Situată la întretăiarea de drumuri și de interese, între est și vest, ori între nord și sud, România a reprezentat de-a lungul veacurilor o prăjiturică pe care toți și-au dorit-o. De la romani la vizigoți și ostrogoți, de la turci și ruși, la magiari ori alte neamuri europene. Au venit, ne-au cotropit, și-au luat cât au putut duce ori și-au lăsat osemintele hrană pentru spicul grâului.
Istoria României e plină de astfel de “vizitatori” nedoriți. Nu noi am vrut alte teritorii. Nu noi am dus războaie de cotropire cu alte nații. Nu noi am poftit la mărul din curte vecinului. Și cu toate acestea, am rămas. Mai goi, mai săraci, mai puțini, dar am rămas. Am rămas și datorită faptului că am știut să ne apărăm, am învățat arta războiului din mers, ne-am otrăvit fântânile și am ascuns grânele, i-am atras pe dușmani în mlaștini ori în defilee, în care și-au găsit sfârșitul.
Meritul înființării primei armate regulate îi aparține lui Cuza. Deatunci și până acum, ostașii neamului au dovedit ce pot, atât pe câmpul de luptă cât și în creșterea și înzestrarea armatei. Au mai dovedit că indiferent de ordine, jurământul lor a fost față de neam și patrie.
Astăzi e ziua lor. Ziua militarilor români. Indiferent de cine și cât timp se va afla în fruntea oștii, militarii își fac treaba cu prisosință, pe câmpul de luptă, în Afganistan, în Kosovo, ori în alte locuri din lumea asta mare, ori în laboratoarele de strategie ale aliaților. Nu degeaba aproape trei sferturi dintre români au încredere în oștenii patriei.
Au fost mulți. Peste 300 de mii înainte de 89. Acum, abia dacă mai sunt 80 de mii de suflete, iar o parte dintre aceștia sunt angajați civili. Nu mai e armata ce a fost. Nici lumea nu mai e. Se schimbă vremurile, se schimbă oamenii, se schimbă conducătorii. Ei rămân.
Oștenii sunt cei ce pun prima dată mâna pe armă. Tot ei pun mâna pe lopată ori pe sacul de nisip la cutremure ori inundații. Nu se vaită, nu se plâng, nu vociferează, nu negociază. Ei funcționează după alte regului, de multe ori de neînțeles pentru noi, civilii.
Ei au fost, sunt și vor rămâne oamenii care cu prețul vieții lor, apără alte vieți, necunoscute. Așa au fost educați, așa se comportă. Iar comportamenul lor e menit să ne asigure nouă, un somn liniștit. Mai sunt multe de făcut, cu siguranță. La înzestrare, la alocările bugetare, la solde. Dar până atunci însă, când politicul se va gândi să le ofere și lor ceea ce merită, ei își fac treaba. Așa cum au învățat, așa cum au jurat.
La mulți ani militarilor români, la mulți ani și să ne trăiți!
Dan Agache
Sursă foto: www.armataromaniei.ro
