bebelus - ele.ro
De mic am fost învăţat că datoria unui om în viaţă e aceea de a ridica o casă, de a sădi un pom şi de a creşte un copil. Nu să-ţi cumperi o casă, nu să faci un copil; să-l creşti. Se mai spune despre copii: Cine are să-i trăiască, cine nu, să nu-i dorească. De unde şi până unde sintagma asta nu ştiu şi nici nu am înţeles-o. Mă rog.
Abundă ştirile televiziunilor naţionale de aşa zise mame, femei fără inimă fără suflet şi mai ales fără minte, care aduc pe lume făpturi nevinovate, care mai apoi recurg la cele mai teribile metode de a scăpa de ele: aruncatul în hazna, abandonul în câmp, pe timp de iarnă sau în ghenele de gunoi, ori în cel mai fericit caz, lăsat în scara unui bloc, ori pe treptele mânăstirilor ori ale bisericilor. Am mai văzut de asemenea la aceleaşi televiziuni, părinţi care cheltuie averi pentru inseminări artificiale, pentru tratamente de lungă durată, foarte costisitoare, doar pentru a reuşi să aibă un urmaş. E o diferenţă strigătoare la cer.
Mă opresc astăzi asupra familiilor, care din dorinţa de a creşte un copil, un suflet pur şi nevinovat, îi înfiază. Greu, foarte greu din cauza legislaţiei. Greu, dar nu imposibil. Drumuri, acte, dovezi, alergătură, sunt atât de multe formalităţi, încât te laşi păgubaş dacă dorinţa de a avea un copil nu e foarte mare. Nu am înţeles şi pace bună, de ce nu ai nevoie de un certificat de la medicul psihiatru înainte de a concepe şi a aduce pe lume un copil şi îţi trebuie o mie şi unu de avize pentru a-l înfia. Când vrei să faci un copil nu te întreabă nimeni dacă ai cu ce să-l creşti, dacă ai condiţii să îl creşti, dacă şti să-l creşti.
În casele de copii sunt suflete, a căror singură vină e aceea că au venit pe lume în familia nepotrivită; abandonaţi de femeile ce i-au adus pe lume, crescuţi fără dragoste, de parcă ei ar fi ales să trăiască într-un cămin. Dacă nu au şansa de a fi înfiaţi, ori crescuţi în familii care îşi asumă rolul de asistenţi maternali, au cele mai mari şanse să ajungă infractori, prostituate, hoţi de buzunare, altfel spus de a-şi distruge viaţa.
Doar cine a crescut un copil cu dragoste, cu suferinţă şi lacrimi pe obraji, când de bucurie, când de suferinţă, ştie ce înseamnă acest lucru. Cunosc multe cazuri în care familiile au ales să înfieze un copil. Cunosc tineri, maturi de-acum care refuză să-şi caute părinţii naturali, pentru simplul motiv că părinţii surogat sunt cei care s-au chinuit cu ei, de mici.
E greu să fi părinte, dar satisfacţia este imensă. Nu are grad de comparaţie şi doar cine a trecut prin aşa ceva cunoaşte sentimentul. Eu continui să meditez la spusele tatălui meu, care m-a învăţat că în viaţă, fiecare om trebuie să ridice o casă, să sădească un pom şi să crească un copil. Nu să-l conceapă neapărat; să-l crească!

(Dan Agache)