„Personalitatea este totul în artă şi poezie”,spunea Johann Wolfgang von Goethe, iar artistul plastic reşiţean, profesor doctor în arte vizuale şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, confirmă acest lucru pentru că rolul celui predestinat în a face artă este să-şi înalţe capul atunci când crezurile se moleşesc.
Marian Truțulescu, membru al UAP, profesor dr. de arte vizuale, aflat la cea de-a șaisprezecea expoziție personală de grafică și pictură. A participat la numeroase expoziţii de grup, în Franţa, USA( New York), Italia, Portugalia, Canada, Israel, China, Polonia, duce Reşiţa pe simeze în centrele culturale de anvergură!
Galeria Pygmalion din Timișoara are onoarea să găzduiască în perioada 16 ianuarie – 4 februarie 2020 expoziția personală, intitulată sugestiv IN FACES, a artistului plastic Marian Truțulescu.
Artistul abordează în ultima sa expoziție un subiect de mare actualitate: suprasaturarea și duplicitatea ca replică a chipurilor umane din lumea virtuală care se propagă extrem de contagios în lumea reală. Sufocarea, intoxicarea ce provine din mediul rețelelor media, devine pandemie, iar în lucrările sale caracterul duplicitar, multifațetat al chipului căutat obsesiv, are menirea să întrerupă această exploatere și să încremenească pentru o secundă, atât cât e privită lucrarea de cel care stă în fața ei, acea scurgere inumană a personalității individului.
Repetitiv, chipul lui Marian Truțulescu propune un om superior în sensul lui moral, un chip ideal într-o ipostază monumentală, care îndeamnă la reflexie proprie și dialog între individ și societate, între două lumi, cea reală și cea închipuită, fățarnică și obsedată.
Publicul numeros prezent la vernisaja fost surprins de tematică și de prezentarea din punct de vedere tehnic a lucrărilor, regăsind în imagini un întreg univers de simboluri în care foarte mulți s-au regăsit și conectat cu mesajul transmis.
De ce închipuiri, de ce chipuri? Chipul transmite emoția sufletească, el este modalitatea de expresie prin care încercăm să ne exprimăm controlul sau, din contra, răbufnirea trăirilor interioare. În el stau laolalța neputința, dezgustul, refugiul, evadarea de zi cu zi. Chipul devine, la fel ca și arta, un trasmițător de emoție care provine dintr-o stare.
La vernisajul expoziției, din data de 16 ianuarie, a fost invitat să vorbească criticul de artă, lector univ. dr. Gabriel Kelemen:
”Marian Truțulescu este legat de un foarte complex dublet: ce înseamnă chipul, ce înseamnă închipuirea, imaginarul, plăsmuirea? Să fie oare chipul divin legat de fizionomia sau facesul uman? Să fie această interfață de dialog masca noastră de zi cu zi, machiată, fardată, operată, schimonosită și, din când în când, sinceră (poate doar când dormim și atunci chinuiți de gânduri ale plăsmuiri, ale imaginarului adică ale închipuirii lor)?
Aproape obsesiv, chipul devine element central. Gândiți că în era digitală se fac întru–un an, în creștere exponențială, câteva sute de miliarde de miliarde de fotografii care toate ajung pe rețele media, de socializare. Există o intoxicare, o sufocare cu chip uman, este incredibil și aproape inuman cât chip există peste tot.
Maestrul Truțulescu sondează profund în zona aceasta de tip dilematic, se gândește oare acest tip de umbră schematic, ca un dripping, ce legătură ar avea cu seria aceasta de arcade în care nasul devine o coloană dintr-o catedrală preferată de el, fie romanică, fie gotică. Deci iată templul care practic este Arca lui Noe în cheie modernă, spațiul eclesial, biserica, planul bazilical. El pictează de jos în sus, sunt chipuri monumentale, care te trimit la chipul sanct, te trimit la chipul ideal care nu se confundă cu noi, a unui om superior în sensul moral al chipului. Din această cauză predominant se vede un soi de evanescență, o ceață de obicei albastră și lăptoasă, siderală, celestă.
Ideea de circularitate, de nimb este o altă caracteristică a picturilor sale. Personajele sunt tipologice, ele au un tip de fizionomie, au ceva dintr-un soi de om care este detașat de o lume obscură, murdară, îmbâcsită de prea multă orizontală; este un om construit dintr–o pastă aproape ireală, ca dintr–un material al visului pe care nu îl poți prinde în mână. Artistul are o filozofie personală și mă surprinde cu aceasta. Are un soi de gândire care caută, iscodește, produce această cogniție, iar aceasta se translatează operei de artă. Marian Truțulescu este un om care își asumă acest deziderat al cunoașterii prin act creator. Dacă dezbraci chipul de cele o mie de măști, așa cum spunea Gerard Klein în ”Planeta cu șapte măști”, oare la ce ajungi, la o dez-închipuire sau poate ajungi la esența chipului, a chipului imprimat în facesul uman care este chip divin? Este marea întrebare pe care o arată, o aruncă el în discuție. Truțulescu are o mare calitate de a fi pictural, el este în mod nativ făcut să fie pictor. Foarte rar găsiți oameni care controlează foarte bine clar–obscurul, reușește să scoată în evidență volumul și în același timp nu alunecă în diletantism. El provoacă un soi de anamneză, ce e cu atâtea chipuri și ce se întâmplă cu fața umană într–o lume plină de fățărnicie, ce mai rămâne din chipul sincer, inocent al omului? Truțulescu este un univers, el gândește în cheie hermeneutică. Are un set de simboluri și le poate decripta în propria lui creație. Este totodată un act de autocunoaștere care este foarte rar de cele mai multe ori.”
Proiectul IN FACES a atras anul trecut și atenția presei de specialitate din străinătate:
”Conceptul de identitate este unul dificil, dar conceptul de identitate este la fel de indispensabil pe cât este de neclar. În efortul lui Truțulescu de găsire a identității și expresiei nu există o afirmație clară: fețele se amestecă și se estompează, se împletesc, se duplică, se triplică, se înmulțesc și se împart și dispar complet. Personajele se metamorfozează atât în compoziție, cât și în descompunere, reflectând poate chiar și o stare cuantă nesigură de a fi în multe stări de existență simultan. Numai atunci când identitățile devin incerte, atunci când devine imposibil sau foarte dificil să se definească pe sine ca aparținând unui întreg mai mare, devine posibil să se revendice o identitate. În cele din urmă, el încearcă să recunoască haosul vieții contemporane, exprimând, de asemenea, mirare cu privire la frumusețea și capacitatea ei de a inspira. Aceste opere nu evocă groază sau traumă, precum un alt pictor figurativ cu forme deconstruite, Francis Bacon, munca lui Truțulescu se evidențiază în relația dintre om și divin, în mizeria vieții și în puterea continuă, în ciuda și poate din cauza acestei încurcături. Oricât de dificilă este această încercare de a crea un sentiment de sine în afara și într-o lume mai mare, Trutulescu pare angajat și plin de speranță în ea.”
Așa cum ne-a obișnuit, artistul plastic pune în CV-ul cultural al Reșiței semnătura, ce înobilează prin măiestria sa identitatea ce transcede prin onoare hotarele timpului cu plus valoarea creației sale, iar de această dată artistul plastic Marian Truţulescu duce Reşiţa pe simeze în centrele culturale de anvergură!
Anca Bica Bălălău
