Terenul agricol a fost una cu fiinţa poporului român. Pentru “petecul lor de pământ”, ţăranii au mers la războaie, pentru ca generaţiile viitoare să aibe ceea ce reprezenta chiar esenţa poporului, glia strămoşească. În anul 1907 s-a strigat de către truditorii ogoarelor “Noi vrem pământ”, iar până la urmă l-au primit prin reformele agrare.A venit regimul comunist impus în ţara noastră de Armata Sovietică, iar ţăranii şi-au pierdut pământul pentru un fel de bunăstare impusă cu forţa.
Românii şi-au iubit pământul şi nu concepeau să-l lase nelucrat.
După 1990, când au vrut să fie din nou stăpânii ţărânei strămoşeşti, au făcut toate demersurile să-şi recapete zestrea moştenită de la strămoşi.
Atunci a apărut sintagma “Nu ne vindem ţara”.
Nu credeau mulţi că roditorul pământ al României, din Banat până în Moldova şi din Ardeal până în Oltenia, când va ajunge în proprietatea celor care îl deţineau de drept şi care nu lăsau o palmă nelucrată, va ajuge pârloagă.
De ani de zile cei care şi-au dorit pământul inapoi, legătura cu strămoşii, va rămâne nelucrat de proprietari. Acum, majoritatea terenrilor agricole care produc intensiv sunt exploatate de străini.
De ce nu a mai lucrat agricultorul român pământul, de ce a lăsat plantaţiile pomicole să se distrugă, de ce a uitat de sistemele de irigaţii pe care le-a tăiat şi le-a vândut la fier vechi, încercăm să răspundem astăzi.
