Motto: „Dor nu poate să-ţi fie,Ci dor poţi numai să fii!”
„MI S-A CUIBĂRIT ÎN SUFLET respiră – mă roagă” este genericul sub care au fost prezentate publicului larg desene și schițe realizate de-a lungul vieții şi lăsate moștenire nouă, de artistul plastic Iulian Vitalis COJOCARIU, miercuri, 21 septembrie 2016, orele 18:00 la Centrul Social „Frédéric Ozanam” al Asociaţiei Caritative „Sfântul Vincențiu de Paul” din Reșița.
Auzind-o pe Olga Neagu recitând din jurnalul nedefinit al unei amintiri, care trăieşte, încă sub aura Dorului de o stare în care viaţa ne întrupează sufletul, mi-am imaginat că Maestrul Bebe Cojocariu, defineşte pentru o clipă, o schiţă care conturează cerul mângâiat de urmele acestui DOR prin lacrimile noastre. Nu ştiu de ce, de fapt nici nu cred că sunt pregătită să merit un răspuns, am sentimentul că a plecat cu un creion în buzunar şi Acolo Sus îl împrumută când şi când lui Nichita, lui Eminescu, lui Chichere, să-şi tatueze pe sufletul amintirilor povara geniului risipit timpuriu prin vremurile în care au locuit…
„Şi iarăşi vin cei care cer şi tu eşti cel care dai mereu”, mărturiseşte poeta, în timp ce Omul Geta Cojocaru, destăinuie parcă în numele tuturor celor prezenţi:
„Timpul ne fură oamenii dragi, însă nu ne poate lua amintirea lor”.
O astfel de amintire trimisă de Oana, fiica celor doi Oameni frumoşi, ne întinde o mână imaginară, în al cărui căuş amintirea Maestrului se botează în lacrimile rămase nenăscute, caută drumul spre Paznicul Cerului, implorându-l să nu închidă Porţile Veşniciei fără noi. Suntem, dacă-mi este permis, mai singuri ca niciodată, suntem un mugure din trupul acestui Dor care ne desenează arterele inimii, prin care stingher sângele sună a iubire… uneori seara, singurătatea îl îmbrăţişează şi îi desenează umbra lacrimilor pe obraz.
Dor nu poate să-ţi fie, Ci dor poţi numai să fii!
Şi au fost prezenţi Oameni care îl iubesc pe artist, personalităţi, din toate domeniile, au vorbit, au ascultat, s-au întrupat din frumuseţea clipei care, le-a desenat emoţia sub forma Dorului de Iulian Vitalis Cojocariu.
Ada D. CRUCEANU- critic de artă şi Ion BOBEICĂ- artist plastic, președintele UAP Filiala Reșița au poposit emoţionaţi şi cu sinceritate prin stările semnificative ale creaţiei artistului, încercând să se mărturisească cu sfială, amintirii sale.
Nu a fost fost o expoziţie, un vernisaj, a fost o stare care şi-a mărturisit hotarele emoţiei, prin necesitatea unui singur sentiment: DOR !
Ştiu că Dorul este un mers pe sârmă. Unii ajung bine la capătul celălalt al ei, alţii cad şi, data viitoare când vor mai iubi, îşi vor pune plasă de siguranţă, să nu mai doară aşa tare când se prăbuşesc… Şi, de obicei, plasa aceasta de siguranţă devine, mai degrabă, un scut care nu lasă nici să intre şi nici să mai iasă emoţii. Şi atunci o să spui foarte greu şi foarte rar „mi-e dor”.
Dar nepronunţat, nespus, neîmpărtăşit, Dorul va rugini acel scut cu lacrimile care-ţi vor plânge pe dinăuntru şi vei scârţâi din toate încheieturile sufletului tău.
O să vezi că atunci când pronunţi formula magică „mi-e dor de tine”, dorul mai adoarme puţin…
Maestre, mi-e aşa dor de Dumneata…
Epilog: „Şi iarăşi vin cei care cer şi tu eşti cel care dai mereu!” Olga Neagu
Anca Bica Bălălău
Evenimentul a fost organizat de Societatea pentru Cultură METARSIS.
