Visăm de multe ori cu ochii deschişi. Visăm la viitorul nostru, al copiilor şi nepoţilor. Ne facem planuri toată viaţa. Unde să facem şcoala, ce carieră să alegem, unde mergem la facultate, alte planuri de muncă, planuri de vacanţă, planuri de casă nouă ori de renovare, planuri de pensie, de concedii, de copii şi câte altele. Unele reuşim să le transpunem în practică, total sau parţial, altele rămân doar vise frumoase.
Inconsecvenţa noastră de a ne construi visuri şi de a le realiza, ţine parţial de noi, dar şi de situaţia existentă la un moment dat în societate. De multe ori planurile noastre nu sunt realizabile, pentru că nu există contextul favorabil lor. Gândim de cele mai multe ori doar la visurile noastre, ale familiei, ale celor apropiaţi nouă. Nu prea suntem interesaţi de visurile celorlalţi sau de visurile de ţară, de planurile autorităţilor, ori ale clasei politice de dezvoltare a României pe un anumit făgaş.
De aproape 27 de ani nu ştim ce vrem şi încotro ne îndreptăm. Nu ştim dacă ar trebui să devenim o putere agricolă, pentru că solul este unul dintre cele mai fertile din Uniunea Europeană. Nu ştim dacă vrem să devenim o ţară industrială, sau să redevenim, pentru că am produs de toate, de la tractoare şi locomotive, la semănători camioane ori motoare navale, până la tancuri petroliere ori vase de pescuit oceanic. Nu ştim dacă turismul ar trebui să reprezinte o prioritate pentru România, pentru că avem frumuseţi fără seamăn, nepuse în valoare sau distruse cu bună ştiinţă.
Nu ştim, dar nici nu ne interesează. Nu am auzit niciun reprezentant al vreunei formaţiuni politice să lanseze o dezbatere naţională în această privinţă. Nu am auzit societatea civilă să se reunească sub o asemenea cauză care ne priveşte pe toţi. E vorba de viitorul nostru economic. Nimic. Nicio vorbă, niciun cuvinţel, nimic. Fiecare formaţiune politică ajunge la guvernare şi face câte ceva, fără a avea un plan cu bătaie lungă.
Între timp, polonezii au dezvoltat agricultura, ungurii, cehii, croaţii, turismul, germania rămâne cea mai industrializatgă ţară europeană, iar noi…. Noi facem câte ceva din fiecare şi nimic în special. Poate că pentru toate aceste obiective de dezvoltare a ţării există câteva elemente comune absolut necesare: alimentări cu apă şi canalizare, infrastructură de transport rutier şi feroviar, asigurarea locurilor de cazare şi de alimentaţie publică cu produse autohtone.
Nimic din toate acestea nu s-au făcut şi nici nu există dorinţa ca ele să se realizeze într-un interval rezonabil. Şi toate visurile noastre ca naţie se năruie şi se transformă în vise. Vise frumoase din care ne trezim în realitatea crudă şi dureroasă a momentului.
Dan Agache
Sursă foto: trilulilu.ro
