“Iranul vrea să cucerească Orientul Mijlociu”, este de părere premierul israelian Benjamin Netanyahu, recent reales în funcţie, care consideră că un eventual acord asupra programului nuclear iranian este extrem de periculos pentru regiune. Potrivit lui Netanyahu, singurul scop al Teheranului este să controleze întregul Orient Mijlociu. Mesajul lui Benjamin Netanyahu la postul public de radio din Israel atrage atenția că axa “‘Iran-Lausanne-Yemen” constituie o amenințare la întreaga umanitate și trebuie oprită.
La rândul său, Presedintele turc Tayyip Erdogan a declarat joi ca Iranul încearcă să domine Orientul Mijlociu, iar acest lucru începe să “enerveze” Ankara, dar și Arabia Saudita și țările arabe din Golf, scrie Reuters.”Nu putem tolera acest lucru. Iranul trebuie să înțeleagă”, a anunțat Erdogan în cadrul unei conferințe de presă, adăugând că Teheranul ar trebui să retragă toate forțele din Yemen, Siria si Irak, dar și să respecte integritatea teritoriala a acestor tari. Într-un interviu prezentat joi de postul de televiziune France 24, președintele Turciei susținea că țara sa ar putea lua în considerare oferirea de “sprijin logistic” pentru Arabia Saudita, în acțiunea militară din Yemen, fără a preciza natura exactă a acestui ajutor.
Persia apare în scena internaţională la începutul secolului XX, cu o lovitură de stat în 1921, când primul Pahlavi a schimbat numele ţării în Iran. Reza Han, primul suveran al noii dinastii proaspăt întronate, fusese un obscur comandant de cosacial armatei regale ce s-a transformat în protagonistul loviturii de Stat din 1921, cu ajutorul imperiului britanic, şi care a reuşit ca Parlamentul să-l proclame Şahul Persiei.
Ieri, 31 martie 2015, negocierile asupra programului nuclear iranian s-au încheiat la Lausanne, în Elveţia, în încercarea de a se ajunge la un acord între țările grupului „5 plus 1“ (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) şi Iran. Congresul american a avertizat Teheranul – senatorii au adoptat un amendament potrivit căruia sancţiunile contra Iranului vor fi restabilite imediat în cazul violării vreunui acord din acest dosar. Iranul îngrijorează Arabia Saudită şi ţările din Golf, arabii considerând că Bagdadul, Damascul, Beirutul şi Sanaa sunt sub control iranian, iar puterea Teheranului va creşte dacă sancţiunile americane sunt ridicate. Un acord între Iran şi marile puteri alarmează Arabia Saudită şi ţările din Golf, inclusiv Israelul, unde Teheranul este un rival strategic încă din epoca şahului şi care acum controlează practic patru capitale arabe – Bagdad, Damasc, Beirut şi în ultima lună Sanaa, capitala Yemenului. Guvernele arabe nu sunt liniştite de promisiunile lui John Kerry şi îngrijorarea lor este împărtăşită şi de Israel.
În termeni tehnici, revoluțiile arabe au marcat o schimbare de peisaj prin pulverizarea vechiului echilibru, producător de tensiuni fără soluție. Acum, după șocul schimbărilor de regim, suntem într-o situație de incertitudine. În acest moment, revoluțiile arabe şi violenţele Statului Islamic au lăsat Iranului un rol de hegemon, fără să își fi schimbat deloc profilul și opțiunile. Chestiunea nu este deci (doar) a unui Iran nuclear, ci cea a unui Iran hegemon! Un Iran nuclear nu ar schimba calitativ datele problemei, ci cantitativ!
Este cunoscut de peste şase ani în domeniul armelor nucleare că iranienii au obţinut suficient uraniu îmbogăţit pentru crearea unei bombe de primă generaţie. Din 2010 este considerată posibilă construirea unei veritabile bombe atât de mici încât să poată fi plasată într-un avion, într-o ambarcaţiune de pescuit sau un mic cargo. AIEA, prin Proiectul Wisconsin asupra controlului armelor nucleare, a anunţat în februarie 2015 că Iranul dispune de 8.000 kg de uraniu de calitate militară. Ceea ce înseamnă că se pot fabrica şapte bombe de tip implozie dacă îmbogăţirea este dusă la 90%.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, se teme că un acord nuclear iminent va declanşa ambiţiile Iranului în direcţia influenţării şi subminării unei serii de ţări din Orientul Mijlociu. Ambiţii simbolizate de generalul Qassem Suleimani, cel mai celebru comandant militar din Iran şi liderul Forţei Qods, elita Gardienilor Revoluţiei. De luni de zile, Suleimani este creierul ascuns al contraofensivei din Irak împotriva jihadiştilor Statului Islamic, dar de două săptămâni a ieşit din umbră. Generalul şi camarazii săi vor face în aşa fel încât Republica islamică şiită să rămână o putere în ascensiune, decisă să remodeleze ansamblul Orientului Mijlociu după propria imagine. Aşa cum Suleimani a declarat presei la Teheran, „astăzi vedem semnele revoluţiei islamice exportate în toată regiunea, din Bahrein în Irak şi Siria, în Yemen şi în Africa de Nord”. Este lucrul de care Israelul şi ţările din Golf se tem cel mai mult, considerând că un acord nuclear între Iran şi americani va anunţa o schimbare fundamentală în echilibrul forţelor în Orientul Mijlociu.
Deja influenţa iraniană s-a întins aproape peste tot. În Liban, Iranul are o influenţă directă mai mare decât a altor puteri străine graţie relaţiei sale strânse cu Hezbollah, mişcarea radicală şiită. În Siria, generalul Suleimani a orchestrat discret lupta lui Bashar al-Assad pentru a rămâne la putere, a desfăşurat mii de soldaţi ai Gărzii Republicane şi combatanţii Hezbollah. În Irak, Suleimani este comandantul luptei în teren contra Statului Islamic, întărind alianţa ţării sale cu guvernul condus de şiiţi la Bagdad. Şi în Yemen, rebelii huthi şiiţi au preluat capitala Sanaa beneficiind de susţinerea şi armele iraniene. Dacă aşa ceva poate avea loc în contextul sancţiunilor şi al rivalităţii Iranului cu America, atunci ce s-ar putea întâmpla dacă un acord nuclear anulează embargoul şi aduce sfârşitul disensiunilor cu SUA?
„Adevărata problemă o constituie echilibrul de putere în regiune şi locul Iranului în Orientul Mijlociu. Monarhiile arabe privesc în aceşti termeni foarte binari şi existenţiali”. Concluzia este simplă. Dacă în Orientul Mijlociu Iranul va rămâne hegemon, Primăvara Arabă a fost, pe termen mediu și lung, inutilă, iar regiunea va intra într-o nouă etapă de blocaj. Singurul lucru care trebuie urmărit de aici înainte este acesta: dacă cei care cred că schimbarea de profil și agendă a Iranului se va face prin „diplomație” (negocieri, embargo economico-financiar, criză la nivelul elitelor și lupte interne) vor prevala asupra celor care și-au pierdut răbdarea și vor să taie nodul gordian. Dacă da, rămâne să vedem doar pentru cât timp. Pentru că șansele „soluției” lor sunt mici, iar cronometrul a pornit deja.
(Mario Balint)
