M-am întâlnit recent cu un vechi amic, pe care nu l-am mai văzut de ceva vreme, îmbrăcat în negru. Cine, întreb. Tata, îmi răspunde. Tata și un unchi. Bătrâni, bolnavi? Nu. Și atunci? S-a așezat pe un scaun și mi-a povestit întreaga istorie a celor două morți.
Aparent sănătoși, cei doi se operează, la câteva zile distanță unul de celălalt, două operații diferite. Singurul element comun, era spitalul. Același spital din Timișoara. Unul de apendicită, celălalt de cu totul altceva, dar oricum, o operație banală. La nici o săptămână de la externare au început problemele grave, care au culminat cu decesul celor doi bărbați în floarea vârstei. Un alt element comun era, în cazul celor doi, o infecție nosocomială.
Nu mai e o noutate faptul că vii la spital cu o boală și pleci cu 5. Atâta doar că sunt multe astfel de cazuri în care vii și nu mai pleci, sau nu mai pleci viu. Își asumă oare cineva responsabilitatea pentru aceste morți, cu sutele în spitalele românești? Nu, cu siguranță nu, pentru că nu are cine. Medicii sunt puțini, sătui de condițiile existente despre care au tot spus și nimeni nu a făcut nimic. Managerii de spitale sunt prea ocupați să-și păstreze scaunele și privilegiile pentru a semnala mai sus astfel de probleme. Clasa politică are cu totul și cu totul alte preocupări. Până acum au fost în alegeri locale, acum sunt în vacanță, la toamnă când se vor întoarce după o lungă vară fierbinte, vor intra direct în campania electorală pentru parlamentare. Tehnocrații nu văd, nu aud, nu vorbesc. Probabil nici nu pricep ei prea multe, sau dacă se întâmplă asta, nu reacționează în niciun fel. Ordinele de sus sunt clare: românii trebuie să rămână, goi, flămânzi și bolnavi. Câți mai rămân.
“Guvernul meu” își face treaba până la capăt; până la ultimul dintre noi. Mulți au ales calea exilului, cu toate riscurile la care se expun. Oricum mai mici și mai puține decât cele de acasă. Din România de altădată, a rămas o mare de pensionari, o mână de salariați și foarte mulți funcționari la stat. Ar mai fi politicienii și cei a căror afaceri sunt strâns legate de banul public. Pe ei nu-i dor toate astea. Dacă se îmbolnăvesc, dau fuga în străinătate, acolo unde există un sistem sanitar bine pus la punct. Restul…. Restul sunt carne de tun, simple numere, ori pierderi colaterale. Nu sunt luați în calcul de niciunul dintre criminalii cu gulere albe, care continuă să ucidă prin nepăsare, neimplicare și lipsă de dragoste de români și România.
Iar noi….noi oftăm și nutrim speranța că la următorul ciclu electoral va fi mai bine. O să fie, cu siguranță, dar tot pentru ei.
Dan Agache
Sursă foto: realitateamedia.ro
