tarani la arat

Folosită de cele mai multe ori în sens peiorativ, expresia „Băi… ţărane!”, face trimitere la truditorul ogoarelor, cel care în decursul vremii a năduşit pentru bucata de pâine pe care o punem pe masă, ori pentru porumbul care a îngrăşat friptura de duminică.
Mai avem ţărani? O întrebare la care mi-e greu să răspund; mai avem bătrâni prin satele româneşti, care au renunţat de mult la datul cu sapa pe ogor; mai avem tineri prin satele patriei care au cu totul şi cu totul alte îndeletniciri decât aceea de a lucra pământul, iar dacă o fac e doar pentru consumul propriu. Altfel spus – agricultura de subzistenţă.
Prea puţini sunt aceia care accesează fonduri europene şi dacă o fac e pentru a creşte melci, sau pentru sere din care vor ieşi pe bandă rulantă flori. Se cheamă că sunt ţărani? Nu prea cred. Ar mai fi băieţii deştepţi care au acaparat imediat după 90 terenurile foarte bune şi străinii care caută terenuri legate şi nu fărâmiţate. Aceştia practică o agricultură modernă, cu utilaje performante, din care scot profit frumos, profit ce se îndreaptă spre buzunarul propriu şi mai puţin către cel al ţăranului român.
Majoritatea tinerilor nu au bani pentru cofinanţarea proiectelor europene, se tem de un an agricol prost şi imposibilitatea achitării ratelor la bancă, sau pur şi simplu se îndreaptă spre alte meserii mai bănoase, mai sigure ori mai comode. Nu e uşor să stai cu capul în soarele arzător al verii, sau să fi ud din cap până-n picioare, doar pentru că atunci trebuie să fi pe câmp. E mai comod să stai într-un birou şi să muncească alţii pentru tine. Am şi un exemplu: cumperi un teren aşa….de 500 de hectare cu credit de la CEC – deh, banca statului – aşa cam la un milion de euro, de muncit îl muncesc alţii, iar tu iei subvenţia tot de la stat, care îţi permite să achiţi datoria la bancă, să plăteşti lucrările şi să mai şi rămâi cu ceva parale în buzunar, başca recolta dacă se face ceva; dacă nu…nu.
Privită aşa, agricultura pare o afacere rentabilă, dar unde mai găseşti 500 de hectare de teren arabil bun, legate şi în plus şi-o aprobare de la bancă pentru un împrumut exorbitant? Totul e simplu dacă viitorul ţăran, sau mă rog proprietar de teren este preşedintele ţării, iar La CEC e omul pus de onor prezidentele în funcţie la acea dată. Dar dacă aceeaşi afacere ar fi vrut să o pornească badea Gheorghe din Poplaca, şansele de reuşită ar fi fost de 1 la 100 de milioane; în cel mai fericit caz.
Noroc că s-au sesizat unii procurori şi au stopat întreaga afacere pe caz de fals în acte, abuz în serviciu şi alte câteva amănunte penale cu iz de mititica. E bine sau e rău? Greu de spus. Un lucru e însă cert: eu nu-l văd pe fostul preşedinte Băsescu cu sapa în mână, trudind pe ogor 12 – 14 ore pe zi, pentru a merita cuvântul de ţăran, în adevăratul sens al lui; al cuvântului desigur. Nu o văd alergând la câmp cu merinde nici pe Ioana, adevărata proprietară a visului de prea mărire în agricultură a marinarului prezidenţial. Totul se reduce la o afacere şmecheră, făcută de un individ care s-a folosit de nume, funcţie şi puterea absolută creată artificial în jurul său, pentru a mai da o lovitură poporului care şi-a pus speranţe în el.
Eu am însă o nedumerire: dacă mă adresez cu „Băi… ţărane” fostului preşedinte e de bine sau nu?

(Dan Agache)