[FOTO] “ANEXA“ LA MEMORIE -„Anne Frank – O istorie pentru prezent”

Expoziţia itinerantă „Anne Frank – O istorie pentru prezent”, realizată de Anne Frank House din Olanda şi prezentată în România de Asociaţia Tikvah, a fost vernisată joi 31 martie, la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa.

Articol editat de Mirabela Afronie, 31 martie 2016, 18:54 / actualizat: 31 mai 2016, 13:53

La eveniment au luat cuvântul Marius Popa, Consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la Timișoara, Dumitru Ţeicu, directorul Muzeului Banatului Montan Reşiţa, Ivan Schnabel, Preşedintele Comunităţii Evreilor din Reşiţa, iar întreaga manifestare a fost moderată de Emilia Teszler, preşedintele Asociaţiei Tikvah.

Consulul onorific a declarat în exclusivitate pentru Radio România Reșița, următoarele:

”Am avut deosebita plăcere de-a răspunde invitației doamnei Emilia Teszler, preşedintele Asociaţiei Tikvah și a lui Dumitru Ţeicu, directorul Muzeului Banatului Montan, pentru a   participa la deschiderea acestei expoziții, aflată pentru prima dată la Reșița. Salut eforturile doamnei Emilia Teszler de a prezenta această expoziție itinerantă și de a o duce în toate orașele din România. Este o lecție de actualitate pentru perioadele pe care le trăim, o lecție pentru tinerii din România. Aceasta expoziție este un demers deosebit care merită sprijinit.”

La vernisaj au fost prezenţi elevi ai liceelor din municipiul de pe Bârzava.

În cadrul vernisajului a fost proiectat filmul documentar „The Short Life of Anne Frank”.

Expoziţia va putea fi vizitată între 31 martie şi 22 aprilie, între orele 8:00-16:00, de luni până vineri. Filmul documentar va putea fi vizionat de grupuri organizate de elevi, la cerere.

Anne Frank a fost o adolescentă evreică din Olanda, care a stat ascunsă alături de familia ei, timp de doi ani între 1942-1944, în Anexa unei fabrici a tatălui ei, pentru a nu fi deportată într-un lagăr de concentrare nazist . În tot acest timp, adolescenta de 13 ani la momentul ascunderii ei în Anexă,şi-a descoperit talentul şi pasiunea pentru scris…La 28 martie 1944 a auzit într-o emisiune radio, difuzată din Londra, că guvernul olandez va colecta, după razboi,jurnale personale. Decide să rescrie Jurnalul in speranţa că va fi publicat ulterior sub forma unei cărţi. Se gândeşte şi la un titlu: „Anexa Secretă”. Ştirile despre debarcarea Aliaţilor în Normandia şi înaintarea acestora îi fac pe lacatarii ”Anexei Secrete”să nutrească speranţe legate de eliberare…

Anne Frank nota în jurnalul ei-„…voi deveni vreodată jurnalistă sau scriitoare”?

Din păcate Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei sunt arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepţia tatălui sau,  toți vor muri. Anne şi sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen la începutul anului 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, Otto Frank tatăl Annei va publica jurnalul fiicei sale ca pe un omagiu adus vieţii, speranţei, o bucaţică din sufletul unui copil care s-a inălţat către Veşnicia Neuitării fără să apuce să-şi înţeleagă destinul atât de crud…Un copil și-a privit Moartea în Ochi așa cum si-ar privi părinții… fără a ințelege “ De Ce” nu mai are timp să crească, să ajungă jurnalistă sau scriitoare…un “De Ce” pe care nici macar nu a avut timp să- l murmure…să-l interogheze cu asprimea unui singur gând … un” De Ce” la care se cuvine sa răspundem Azi, Măine ,într-o „cronologie” a sentimentelor firească pentru cei care întelegem ,sau măcar incercăm sa ne reamintim de copilul din noi la vârsta Annei Frank. Crede un copil că există granițe ale timpului? Nu. Doar “lagare ale uitării”, nu există rase și oameni, ci doar criminali și Oameni, într-o lume Care de la Cain și Abel ( “pionierii” inconstienti ai primei crime din umanitate),a rămas refractară față de Unanimitatea Binelui, Toleranței, Speranței. Poate nu întâmplător Tikvah-numele asociației înseamnă Speranță.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

Anne Frank a lăsat posterităţii un jurnal ce a devenit document istoric, jurnal ce ţine între coperţile sale tragismul unei lumi încrâncenate şi guvernate de crima şi autoflagelare, un motiv în plus să nu facem rabat de la memorie şi să nu-i jertfim memoria tinerei care prin moartea ei timpurie, a luat cu ea propriile vise, sperante și iubiri…..DAR ne-a lăsat povestea să o spunem mai departe…şi să rămană doar poveste pentru a nu se mai repeta…

Anca Bălălău