Este greu să vorbești despre un Artist, este greu să înțelegi un Artist, dar cel mai greu este fără … Artist.
Bucureștean prin naștere, a venit pe lume pe 27 iulie 1946, acum 74 de ani, Alexandru Tocilescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din capitală, unde s-a făcut remarcat ca una dintre “prezențele exponențiale ale școlii”, după cum povestea regretatul profesor Ion Toboșaru alias Sir Toby pentru toți studenții care i-au trecut prin mâini.
Alexandru Tocilescu a abordat în mod original atât texte clasice cât și contemporane, cu rafinament, cu subtilitate, reinventându-se cu fiecare spectacol, dar în același timp abandonându-se total profesiei sale, menirii sale regizorale.
A montat cu succes piese ca “O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”, “Hamlet”, “Elizaveta Bam”, “Comedie roşie” (în cadrul programului Teatrului Naţional Bucureşti “Procesul comunismului prin teatru”), “Casa Zoicăi”, “Eduard al III-lea”, “Sfârşit de partidă”, “Comedie roşie”, “Oblomov”, “Amanţii însângeraţi”, “Nevestele vesele din Windsor”, „Cabala bigoţilor”, „Eduard al III-lea” etc. Printre filmele regizate de Alexandru Tocilescu se numără “Bani de dus, bani de-ntors” (2005), “Ultima haltă în Paradis” (2002) şi “Tristeţea vânzătorului de sticle goale” (1981).
Toca chiar a știut ce înseamnă miracolul teatrului
Criticul de teatru și apropiat al regretatului Alexandru Tocilescu, Marina Constantinescu îl descrie poate cel mai frumos de firesc:
„Toca chiar a știut ce înseamnă miracolul teatrului.A fost cel mai rebel și liber sprit din lumea noastră teatrală. Profunzimile lui Alexandru Tocilescu le-au înțeles cei care l-au iubit, dar le-a intuit întotdeauna și publicul său. Inteligența sa sclipitoare, cultura sa, spiritul ludic l-au însoțit întotdeauna în viață și în tot ce a creat. Nu a vrut niciodată să fie ca și ceilalți, a vrut să fie el însuși. A știut ce înseamnă prietenia și și-a iubit prietenii până la capăt și dincolo de capăt. Cine poate uita o provocare teatrală, și nu numai, care s-a numit “Tartuffe” și “Cabala bigotilor”, pe care Tocilescu le-a propus la “Bulandra” să se joace – una într-o seară și una în cealaltă seară, ca pe un spectacol complet, ca pe o dorință ca spectatorii să nu părăsească de fapt teatrul. Cine poate să uite ce a însemnat “Hamletul” lui de la “Bulandra” în anii ’80 – un manifest, un protest, o formă de rezistență în cultură. Toca a iubit viața, a iubit teatrul. Toca chiar a știut ce înseamnă miracolul teatrului“.
„Am avut tupeul de a nu-mi fi frică de nimeni, nici de prieteni, nici de lumea de afară. Ce dacă, într-o zi, am rugat-o pe o prietenă să îmi aducă de la bărbat-su o casetă cu muzică mexicană, iar pe caseta aia era înregistrată discuţia de la mine din cameră, avută cu două zile înainte“, mărturisea de Ziua Mondială a Teatrului , pe 27 martie 2011, într-una dintre Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti… și nu i-a fost,sau noi nu am remarcat niciodată dacă marelui regizor i-a fost teamă de ceva, poate doar de el…
Şi a venit acea zi tristă de 29 noiembrie a anului 2011 ce a însemnat cu negru în calendarul teatrului românesc… atunci, pleca Toca la vârsta de 65 de ani… în ultima sa zi de viață a mers la teatru la “Bulandra”, Sala “Liviu Ciulei”, unde repeta la noua piesă – “Prieteni” de Kobo Abe…
În afară de o maladie cardiacă regizorul suferea printre altele și de o insuficiență renală, pentru care făcea dializă de mai multă vreme.
“Toca rămâne, după Liviu Ciulei, cel mai viu regizor cu care am lucrat. Şi lui i-a plăcut să lucreze cu mine, ne-am înţeles bine. El a găsit în spectacolul meu cu Dan Grigore un fel de intimitate spirituală şi a preluat această idee mai târziu, sugerând relaţia dintre Hamlet şi umbra tatălui lui Hamlet, care nu apare ca personaj, fiind înlocuită cu acest simbol şi cu un glas profund, care spunea textul stafiei, glasul extraordinar de bogat în armonice, cum spunem noi, al unui preot dintr-o biserică din Bucureşti”, spune Ion Caramitru, care a fost unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi ai lui Hamlet din toate timpurile, în montarea lui Tocilescu.
“Toca şi cu Moţu Pittiş mi-au adus primul disc cu Jimmy Hendrix, “Are you experienced”, când aveam 14 ani. Eram elev, nu ştiam că o să devin regizor, cu atât mai puţin unul cât de cât acolo, cu atât mai puţin la Teatrul de Comedie să îmi încep viaţa alături de tata şi de mama, să joc în spectacole la 6 ani şi să văd spectacole foarte importante pe care Toca le-a făcut acolo, apoi la Teatrul Bulandra, unde am venit şi eu. El făcea parte din marii boieri ai teatrului, marii artişti, pentru care este importantă descoperirea spectacolului împreună cu scenografii, cu actorii, cu prietenii”, îşi amintea regretatul Alexandru Darie.
În 1999 Alexandru Tocilescu a primit premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol – “O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, montat la Teatrul Național București, iar în 2002 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate. Totodată în 2006 Tocilescu a primit premiul pentru cea mai bună regie, cu piesa “O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu”, în cadrul Festivalului Comediei Românești – festCO.
În luna iulie 2011, regizorul Alexandru Tocilescu a primit o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame, un proiect cultural dedicat “valorilor artistice ale teatrului și filmului românesc”, situat în Piața Timpului din Capitală.
Regizorul Alexandru Tocilescu este tatăl scriitorului, jurnalistului și muzicianului român Alex Tocilescu.
M-am întrebat după fiecare spectacol al lui Toca, ce cheie regizorală ar aborda dacă ar fi pentru o Zi Regizor al întregii lumi… nu știu, dar îndrăznesc să cred că în spectacolul acelei zile lumea asta ar deveni ceea ce fiecare Artist visează, poate un elixir al bucuriei ce stăpânește Terra peste care speranța nu va trage cortina… poate viitorii artiști, regizori, actori, critici de teatru îl vor redescoperi pe Alexandru Tocilescu și o dată cu el mirajul creației sale artistice.
Este greu să vorbești despre un Artist, este greu să înțelegi un Artist, dar cel mai greu este fără … Artist... fără Alexandru Tocilescu…
Maestre, ne este DOR de dumneata!
Anca Bica Bălălău
Sursa:Volumul “Toca se povesteşte”, din seria “Galeria Teatrului Românesc”.
