Poetul și balerina, povestea secolului XX

„Domnul meu și Dumnezeul meu, iarta-mă! Doinas, dulcele meu, o prea mare iubire ucide” – Irinel Liciu.
Nu, nu este un sonet sau versuri dintr-o poezie, este epilogul unei iubiri reale, trăite în timpuri tulburi de un bărbat și de o femeie- Ştefan Popa şi Silvia Lia Voicu, a căror „o dragoste la prima vedere” a durat 42 de ani. Nu este un simplu fapt divers.

Articol editat de Anca Bălălău, 27 aprilie 2024, 16:16

El poet, ea balerină, recunoscute personalități în domeniile lor.
El, Ştefan Augustin Doinaş, s-a născut pe 26 aprilie 1922, în județul Arad şi s-a stins la 80 de ani, în Bucureşti. A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câștigând apoi, cu volumul Alfabet poetic, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului.
Ea, Irinel Liciu, fost prim-solistă a Operei din București timp de două decenii, în perioada 1950 – 1970. A interpretat pe parcursul întregii cariere majoritatea rolurilor din baletele clasice și spre final a abordat dansul contemporan.

El în anul 1956 este angajat redactor la revista „Teatru”. În anul 1957, Doinaș a fost condamnat la închisoare pentru „omisiune de denunț”. Marcel Petrișor era cel pe care Doinaș nu-l denunțase. Acesta făcuse o vizită la redacția revistei „Teatrul” și le-a spus tuturor la plecare să vină a doua zi în Piata Universității la un miting anticomunist. După ce Marcel Petrișor a fost arestat și a denunțat pe cei care se aflau prezenți când vorbise despre manifestație, Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat. Irinel Liciu l-a scos din închisoare. După eliberare la 8 aprilie 1958 s-au căsătorit.
„Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel»“, mărturisea poetul îndrăgostit şi mândru totodată.

Cariera literară a lui Ștefan Augustin Doinaș a început în anul 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câștigând apoi, cu volumul „Alfabet poetic”, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale.
În anul 1957, Doinaș a fost condamnat la închisoare pentru „omisiune de denunț”. Marcel Petrișor era cel pe care Doinaș nu-l denunțase. Acesta făcuse o vizită la redacția revistei „Teatrul” și le-a spus tuturor la plecare să vină a doua zi în Piata Universității la un miting anticomunist. După ce Marcel Petrișor a fost arestat și a denunțat pe cei care se aflau prezenți când vorbise despre manifestație, Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat. Irinel Liciu l-a scos din închisoare. După eliberare la 8 aprilie 1958 s-au căsătorit.
Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul Cartea mareelor, în care trecea de la balada la o poezie cerebrală. A teoretizat alături de alți poeți membri ai Cercului literar de la Sibiu, în special Radu Stanca, estetica baladei în poezie. Alte volume, Omul cu compasul (1966), Semintia lui Laocoon (1967), Papyrus (1974).
Abia în 1978 a reușit să-și publice volumul „Alfabet poetic”.

Lui Doinaş, guvernul comunist i-a interzis până în anul 1963 să reintre în viața literară. După 1989 a devenit membru al Academiei Române datorită activităţi sale literare, care a acoperit toate genurile, meritele sale culturale și literare i-au fost astfel recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.
A fost, în ultimul deceniu al vieții, directorul revistei Secolul XX, apoi președintele fundației cu acelasi nume.
Alexandru Paleologu şi alte personalităţi din lumea universitară românească l-au propus, în anul 1992, pe lista pentru Nobelul literar.

Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu sunt prin viaţa lor, prin moartea lor, protagoniştii tragediei shakesperiene „Romeo şi Julieta“ din secolul XX.
Dar are iubirea vârsta? Are poezia cuvinte? Sau toate ţin de alcătuirea fragilităţii sufleteşti ,expusă în bazarul vieţii până la închidere?
Au trăit împreună, au murit împreună. Irinel Liciu nu a putut să-l lase să plece singur, nu a putut să rămâna orfană în iubire! Locul, în veşnicia IUBIRII, s-a străduit să-l păstreze cerându-şi iertare divinităţii si lui Doinaş.
Sinuciderea ei a fost ultimul dans cu viaţa şi cu moartea la un loc… Julieta a dansat -Moartea Lebedei- şi a murit. Romeo a ridicat-o de pe scena singurătăţii şi a luat-o lânga el, având îngăduinţa Creatorului… Un Romeo de 80 de ani şi o Julietă de 74 de ani, un fel de bunici ai eroilor shakesperieni, au rămas în povestea veacurilor prin marea lor iubire, prin tragismul morţii lor…

„Domnul meu și Dumnezeul meu, iarta-mă! Doinas, dulcele meu, o prea mare iubire ucide” , a scris pe biletul de adio , Irinel Liciu.
Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu au fost înmormântaţi împreună în Cimitirul Bellu. O placă de comemorare semnată de fostul partener de scenă al lui Irinel Liciu, Gabriel Popescu, vorbeşte despre iubirea lor de dincolo de moarte.
Din când în când vorbim şi noi, poate prea rar, sau poate prea des, fiindcă Poetul şi Balerina scriu şi dansează pentru Îngeri… nouă doar ne este Dor… de fumul ce pluteşte ca un dans deasupra unei partide pierdute de şah…
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …

Foto: wikipedia