studentu uem, eftimie murgu (2)Declinul industriei cărăşene, al întregii ţări până la urmă, duce inevitabil la declinul viitorului tinerilor care iau viaţa în piept, proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolilor de orice nivel.

Dacă lăsăm la o parte procentul (mic în comparaţie cu întregul) de tineri care reuşesc să-şi facă o carieră încă din primii ani de muncă, ne gândim la cei care, fără însuşiri speciale îşi doresc totuşi un viitor decent. Iar cu minimul pe economie – pe care îl primesc majoritatea, este foarte greu să te gândeşti la „decenţă”. Mai degrabă la subzistenţă. Astfel că pentru mulţi, calea străinătăţii înseamă o speranţă de mai bine.
Şi nu doar pentru ei, ci şi pentru familiile tinere care, indiferent de situaţia materială, pleacă în străinătate pentru a da şanse copiilor lor. Este adevărat, munca în altă ţară îţi aduce un venit „confortabil” să spunem. Dar au tinerii noştri nevoie doar de confort material? Cât confort spiritual oferă până la urmă o ţară de adopţie? Cum este să fii străin între străini, atunci când nu poţi fi acasă, acasă.
Cine ar trebui să se preocupe de viitorul tinerilor români? Ce se poate face pentru a-i ţine acasă, între cei ce l-au crescut şi l-au educat? Care este soluţia până la urmă pentru viitorul ţării – pe care tinerii trebuie să-l ducă mai departe? Avem nevoie de soluţii, pentru că altfel ne vom uita în jur şi vom observa că noi părinţii sau bunicii nu vom mai avea cui cumpăra jucării, că profesorii nu vor mai avea cui să predea, iar societăţile – câte sunt ele, nu vor mai avea pe cine angaja. Aşadar, Quo vadiş viitorul ţării?