Atenție la căpușe! Au apărut primele cazuri de înțepături din acest sezon la Reşiţa

A început mai devreme sezonul căpuşelor în Caraş-Severin. Nici nu a înverzit bine natura, că au şi apărut primele cazuri de muşcături provocate de căpuşe. Primii pacienţi din acest an s-au prezentat la camera de gardă a Spitalului Judetean de Urgenţă din Reşiţa, au fost consultati si au primit recomandări pentru profilaxia cu antibiotic, acolo unde a fost necesar, ne-a declarat medicul Emil Bunda:

Au apărut și persoanele mușcate de căpușe, de data asta cele mai multe datorită curățenie în grădină, în curte, mai puțin după plimbările prin iarbă că n-a fost încă vreme pentru asta. Au fost câteva cazuri, cam unul pe zi, în ultima săptămână. Cei care găsesc pe piele o căpuşă să nu uite că această insectă trebuie scoasă de o persoană avizată. Ştim cu toții căpușa poate transmit boli grave dacă se rupe capul, un termen popular și rămâne acolo, există un rezervor teoretic de bacterii care poate duce la infectarea organismului și apariția unor boli grave, cum e boala Lyme, aşa că e indicat ca această insectă să fie extrasă la spital și trebuie administrată şi o doză de antibiotic ca element profilactic pentru infecția posibilă.”

Reşiţenii se tem de căpuşe din cauza bolii Lyme, afecţiune care duce la complicaţii neurologice severe.

“Eu am fost cu fetiţa la spital, că a avut o căpuşă pe piele, nu am extras-o acasă ştiu că se poate infecta şi nu am vrut să risc. Când vin cu cel mic din parc am grijă să verific cu atenţie să nu avem căpuşe pe noi.”

Ce poţi face pentru a preveni muşcăturile de căpuşă:

  • poartă haine ce iţi acoperă mâinile şi picioarele atunci când te afli în zone de pădure sau cu iarbă, mai ales dacă ştii că în acestea sunt frecvent întâlnite căpuşe
  • mergi pe mijlocul potecilor atunci când te afli în drumeţii
  • foloseşte o soluţie anti-căpuşe 
  • fă un duş sau o baie cu aprox. două ore înainte de a merge afară
  • verifică-ţi pielea în zone predispuse muşcăturilor de capuşă (braţe, în spatele urechilor, între picioare, în spatele genunchilor şi în păr) daca ai mers în spaţii frecventate de acestea.

Sursa foto: Pixabay

Cele mai citite

Related Articles