Ce-ar fi fost, dacă n-ar fi fost…

al-doilea-razboi-mondial
Puţin ciudat titlul editorialului de astăzi: „Ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost…”. În poveştile copilăriei, asemenea istorisiri încep cu a fost odată ca niciodată. Nu şi de această dată, pentru că nu vreau să trec peste un eveniment care a schimbat soarta a miliarde de oameni, a întors cursul istoriei, ne-a tras în urmă cu zeci, poate sute de ani.
Despre ce anume este vorba? Să mă explic: la 20 aprilie 1889, deci în urmă cu exact 126 de ani venea pe lume la Brunau am inn, Alois, fiul unui vameş austriac, ce şi-a schimbat mai apoi numele în Adolf. Da, Adolf Hitler, cel care urma să schimbe soarta lumii. O pată tristă pe istoria omenirii, Hitler a pregătit şi a declanşat cel de-al doilea război mondial, dar a pus în aplicare şi un amplu plan naţionalist şi rasist de exterminare în masă a evreilor şi a altor indezirabili. Un tip inteligent, fără nicio dorinţă de muncă, afirmau despre el dascălii din şcoala. Altfel spus, un fel de brânză bună în burduf de câine.
De ce amintesc astăzi de acest individ? Simplu, pentru că astfel de momente triste ale omenirii nu ar trebui uitate. Ele nu trebuie să se repete, pentru binele omenirii. Adolf s-a dus, dar prozeliţii lui au rămas şi continuă să viseze la o super-putere mondială, la o rasă pură, la dominaţie economică şi teritorială.
Istoria a consemnat câteva date statistice a ceea ce a însemnat a doua mare conflagraţie mondială, cel mai devastator război din istoria omenirii: 61 de ţări, cu populaţia de 1.7 miliarde locuitori, reprezentând trei sferturi din populaţia Terei, au participat la război. Un număr total de 110 milioane de persoane au fost mobilizate pentru serviciu militar, mai mult de jumătate fiind mobilizaţi de 3 ţări : URSS (22-30 milioane), Germania (17 milioane) şi SUA (16 milioane). Dar majoritatea statisticilor sunt doar estimative. Întinderea vastă şi haotică a războiului a făcut imposibilă monitorizarea exactă. Finanţarea celui de-al doilea război mondial a costat 1 trilion de dolari, astfel ajungând să fie mai scump decât toate războaiele anterioare. Pierderile umane, neincluzând cei 5,6 milioane de evrei ucişi în urma Holocaustului, care erau victime indirecte ale războiului, sunt estimate la 55 de milioane, din care 30 de milioane civili şi 25 de milioane de militari.
Oare care ar fi fost soarta lumii dacă în urmă cu 126 de ani, nu s-ar fi născut Hitler?; ar fi fost altcineva cu aceleaşi apucături? Ar fi putut fi rescrisă istoria pornind de la alte date? Oare ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost el? E greu de răspuns. Tot ce putem face e să ne imaginăm; să ne imaginăm o lume mai bună, o planetă în care fiecare să ne găsim locul nostru, fără a deranja vecinul din stânga sau din dreapta.
Dar de ce? Simplu, pentru că în lipsa lui Hitler, s-ar fi găsit altcineva, tot acolo, sau în alt colţ de lume, care să facă aceleaşi lucruri. Şi pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete, sau cel puţin nu la asemenea scară, nu trebuie să uităm. Şi mereu să ne întrebăm Ce-ar fi fost, dacă n-ar fi fost… Hitler?

(Dan Agache)

De același autor

Related Articles