respect

Grecia a spus ieri un NU hotărât; un NU hotărât condiţiilor impuse de troica finanţistă, formată din FMI şi Uniunea Europeană. Un NU hotărât vieţii şi traiului de zi cu zi, sub papucul creditorilor. Grecia are datorii de nu le mai ştie numărul şi cu toate acestea s-a opus condiţiilor draconice impuse de Fondul Monetar Internaţional. Nu ştiu care va fi soarta naţiunii elene de acum încolo; probabil mâine, liderii europeni o vor hotărî. Ideea este alta; grecii au demonstrat că în pofida greutăţilor cu care se confruntă, în ciuda ameninţărilor de excludere din Uniunea Europeană ori din zona euro, ştiu şi pot să fie uniţi. Ştiu şi pot să aibă unitatea pe care noi, românii, am ignorat-o de atâtea zeci de ori.

„Tot ce e rău în România se întâmplă din cauza Uniunii Europene”. Am auzit de atâtea ori acest lucru, încât mai, mai aş fi tentat să-l cred, mai ales că venea din partea unor personalităţi publice, din partea unor politicieni care ar trebui, teoretic cel puţin, să fie de partea poporului, să facă tot ce le stă în putinţă pentru binele naţiei: din cauza Uniunii avem birocraţie, din cauza lor, a trebuit să tăiem salariile, să reducem valoarea pensiilor; ei sunt de vină că nu avem şcoli, spitale, salarii decente. Tot ce e rău, vine pe filiera europeană. E o dovadă de slugărnicie din partea aleşilor noştri, de lipsă de coloană vertebrală, de indiferenţă faţă de naţie şi de lipsă de patriotism şi simţăminte naţionale. Ne plecăm şi pupăm condurul celor care ne dau bani, suntem de acord cu toate restricţiile şi privaţiunile la care suntem supuşi, doar pentru a mai primi o pungă cu arginţi pe care să o folosim în mare parte pentru rotunjirea buzunarelor proprii. În România, ca şi în alte state care au acceptat fără să cârtească toate cerinţele finanţatorilor, este aplicată o stratagemă care s-a dovedit că nu e viabilă şi produce mai mult rău decât bine naţiei. A interesat pe cineva? Nici gând; după ei…potopul.

Ideea e că se poate şi altfel, iar grecii au demonstrat-o ieri cu prisosinţă. Peste 60% au participat la referendum; peste 60% dintre ei, au spus un nu hotărât condiţiilor impuse. Vreţi banii înapoi? Vi-i dăm, dar în condiţiile noastre, nu ale voastre. Nu ştiu care va fi soarta ţării de la malul mării Egee, dar locuitorii ei au demonstrat că ştiu, vor şi pot să fie uniţi. Au demonstrat că pot avea o voce unitară. Respectul câştigat pentru demnitatea de care au dat dovadă, se traduce şi prin solicitările tot mai mari de petrecere a concediului de către turiştii din toată lumea. În pofida greutăţilor, viaţa merge înainte, iar grecii au demonstrat că pot şi vor acest lucru; să meargă înainte, cu sau fără Uniunea Europeană.

Noi românii nu avem ştiinţa, ori putinţa de a ne deschide gura; de a spune ceva răspicat. Mai bine ne plângem pe la colţuri, mai bine ne văicărim şi acuzăm în stânga şi în dreapta. Acuzăm clasa politică, fie de stânga, fie de dreapta de situaţia în care am ajuns, fără să realizăm că ei nu ar fi ajuns niciodată ceea ce sunt acum şi au fost de-a lungul celor 25 de ani, dacă noi nu le-am fi permis acest lucru. Vă mai amintiţi cazul Arafat? Acuzele la adresa domniei sale, au condus la ample proteste în capitală şi în marile oraşe din ţară, care au culminat cu o răsturnare de guvern. Acest lucru a demonstrat ceva; politicienii tremură şi se cutremură, dacă naţia vorbeşte.

Dar atâta timp cât plecăm capul, cât sărutăm condurul ori ne târâm ca râma în faţa unora, nu putem vorbi de demnitate. Unii spun că ne merităm soarta; eu spun că ne merităm conducătorii, care au ajuns acolo unde sunt şi fac ceea ce fac, pentru că noi le permitem acest lucru. Dacă suntem tâmpi, slugarnici şi umili, le permitem lor să fie aroganţi, dictatori şi despoţi. Asta pentru că le permitem; asta pentru că nu suntem uniţi; asta pentru că nu gândim fiecare dintre noi ceea ce ar fi mai bine pentru noi toţi, nu doar individual pentru fiecare în parte.

Iar în ceea ce priveşte Grecia…. Jos pălăria. Ne-au dat o lecţie de demnitate, de curaj şi bărbăţie; de democraţie a maselor, de respect al conducătorilor pentru cuvântul poporului. Cinste lor.

(Dan Agache)

Sursă foto:ronmoore.org