Poeți care au pus nume Banatului-Ion Chichere!

Au trecut 21 ani de când Ion Chichere ne-a “întors viaţa pe dos ca pe-o mănuşă cu şoimul înăuntru…” acum, își îmbracă îngerii cu versuri…uneori pe o stradă care-i poartă numele destinul ia forma pașilor săi pământeni și ne urmează tristețea prin suflet…

Articol editat de Anca Bălălău, 11 decembrie 2025, 18:30

Fiul lui Aurel Chichere și al Elenei Chichere, fostă deportată în Bărăgan, poetul Ion Chichere s -a născut la 11 decembrie 1954, în satul Fizeș, comuna Berzovia condamnat să devină poet, virgula între viața și moartea sa fiind ștearsă de destin într-o zi de 13 septembrie a anului 2004.

Membru al cenaclului „Semenicul”, secretar literar și redactor al Societății Literar- Artistice „Semenicul” și al revistei cu același nume, a fost de asemenea redactor colaborator la editurile: Timpul, Marineasa și Augusta.

Debutul său publicistic a avut loc în anul 1971 în revista „Orizont”, iar debutul editorial in volumul colectiv Argonauții, editura Facla, 1986.

A dus slova Banatului de Munte în prestigioase publicații naționale și figurează în antologiile de poezie: Orașul cu poeți, Casa Faunului, Canticles from Banat.

A fost distins cu premiul pentru debut în poezie al filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor (1991) și Marele Premiu „Mihai Eminescu” al Teatrului Vechi din Oravita( 1998) și a fost elogiat de personalități culturale precum: Horia Garbea, Gheorghe Tomozei, Lucian Vasiliu, Cornel Ungureanu, Dan-Silviu Boerescu ,Alex Ștefănescu sau Ștefan Augustin Doinaș și deasemenea membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Administraţia Locală de presă „Timpul” din Reşiţa i-a publicat, la Editura „Semenicul”, placheta Poeme vesele şi triste scrise pentru cârciumi comuniste. Din volumele sale de poezii se pot menţiona: „Şansa hârtiei” (Ed. „Semenicul”, Reşiţa, 1993), „Aprilie negru” (Ed. „Hestia”, Timişoara, 1994), „Viziuni” (Ed. „Amarcord’, Timişoara, 1996), „Abisaliile” (Ed. „Marineasa”, Timişoara, 1997), „Orchestra neagră” (Ed. „Vinea”, Bucureşti, 2001), „Puterea iluziei” (Ed. „Mirton”, Timişoara, 2004).

Ultimul său volum de poezie este „Transatlanticul şi păpădia’ (Ed. „Marineasa”, Timişoara, 2004).
Visătorul cu şapcă sau pălărie cu boruri largi, mereu elegant, oprind trecătorii pentru a le declama versuri într-o adevărată pledoarie prin care făcea apologia limbii române, aşa a rămas poetul Ion Chichere în memoria noastră, un aristocrat al cuvântului cu sufletul împrăştiat în versuri şi cu inima întinsă ca o aripă peste emoţia propriei mirări…

’’Şi totuşi Dumnezeu încape în om doar mâinile îi rămân afară ca doi tâlhari în stânga şi-n dreapta fiului
care învaţă să moară’’. Ion Chichere

Au trecut 21 ani de când Ion Chichere ne-a “întors viaţa pe dos ca pe-o mănuşă cu şoimul înăuntru…” și 71 se ani de la nașterea sa… acum, își îmbracă îngerii cu versuri…uneori pe o stradă care-i poartă numele destinul ia forma pașilor săi pământeni și ne urmează tristețea prin suflet…

Urmărește-ne și pe Google News

Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro