<

p style=”text-align: justify;”>000
Privim stupefiaţi la violenţa extremă din Orientul Mijlociu, la sarabanda achiziţiilor de armament, la abuzuri de tot felul – de la cele bancare la cele fizice şi emoţionale – şi începem să discernem cu greu firescul de absurd şi grotesc. Nu înţelegem ”de ce” şi nu deţinem cheile de citire sau vizionare a catastrofelor emoţionale produse. Sau, din potrivă, a tihnei generate de căldura căminului şi informaţia trans-naţională!
Alegaţia de mai înainte se poate încadra foarte bine, din punctul meu de vedere, în ceea ce specialiştii numesc „război non-violent”. Pentru că, orice ne-specialist în probleme de securitate vă poate spune că riscurile şi ameninţările îndreptate asupra propriului sistem s-au amplificat.
Globalizarea, accelerată în ultimul sfert de secol, are o contribuţie însemnată la sporirea acestor riscuri. Efectele globalizării tind să devină omniprezente, extinzîndu-se de la cele mai mărunte aspecte ale activităţii, desfăşurate în profesii aparent fără legătură una cu alta, pînă la generalizarea unor atitudini, comportamente şi atitudini culturale. De la Denver la Gibraltar şi de la Bucureşti pînă la ţărmurile orientale ale Asiei şi ale insulelor din arhipelagurile Pacificului, companii cu extindere globală îşi promovează mărfurile, produsele şi serviciile, utilizînd reclame cu aproape acelaşi conţinut, în care diferă uneori doar limba de prezentare; firmele de turism bine cotate şi situate pe piaţă nu mai întîmpină greutăţi în a oferi, celor doritori şi capabili să suporte costurile, pachete atractive de entertainment, concomitent, pentru destinaţii situate pe toate continentele; Internetul şi canalele de ştiri cu acoperire mondială transmit informaţii live, pretutindeni, pe toate meridianele şi paralelele Pămîntului, de îndată ce într-un colţ de lume se întîmplă ceva neobişnuit. Bombardamentul info-mediatic (zgomotul informaţional), posibil datorită avîntului fără precedent al tehnicilor de comunicare la distanţă, constituie, astfel, una dintre componentele esenţiale ale globalizării.
Potrivit specialiştilor, globalizarea multiplică numărul, frecvenţa şi intensitatea riscurilor de securitate non-militară în cadrul sistemului internaţional. Întîlnim tot mai des, în ultima perioadă, expresia consacrată de ameninţări şi riscuri globale, în această catalogare se încadrează categorii diverse, precum:
- riscuri şi ameninţări generate de spectrul şi efectele încălzirii globale, de macroexpansiunea economică nesistematizată şi necontrolată ori de o viitoare penurie globală de resurse energetice; riscuri şi ameninţări generate de „terorismul cultural”;
 riscuri şi ameninţări generate de fenomenul migraţiei ilegale (care, în contextul reducerii distanţelor şi comprimării unor spaţii, datorită globalizării, tinde să confere unor fluxuri regionale o tendinţă cvasiglobală);
 riscuri şi ameninţări generate de activităţi ale unor reţele transnaţionale de crimă organizată (care tinde, de asemenea, să depăşească proporţiile unor continente sau spaţii geografice restrînse);
 riscuri şi ameninţări generate de tendinţa de extindere la scară globală a unor reţele teroriste; riscuri şi ameninţări generate de o parte a societăţii civile puse în slujba anumitor interese economice, politice sau altor entităţi ostile;
- riscuri şi ameninţări generate de proliferarea armelor de distrugere în masă, îndeosebi cele bazate pe utilizarea tehnologiilor nucleare;
Potrivit altor sisteme de clasificare, riscurile de securitate non-militară îmbracă aspect politice, sociale, economice, ecologice etc. Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul „statului captiv”, permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor crimei organizate transfrontaliere ori ale grupurilor şi grupărilor teroriste. Riscurile de securitate pot fi naţionale, îndreptate asupra ordinii de drept (deseori cu caracter ideologic de intenţie sau de structură, gen partide etnice) şi non- naţionale, prin încercările unui stat „mamă”de a întări identităţile similare etno-culturale de pe teritoriul statelor vizate pentru a ieşi din contextul naţional, specific acestora. Pot da exemplu statele din Caucaz!
Ameninţările de ordin economic cuprind, prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele posibile evoluţii negative pe piaţa mondială. Nesiguranţa generată de jocul pieţei este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice dintre care unele pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale a unor state. Exemplele sînt aproape de noi, şi de data aceasta, atacul speculative financiar asupra pieţelor emergente fiind recent. Accesul la resurse este vital. Epuizarea acestora de către naţiunile sărace, în contextul menţinerii creşterii demografice, va determina mari fluxuri migratoare. Apa potabilă este, după hidrocarburi, a doua resursă vitală a omenirii!
La nivelul societal, ameninţările identificate privesc nevoia de păstrare a identităţii unor comunităţi, minorităţi sau naţiuni. Riscurile se apropie de cele politice şi au sursa din interior.
Conflictele de muncă, inter-confesionale sau inter-etnice sînt tot atîtea riscuri de securitate non-militară. La acest nivel, societatea civilă şi organizaţiile non-guvernamentale joacă un rol important, de cele mai multe ori NU în beneficiul statului gazdă. Voi da doar exemplul „mişcărilor studenţeşti” care susţin cauze diverse: de la încriminarea Chinei, eliberarea Tibetului la abolirea unor regimuri (Venezuela) sau schimbarea unor guverne şi susţinerea unor lideri politici. În Ucraina, organizaţia studenţească PORA a fost constituită după modelul organizaţiei studenţilor sîrbi, OTPOR, şi finanţată de Richard Miles, fost ambasador la Belgrad, Tblisi şi… Kiev, şi George Soros, prin intermediul lui „National Endowment for Democracy” (NED), a lui „Open Society”, USAID etc. Înainte de a ajunge la putere în Georgia, lui Mihail Saakasvili i-a fost finanţată, de către ambasadorul Miles, o călătorie la Belgrad, în scop de „documentare” asupra modelului sîrb OTPOR. Apoi, în vara lui 2003, sîrbii din OTPOR i-au antrenat pe cei din PORA în vederea acţiunilor politice de la sfîrşitul anului. Conform presei din Marea Britanie, în Ucraina, „Open Society” (Soros), NED, USAID şi „Carnegie Endowment” au fost adînc implicate în „schimbarea de regim”. Ziarele britanice au semnalat şi faptul ca exit-poll-urile, care l-au dat imediat cîştigător pe Iuscenko în alegerile prezidenţiale din Ukraina anului 2004, erau elaborate de persoane pregătite în Statele Unite şi plătite de organizaţia „Freedom House”. Cei 1000 de observatori antrenaţi de „Freedom House” l-au declarat pe Iuscenko cîştigător, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, cu un avans de 11% faţă de contracandidatul Viktor Fedorovici Ianukovici, președintele Ucrainei în perioada 2010 – 2014, susţinut de Moscova, detronat de aceleaşi organizaţii non-guvernamentale. Organizatia „Freedom House” este condusă de nimeni altul decît de amiralul James Woolsey, fost director al CIA. În proiectarea şi construcţia unei noi identităţi trebuie acordată atenţie problematicii referitoare la identitatea minorităţilor şi naţiunilor existente.
Dacă în trecutul recent interdependenţele se manifestau mai ales la nivel regional, iar paradigm realismului politic asigura în mare măsură stabilitatea şi securitatea în cadrul relaţiilor internaţionale, mutaţiile produse ca urmare a desfiinţării sistemului bipolar de putere şi a efectelor induse de fenomenul globalizării impun abordări de tip nou, privitoare atît la identificarea şi cunoaşterea riscurilor şi ameninţărilor existente la adresa securităţii, cît şi la prevenirea şi combaterea/contracararea pericolelor generate ca urmare a acestora. Globalizarea face ca o mare parte a riscurilor şi ameninţărilor să tindă să se transforme în ameninţări cu caracter extins. Chiar dacă procesul menţionat face ca anumite atitudini şi modele comportamentale sau unele pattern-uri instituţionale să fie adoptate în cuprinsul unor mari spaţii geografice şi geopolitice, particularităţile regionale, identităţile regionale şi specificațiile din care pot deriva riscuri şi ameninţări de securitate rămîn un element de care trebuie să ţinem seama în analiza mediului de securitate internațional.