Armata e cu noi. Voi sunteți cu ea?

incredere armataAnul acesta sărbătorim 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, 70 de ani de pace, 70 de ani departe de ororile unui război care a marcat întreaga omenire.

Armata este printre cele mai apreciate instituții din România, pe primul loc sau între primele trei la capitolul încredere a populației. Alături de Biserică, Armata a reprezentat – şi continuă să fie – unul dintre pilonii pe care întreaga naţiune s-a sprijinit în momentele grele.

Fidelă misiunilor încredinţate în toată existenţa sa – apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale, Oastea ţării a învins duritatea vremurilor şi a făurit oameni cu caractere puternice, de învingători.

Pe site-ul INSCOP ultimele cifre, aferente lunii iulie 2015, arată că 75% dintre români au multă și foarte multă încredere în armată. Acesta reprezintă cel mai mare coeficient de încredere, atât dintre instituțiile executive cât și dintre totalul instituțiilor – politice, executive, sociale și internaționale – incluse în sondaj.

Voi câtă încredere aveți în Armată?

De același autor

Related Articles