Așa cum viața întreagă e o scenă, nici radioul nu putea scăpa de afirmațiile marelui Shakespeare. Fiecare dintre noi e un mic actor pe scena radioului. Zâmbim când ne doare groaznic o măsea, suntem triști atunci când rolul o cere, chiar dacă în sinea noastră am zbura de fericire. În spatele profesionalismului pe care ne străduim să-l abordăm în relația cu ascultătorii se ascund zâmbete și lacrimi.
Fiecare dintre noi are cel puțin o poveste. Veselă ori tristă, amintiri din anii, zecii de ani petrecuți pe baricadele informațiilor, a știrilor, a documentarelor ori a emisiunilor create pentru diferite segmente de ascultători. Noi nu avem un public anume. Printre voi, ascultătorii noștri, nu sunt doar iubitori de dramă, ori de comedie, ori împătimiți ai informațiilor sau a muzicii. E un adevărat Turn Babel dincolo de aparatele de radio. Fiecare dintre cei ce ne ascultă are la rândul său o pasiune, ori o stare de spirit de moment, o bucurie ori o tristețe. Iar noi, trebuie să interpretăm rolul până la capăt, indiferent de situație și în același timp, să reușim să mulțumim cât mai mulți dintre voi, cei ce de 20 de ani ne sunteți aproape. Toți e…un ideal, dar pare imposibil.
De cealaltă parte a baricadei, în spatele microfonului, sunt oameni obișnuiți. Cu familie, cu probleme, cu griji și facturi ce trebuie achitate, cu bucurii și tristeți umane. În pofida tuturor, venim, vorbim, muncim, asemeni tuturor celorlalți. Diferența este că facem toate acestea cu drag. Cu foarte mult drag.
Spuneam că fiecare dintre noi a adunat în tolba amintirilor povești. Povești reale, unele cu final fericit, altele cu tente dramatice. Întâmplări petrecute în peregrinările noastre printre oameni, printre poveștile lor, prin viața lor, prin sufletul lor. Desculți, tiptil, am încercat să intrăm peste tot, pentru a scoate la lumină și a spune tuturor, tot ce trebuia spus. Nu a fost ușor, dar nimic din ceea ce e facil nu îți aduce acea satisfacție profesională.
Am îndurat și frig și ploi, am fost în prima linie atunci când apele măturau totul în cale, am fost gata să pornim în căutarea colegilor rătăciți prin munți și prin troiene în miez de iarnă, am râs împreună și ne-am bucurat de bucuria dumneavoastră, pentru că toate acestea sunt lucruri normale atunci când îți pasă de aproapele tău. Sentimentele și trăirile personale rămân undeva în urmă. Nu le mai iei în seamă, Trăiești pentru alții și faci ceea ce faci pentru ei. Să fie oare toate acestea dovezi de altruism? Nu știu. Știu doar că în pofida tuturor eforturilor noastre rămâne un regret. Un regret amar. Acela de a nu reuși să modelăm clasa politică după chipul și asemănarea noastră. A celor din spatele microfonului și a dumneavoastră, cei aflați în spatele radioului.
Dan Agache
Sursă foto: csf.md
