta, ne schimbăm la 180 de grade pentru interesul naţiunii.
Constat pe zi ce trece că aleşii neamului nu au nimic în comun, dar absolut nimic cu naţia care i-a trimis să-i reprezinte în forul suprem al ţării. Ideologia proprie fiecărui ales nu se potriveşte cu doctrina partidului, sau cu voia alegătorilor. Aşa că, îşi fac aleşii noştrii bagajul şi se mută cât ai bate din palme la o altă formaţiune politică.
Ce spun alegătorii, votanţii despre aceste pase în doi cu schimb de locuri? Nimic, sau chiar dacă spun, cine să-i asculte. Alegătorul să facă bine să tacă. Ne-au trimis în parlament, să ne lase să muncim cum ştim noi, că de aceea ne-au ales. I-am ales, i-am ales, dar scopul era cu totul altul, nu să schimbe 3 – 4 partide într-un singur mandat legislativ.
Oare dacă ar trebui să părăsească şi instituţia odată cu partidul s-ar mai plimba atât? Sau dacă partidul pe listele căruia a candidat şi a câştigat spune pas, mulţumim, eşti veriga slabă a lanţului şi l-ar lăsa la vatră, ar mai fi atât de dornic de transhumanţă politică?
Probabil nu, dar cine să facă toate acestea, nu de alta dar ştiţi cum se spune: corb la corb nu-şi scoate ochii. Ochii ni-i scot ei din 4 în 4 ani, când ne umilesc cu toate realizările lor…parlamentare. Din nefericire nu suflă un cuvânt despre traficul de influenţă făcut în toţi aceşti ani, de averile colosale adunate de mama, tata, ori de mătuşa Tamara, de vacanţele de vis petrecute pe banii noştri, de salariile mărite şi pensiile reîntregite, de afacerile făcute cu statul şi câte şi mai câte. Din nefericire pentru noi, aceste subiecte sunt tabu. Noroc că mai există câinele de pază al democraţiei, presa, care mai latră şi ea din când în când la lună, asta dacă nu cumva i s-a aruncat un os de ros şi mârâie liniştită într-un colţ, gata, gata să dea din coadă la un alt semn al stăpânului absolut al adevărului, Măria Sa Homo Politicus.
(Dan Agache)
Sursa foto: radudelajiu.blogspot.com
